Alte flegme pe pereti…

m-am dezabonat ieri de la forumul traducătorilor. o sleahtă de maimuțe. zbierete, urlete, hau-miau.

am scris aici despre primele mele impresii pe care le-am avut după ce am intrat în zona aceea și aici. după aproximativ un an începe să ți se confirme ceea ce intuisei de la început, iar eu, zău, am cam început să mă satur de propriile mele confirmări.

zilele trecute primesc offline de la președintele acesti adunări dacă știu vreun ziarist român care să scrie despre nu știu ce furt pe care l-a făcut o bancă uneia din ”maimuțele” sale. adică nah, se cerea o investigație acolo, eu nu puteam din Spania și slabe erau șansele ca un ziarist care lucrează într-o redacție pe ale cărei fițuici se lăfăie reclame la bănci să ia de coadă acest caz și măcar să vadă care este problema. era inutil pentru că atît timp cît îți iei salariul din rate-cardurile plătite de bănci, doar n-ai fi nebun să-l bagi în rahat pe ăla care-ți dă de mîncare, vorba tuturor slugilor.

totuși trimit vestea mai departe. mai sînt ziariști care nu fac frumos la stăpîn și poate se găsește vreun necenzurat să preia cazul maimuței. Îi numesc ”maimuțe” pe toți ăștia care au impresii despre… și cînd sînt în fața faptului împlinit nu le mai vezi nici gaura fundului atît de adînc s-au cățărat în copaci. nu mai știu ce vor, nu li s-a întîmplat nimic. așa și acum. băi, și culmea culmilor, chiar s-a găsit un ziarist interesat să investigheze cazul, deși eu am aruncat la plesneala informația pe facebook. dar n-a mai avut ce caz, fiindcă ori s-a rezolvat, ori nici n-a existat, și nici în ziua de azi nu știu ce s-a întîmplat cu al doilea offline revenire bruscă ”stai așa că-ți dau detalii”. pe care detalii le dorea desigur jurnalistul interesat de caz. cît de proastă am putut să fiu să-mi închipui că o maimuță nu vrea altceva mai mult decît o banană, la care între timp a și renunțat. se cerea prea multă seriozitate, mda. drept pentru care păgubitul de bancă a renunțat sau dracu să-l ia, că nici mailuri n-am mai primit, nici offlineuri, iar de-acum ăștia care vor doar așa agitație fără finalitate să facă bine să se limiteze doar la niște comentarii de blog sau forumuri pentru pierdut vremea. fiindcă viața, după cum spuneam altundeva, e în altă parte. și despre ea scriu jurnaliștii care nu pun botul la rate-carduri.

*

un an, huh? și cu unii lucrurile nu s-au schimbat deloc. n-au evoluat în nici o direcție. drept pentru care, din punctul meu de vedere, n-au decît să rămînă în copaci. numai asupra mea nu se pot face predicții corecte. de pildă, era una care zicea că nu sînt în stare să fac piața sau mîncare. cum ajunsese la o astfel de predicție inteligentă, nici ea nu cred că înțelege. să spunem că a cunoscut prea puțini oameni care trăiesc pe cont propriu spre deloc. cît de greu e să faci o combinație interesantă și sănătoasă de alimente asta nu o pot înțelege femeile în preajma cărora bărbații lor au alură nesănătoasă de scovergi subnutrite, dar e bine că ne dau lecții despre civilizație. ce aflu eu după un an despre mine este că atunci cînd iubești te va pasiona și bucătăria cu toate ingredientele ei și făcutul pieței la care oricum ai fost expertă, numai că nu ai văzut în asta așa mare capăt de țară și nici n-ai făcut atîta caz că iată ce mari sacrificii presupune o căsnicie, cum îți făcuseră capul calendar șleahta de măritate care se mai nimerea prin raza ta de acțiune, dar nici una în stare să trăoiască pe cont propriu nici măcar o zi. la unele la asta se reduceau declarațiile lor de dragoste: fac piața, iată ce mult iubesc… sînt aptă să mă iei de nevastă! au, unghia mea…

bine, mă… ferească sfîntul să te apuci să-i faci uneia de genul ăsta și copii, dacă nu-i ridici statuie după aceea, te-ai ars! și încă definitiv! doar nu crezi că va fi recunoscătoare că ești bun la pat. eh, nu toți sînt așa proști… unii mai zic: a, da?! păi hai, eject! ia nu mai face tu piața pentru mine și nici nu mai învîrti cratițele alea, că nu pentru asta te-am luat să am grijă de tine și să-ți ofer afecțiune și la mulți ani de ziua femeii, ci pentru că am crezut că ești minunată. dar faci prea mare caz de asta, așa că dispari! my favorite kind of man!

*

unde Julie și Julia combinaseră dragostea cu gastronomia și ieșise ceva savuros. bărbatul pentru care gătești cu măiestrie e cel pe care-l iubești, chiar dacă pînă să-l întîlnești nu ți-ai pus problema nici unei măiestrii. acum înțeleg de ce ”dragostea trece prin stomac”, unii au crezut că e vorba de obezi aici, cînd era vorba doar de o relație sănătoasă.

so… D. sper că ți-a priit prietenia cu nașpeta aia, pentru care ai ”futut” în gură doi nemernici. o fi rămas de prăsilă și asta tot de minunată ce e. și probabil că și traducătorii tot de minunați ce sînt tot de prăsilă rămîn de fiecare dată și nu-și mai pot organiza premiile din vitrina cu bibelouri.

mă mai mir ce tupeu au unii de care n-ai mai auzit un an de zile să spună că vai ce dor le era de mine și de multele discuții în comun, care și-așa nu au folosit la nimic. ba poate mie că da. am un folder numit ”mîncători de căcat”. adică ce mi-e cu hăhăielile de pe forumul traducătorilor, ce mi-e cu discuțiile fără sens, dacă rezultatele sînt vax albina. bineînțeles, cred că s-au răsucit prin așternuturi și le-au mototolit de grija mea. nu puteau să doarmă nopțile, așa de rău și de dor le-a fost că le-au tremurat degetele pe tastatură să întrebe ”auzi, făi, tu ești bine acolo, printre cocalarii ăilalți de spanioli, mici de înălțime și grași de lățime, dar cu pleata sarmale în vînt și cu sula precis prea mică la cît sînt și ăștia de frustrați și rasiști?!” în fine, e bine totuși că despre bărbații din neamul românesc nu se poate spune că umblă cu jucării pentru copii în pantaloni, dar bănuiesc totuși că e și mai frustrant că în buzunare le suflă vîntul și femeile lor încă mai dau la schimb cariño versus carieră. adică fix o laie.

(va urma)