Cartea cu titlu…

am găsit o însemnare mai veche, care se numea chiar așa Al treilea călător și era scrisă sub amprenta euforiei plecării. dacă e să facem tot felul de analogii, putem spune că titlul ăsta seamănă și cu al 3-lea Reich și cu nu mai știu ce. dar la fel putem spune despre titlul ”Nopți orientale” că seamănă cu ”Povestiri orientale” a lui Yourcenar, carte pe care am descoperit-o abia după ce primul volum din Nopți intrase în tipografie.

nu mă mai blochez asupra titlului, fiindcă ”Al treilea călător” e cel mai potrivit.
Să trecem mai departe.

în urma experiențelor negative cu editurile și cu editorii, cred că știu cu ce se mănîncă povestea asta în România. nu văd cum s-ar putea îmbunătăți treburile în domeniul ăsta și, oricît de mult, de bine sau de strună ar merge treburile, tot scriitorul va fi ăla care-și va primi pumnii în bot sau i se va arăta spatele cînd se așteaptă mai puțin. degeaba urlă toată lumea la el, adevărul e că prea puțini din stafful unei edituri dă vreun ban pe el. așa că e mai simplu să dea vina. haha! (chiar a apărut cineva pe blogul ăsta căutînd ”corint serv rău platnic”. nu țin minte să fi scris ceva despre corint serv, dar bineînțeles că e rău platnic, poate să fi spus cineva în comentarii asta). ceea ce e foarte bine. dacă știi treaba asta refuzi să-ți mai pierzi timpul și să-ți dai experiența pe nimic. nu din frustrare am scris unele însemnări despre traducători și edituri de care trebuie să te ferești. no, baby, am depășit de mult stadiul ăsta.

oricum ar fi, în România toți sînt rău-platnici. scriitorii, traducătorii, redactorii, desenatorii etc. dau vina pe editori, editorii dau vina pe librari, librarii dau vina pe criza și pe cititorii neinteresați de cărți, dar numai cititorii trebuie să fie (și sînt) buni platnici și nu mai dau vina pe nici o criză, în schimb, e adevărat că devin din ce în ce mai pretențioși. și foarte bine fac! eu sînt cititor în plină criză și nu-mi permit să pierd timpul (și nici banii) pe cărți pe care nu le voi citi în veci. plus că trebuie să mă gîndesc că la o următoare mutare mai trebuie să le și car după mine.

așa că… alo, Editurile, mai jos cu fumurile!

cît despre scriitor, el e ultimul de pe listă cu care vrea cineva să discute. se vor cere păreri tuturor lacheilor dintr-o editură despre coperta cărții lui, despre formatul cărții, despre marketingul de care habar n-are nimeni de acolo, despre lansările pe care de obicei le va organiza ultima PR-iță în vogă, dar nimeni nu va pune întrebări celui care într-adevăr este interesat de asta sau dacă măcar este de acord ca pe spinarea numelui lui să-și construiască ăia balurile mascate. și toți lacheii își vor da cu părerea, crezîndu-se importanți.

de pildă… al doilea volum din Nopți Orientale are cea mai execrabilă copertă care ar fi putut avea-o vreo carte. un kitsch mai mare nu putea să existe. coperta aia nu se potrivește nici cu mesajul pe care am vrut eu să-l transmit, nici cu felul meu de a vedea un produs artistic. nu o să aveți niciodată idee cît am suferit cînd a trebuit să aleg din trei variante și nu vreți să știți cum arătau celelalte două. propunerea pe care am făcut-o eu pentru coperta de-atunci, nici n-a fost băgată în seamă, cu toate că găsisem și soluția costurilor. dar mă rog, nu mai are importanță. deja eram cu gîndul la plecări cînd se întîmplau toate astea și nici nu mai puteam da înapoi din moment ce apăruse primul volum. dar nu-i nimic, că Tritonic a avut grijă să facă marketingul ca și cum ar fi fost vorba de două cărți separate. așa că atunci cînd pe un scriitor îl apucă dracii, de cele mai multe ori are dreptate.

între mine și voi mereu a fost un lanț de editori și librari din cauza căruia treburile au fost tergiversate și pe urmă aduse la lumină din ce în ce mai schimonosit. alteori, a trebuit să mă lupt pentru propriile mele cuvinte, să rămînă așa cum le-am scris, ci nu altfel, la unele întorsături de frază chiar țineam. pe dracu, s-a trecut peste mine, au futut muzicalitate, stil, ori n-au fost în stare să corecteze cuvîntul ”ochi”, care era scris ”cohi”. nu sînt împotriva corecturilor, dimpotrivă, mă bucur cînd cineva îmi atrage atenția unde am greșit, fiindcă nu vreau să ajungă o tîmpenie mai departe, nu sînt nici împotriva tăieturilor, eu sînt prima care taie atunci cînd un paragraf sau o pagină sau un capitol întreg nu-și mai au rostul. sînt împotriva fușărelii și a irosirii inutile de timp. sînt împotriva lipsei de bun gust. nu ascult de cineva care are idei mai puține și mai proaste decît oricare alt prieten de-al meu cu care am lucrat sau vorbit ore în șir, într-o lucrare îi aleg pe cei care se pricep mai bine decît mine la copertă sau corecturi, dar uneori, pentru bunul mers al lucrurilor am cedat ca să nu blochez o editură întreagă și lacheii ei, cocoșați de mii de treburi, și toți credeau că numai ei aveau treabă, scriitorul niciodată. tot ansamblul lui se ivise din senin, din cer, pe aripi de îngeri sau pe cozi de diavol. oricum, cineva îi dictase sigur.

nu vorbesc în necunoștință de cauză. am lucrat cu patru edituri, am colaborat cu alți 7 editori. edituri mari și edituri de apartament. editori bine intenționați, dar depășiți de situație, alții depășiți de propria prostie (vezi Erc Press), și editori-cocalari, gen Viorel Cioabă sau Dumitru Gavrilă, dacă n-ați auzit de ei, mai bine. știu cum se întîmplă treaba și colo și colo. știu pentru că m-am implicat și am încercat să dau tot ce am mai bun. rezultatele sînt așa cum sînt. sînt în așa fel încît am decis să fac să dispară lanțul ăsta dintre mine și voi.

nu mă interesează aparițiile în presă, laudele în reviste, criticile pe la colțuri. știu cu ce se mănîncă și astea. dacă cineva nu face ceva din proprie convingere, nu-mi spune nimic. accept chiar și ura cuiva, atît timp cît e din proprie convingere. nu mă interesează nici lansările organizate de edituri. cele mai mișto lansări au fost tot cele organizate de mine, cu ajutorul cîtorva prieteni buni pe domeniul lor.

amintiți-vă lansarea de la Căpșunici în martie 2007, cea de la Teatrul Ion Creangă, cînd am avut ocazia să ne cunoaștem mai bine și să facem poze și să stăm la palavre de nu mai doream să plecăm într-ale noastre, fiindcă eram deja într-ale noastre. că atmosfera relaxantă pe care reușisem s-o creăm pe bloguri se transferase acolo, numai că ceea ce părea pe bloguri o lume de pixeli prinsese viață în foaierul acela. a fost o lansare organizată de mine și de Adina.

amintiți-vă lansarea de la Greenhours, undeva prin septembrie 2007, cînd ieșiseră ”Strugurii” pe piață. sînt convinsă că nimeni nu venise pentru editura Tritonic, ci pentru că voiam să bem o bere în aer liber și să repetăm experiența din martie și să-i prindem în horă și pe cei care nu apucaseră să vină atunci. și unii dintre voi mi-ați rămas și acum prieteni, iar alții mi-au devenit pentru o scurtă vreme colegi, cum s-a întîmplat cu Edi, pe care l-am cunoscut atunci. iar alții au călătorit tocmai din Iași și numai pentru evenimentul acela ca să bem o cafea sau să ne strîngem mîna. și iar am făcut poze, și dacă mă uit la ele nu văd decît fețe zîmbitoare și ochi luminoși și o reală bucurie a revederii sau emoție a întîlnirii pentru prima dată. și am avut impresia că ne cunoaștem de ani, nu de cîteva însemnări.

apoi lansarea de la Cafeneaua Ideea. nu era numai un prilej să vă cunosc, ci să vă cunoașteți unii pe alții. să puneți întrebări, să căutăm răspunsuri, să discutăm. să înțelegem ceva mai multe. să ne potolim curiozități.

și se întîmplă să știu și cum arată alt gen de lansări. cele cu mutre buhăite și indivizi aduși cu forța, care se uită la tine ca prin zid, fiindcă se gîndesc la ”ce dracu să pun eu pe masă la cină diseară. orez sau ciuperci? mai bine orez cu ciuperci! daaaa! ce zic ăștia aici? cine e, mă, pitica asta? ce-i aia online? ce-i aia blog? și eu stau la bloc. bine că mi-am adus aminte, trebuie să plătesc întreținerea”.

și se întîmplă să știu prea multe pe care ar fi fost mai bine să nu le știu. dar dacă tot le știu o să încerc să iau decizii corecte pentru mine, fără să afectez prietenia cu alții. iar dacă aceasta va fi afectată înseamnă că n-a fost prietenie, deci nici o pagubă.

așa că… să n-o mai lungim. cartea asta, în amănuntele ei esențiale, o fac cu voi. titlu, copertă, lansări (cînd or fi). am mai multă încredere în simțul vostru estetic pe care eu îl traduc cu bun gust decît în cel al angajaților unei edituri din România, nu pentru că ei nu ar fi în stare, ci pentru că prea sînt în stare, nu știu dacă mă fac bine înțeleasă. sînt atît de în stare că uneori nu-și mai văd lungul nasului și uită să întrebe, uită să corecteze, nu au timp, nu au chef, sînt prea multe de făcut.

fotografia pentru copertă am ales-o din portofoliul lui Nicolas, cel pe care eu l-am numit în carte ”Bărbatul de la capătul pămîntului”, iar de partea ei grafică se va ocupa Nicu Darastean, artist plastic din Timișoara, pe care l-am cunoscut la una din lansări și cu care n-am stat atunci (în 2007) de vorbă nici zece minute, pentru că se trăgea de mine de stufful editurii că ”hai să mîncăm”. pe unii îi apucă așa foamea cînd ți-e ție lumea mai colorată, de parcă burțile ar fi siameze și tre să sari în sus la prima ghiorțăitură de stomac a celuilalt.

și pe urmă mai vedem ce se întîmplă. mi-e teamă să intru în gașca Millenium, pentru că sînt prea departe și nu mai cred în mailuri, nu mai cred în contracte și n-am crezut niciodată în ”hai să facem bani”. mi-e teamă, mai ales, să nu stric o prietenie de cinci ani de zile cu niște oameni la care țin și printre care am crescut. prefer să rămîn un outsider, să mă bucur de ce fac ei, să citesc ce scriu ei. ca și pînă acum.

și cam atît pentru azi.

22 responses to “Cartea cu titlu…

  1. De ce am venit tocmai de la Iasi? Si de ce am facut-o iara? Si iara? Nu putina lume cocheteaza cu scrisul si pentru ca nu am fost in stare atunci mi-am dorit sa incurajez, dupa puterile mele, pe altcineva. Nu-mi amintesc cum am ajuns pe blogul tau (e fain aici la tine “la bloc”, pentru ca nu se plateste intretinerea :)) da’ de atunci te tot citesc iar cel mai mult savurez furiile tale. De drag.

    Like

  2. Ma intreb de ce nu nu-ti spune nimeni: “hai sa facem o carte buna, frumoasa si interesanta sau instructiva” sau (in cazul meu) “hai sa facem un produs gustos, corect si proaspat”??? … dar din nefericire asta e deja o intrebare retorica infantila pentru vremurile astea. 😦
    Toata lumea vrea sa faca bani dar … cati bani sunt destui bani?

    Like

  3. Mai, ma apuca durerea de cap atunci cand ma gandesc la edituri si la toate prostiile din tartacutele editorilor. Da-i incolo pe toti (bine, deja ai facut asta…) si fa in asa fel incat cartea ta sa ajunga la cititori si la prieteni. Pana la urma, pe noi ne intereseaza “Zully’s words” si atat. 🙂

    Like

  4. Inteleg ca iar vin sa iau un autograf asa, fara sa ma stie nimeni 🙂 Da zulieta, nu am mai comentat de mult; aveam ban asa ca m-am abtinut de la creat valuri, bey avatarilor.

    Like

  5. fugi, buei Tudore, pina pe Camino si inapoi ca daca aveai ban nu intrai tu din prima in comentarii, ci trebuia sa te debanez, ceea ce eu n-am facut, doar te-am lasat sa crezi ca ai ban : D ai fost rau???

    Like

  6. Aseara (azi noapte) am citit “Strugurii …”.
    Nu mai citisem de ceva timp o carte (lipsa timp, lipsa chef, lipsa “stare” … sau doar scuze patetice) si duceam dorul uitarii de sine.

    Multumesc pentru regasire!

    Like

  7. ding dong! si drumul nici macar n’a inceput 🙂 dar eu stiu unde o sa ajungi si asta ma face fericit 🙂 (mai ales ca mi-ai si promis. de fapt nu e promisiune, e datorie, si stii asta. s-o achiti bine)
    lulila, lulila…

    Like

  8. dinghi donghi: pai stii, s-a cam dus vremea “datoriilor” sentimentale, mai ales ca suma promisiunilor nerespectate de altii e cam mare. jeje… ca doar ce ziceam de contracte, procese dirlai dirlai, ce veselie pe blogul meu. o fi de la primavara. bai, tu asta care zimbesti de mama focului declina-ti identitatea, altfel o patesti! stii prea bine : D sau pune o muzichie sa dansam. ca daca data trecuta am facut-o lunga, acum o s-o facem lata. si groasa. da mai bine jucausa.

    deocamdata: cu placere…

    Like

  9. ai, ma, ca stiam ca tu esti. tot umbli dupa “datoria” aia. credeam ca ti-ai scos-o din minte…

    da, bine, lasa… consider it done…

    Like

  10. Mdeh, intram sa ma iau de comentatorii tai, ca sunt prea evlaviosi si te lauda cu totii. Si radeam apoi cand te enervai si tu, alaturi de toti ceilalti. He he, intre timp ai schimbat si site. Si oameni. Si comentatori.

    Like

  11. Tot incerc sa raspund de cateva zile dar imi raman cuvibtele-n varful degetelor 🙂
    Probabil imi fac prea multe probleme degeaba :))
    Stingher … hmmm … de fapt un intrus … si cred ca e din cauza limbajului mult prea familial (nu confund familiar cu familial :p )

    Like

  12. aici nu exista intrusi. ne mai contrazicem noi cu una alta, dar nu ne ratacim asa usor unii de altii.

    o sa te obisnuiesti : )

    Like