Curiozitati…

Azi scriu fara diacritice fiindca stau cu un laptop de 5 kile in brate si patul parca e un cimp de razboi, agende, dictionare, carti, reviste si o cana de cafea. Stimabilul la calculatorul lui construieste niste cetati. Pe strazi cad ploi molcome. Noi aici fumam in tacere, de citeva ore bune, fiecare prins in constructiile lui.
trebuie sa marturisesc ca se fac aproape 3 ani de cind n-am mai recitit ¨Strugurii¨, adica de cind am trimis-o in tipografie, si, de fapt, nici n-am trimis-o eu, ci Mike, si n-aveam nici cea mai mica banuiala atunci ca va avea mai mult de 100 cititori, dar Mike cred ca avea. instinctele mele erau la pamint atunci, ca si multe altele, dar ma tineam tare. si ziceam tot atunci ca n-o s-o mai pot reciti niciodata, ca am dat-o lumii si gata, ca nu ma intereseaza ce se petrece, gind de scriitor incepator. n-am mai (re)citit-o, deci, dinainte de a sti ca va fi placuta de atitia oameni, dinainte de a sti ca va fi o carte savurata. am strins intre timp o colectie impresionanta de gesturi si ginduri bune pe care le-am primit de la cititori, multi necunoscuti, si de fiecare data m-am minunat pentru citeva secunde si pe urma m-am intors viteaza la ale mele, ca si cum nu s-ar fi petrecut ceva interesant acolo.

poate ca trebuia sa stau sa ma gindesc citeva minute, citeva ore, dar nu aveam timp de asta, mereu mai era cite ceva de facut, pe-acolo, prin vietile altora. mai stiu ca cineva din cauza (sau datorita) ei – nu-mi dau prea bine seama – a plecat de-acasa. e o carte care a apropiat oameni, in aceeasi masura in care i’a si indepartat de casa. pfffuai… chestia e ca de citeva zile ma tot gindesc la asta. acum trei seri am luat ¨Strugurii¨ din raft si am inceput s-o recitesc, cu ochi de cititor profesionist de data asta. o citeam ca si cum nu eu scrisesem rindurile acelea, am trecut peste pagini cu luciditatea cititorului pretentios, in cautare de greseli si scapari, trecind peste faptul ca pina si eu sint un personaj acolo.

am inchis-o multumita. eram curioasa sa vad daca la sfirsitul lecturii as spune: ¨puteam s-o scriu mai bine¨. n-am facut-o.

acum sint curioasa ce se va intimpla cu ¨Al treilea calator¨. deja o privesc ca si cum nu mi-ar mai apartine. aleg fonturi cu Adi, in functie de scalari si puncte si finetea sau rotunjimea fonturilor. numaram pagini si adaugam anexe.

niciodata nu ma intrebam pina acum un an ce se va intimpla cu mine saptamina viitoare, sau luna viitoare, sau in urmatorii ani. toate erau mijloace si instrumente bune de pus in slujba noptilor si apoi, dupa ce traiesti ani in sir pe muchie de cutit, chiar nu te mai interesezi de tine, ca si cum ai exista doar pentru a scrie carti. si incepe o lunga resemnare pe care unii au numit’o blestem. nu poate fi insa numit blestem ceva ce vorbeste atitor oameni.

am gasit pe facebook dedicatia unui prieten catre o prietena, scrisa pe pagina de inceput a Strugurilor.

sub foto era scris asa: ¨a gift usually made by Bulgarian boys to Romanian girls in pubs around Lipscani¨. the Romanian girl is a beautiful wild one, dupa cum o vad in poze. Elena Iulia (a girl who loves train stations and endless farewells).

ajung peste o saptamina in Ro, si nici nu-mi vine sa spun acasa. fiindca iar va fi o trecere fulgeratoare pe la ministere, tribunale si primarii. si abia daca voi reusi sa-mi vad doi-trei prieteni. numai ca oricit de fulgeratoare va fi, de data asta tot o sa-i prind pe citiva la pozat.

si-acum sa facem liniste din nou. Citelle face al doilea promo Mala Hierba, Nadia m-a scos din minti cu template-urile ei, si desi i-am trimis de 4 ori un articol, tot cu ala vechi si necorectat e in varianta site lucru, dar stiind ce stiu si anume ca s-a apucat de site-uri de-abia acum 4 luni, e incredibil ce-a facut acolo. eu n-am rabdare nici sa ma joc pe youtube. n-am rabdare nici un nasture sa cos cind vine vorba de lucruri mai pamintene. de asa-zisii profesionisti sint satula, ei stiu atit de multe despre tot incit nu numai ca nu ajung sa termine ce au de gind sa inceapa, dar nici nu mai incep vreodata. evident, pentru ca stiu atitea. am nevoie de long term relationship, si n’am chef sa-mi sparg nervii cu toti furiosii, care pe linga asta, mai sint si lenesi. pretextangii, cum ii numesc eu. anyway, ultima luna a fost plina. am ajuns la sfirsitul ei, iata, si odata cu asta pentru a mia oara la convingerea ca numai cine nu vrea sa faca ceva NU face.

in fine, Adi asteapta anexe, ¨Nicule¨ a ajuns pe la Leon probabil, Gabi deseneaza, ca de obicei, cai, si cine stie ce’o mai iesi si din tarasenia asta, dar un lucru e sigur, nu putem spune ca de data asta nu ne-am distrat. nu recunoaste insa nimeni ca am inceput asta ca sa avem pretexte sa fim mai mult timp impreuna. dar lasa ca stiu eu.