Mbine…

am șters din greșeală ultima însemnare și nu-mi mai aduc aminte ce-am scris acolo, semn că nici nu am gîndit-o. probabil am vrut să scap de un gind rău. nu-mi place să le înmagazinez.

it must be something in the Univers, căci tot aseară Popîndăul Șef venise cu chef de scris, un lucru rar, și s-a apucat de treabă, iar eu am stat vreo două ore ca un copil tîmpit așteptînd să termine. cînd să dea publică i-au zburat și lui gîndurile, din nu știu ce motiv de administrare. scrisese mult și năvalnic – am apucat să trag cu ochiul, iar el m-a trimis înapoi la corecturile mele. așa că nu mi-a mai rămas decît să aștept bomboana pentru că am fost cuminte și nu l-am deranjat.

asociez treaba asta cu singurele prăjiturele bune pe care le-am descoperit la spanioli și care, din păcate, apar numai de sărbătorile de Crăciun, așa că degeaba îmi voi face cîteva provizii, ele nu pot dura mai mult de o săptămînă. deci va trebui să le ronțăi la Crăciunul următor, cînd probabil îi va mai veni chef de scris popîndăului. 😦

timpul ăsta e cel mai mare canibal. înghite gînduri, oameni, idei și nu se lasă pînă nu mai rămîn nici oasele din toate astea. am numărat în lista mea de ignore 157 de persoane, dintre care cel puțin 3 mi-au fost prieteni. ceilalti nu știu cine sînt, dar procedînd astfel, timpul acordat cui îmi face plăcere să-l știu și să-l aflu prin preajmă s-a triplat, iar timpul acordat lucrărilor mele s-a dublat. și asta se întîmplă de luni bune.

acum nu mai am oroare să deschid anumite ferestre. închipuie-ți 157 de oameni care se trezesc toți în aceeași zi să te bombardeze cu problemele sau revelațiile lor.

ellaida, sorry că n-am mai apucat să-ți răspund, dar lasă că e mai bine fără atîta gălăgie. să sune tobele alea în capul altora.

gata, am zburat la o conferință.