Update

Au fost sarbatorile orasului Zaragoza pe-aici. Galagie, forfota, baloane, concursuri, flori, muzica pe strazi, oameni imbracati frumos, artificii etc. Pe la mijlocul saptaminii, a aparut Mayra hotarita sa o ia de la zero, sa inchida capitole, sa respire alt aer. Cum ei ii place balamacul, a nimerit la fix, intre doua parade ale orasului si intre doua capitole ale cartii. Tocmai terminasem de corectat “Cat fight pe cimpii”. Sigur ca in realitate nu pot sa-i spun si nu i-am spus niciodata Mayra, asta pentru ca-mi place mai mult numele ei real. De un an si mai bine, intilnirile noastre au fost fulgeratoare si am comunicat mai mult prin offlineuri, asa ca am avut multe de prins din urma.

Vazute prin ochii ei lucrurile stau cam asa: a mirat-o sau a speriat-o dexteritatea mea in bucatarie, au enervat-o sau a ascultat cumsecade cicalelile mele, s-a minunat de spaniola mea (am inceput sa leg propozitii si sa ma fac inteleasa pe strazi si, de fapt, chiar de pe strazi am invatat-o mai repede) si timp de 3 zile si 3 nopti a asistat la o viata in doi calma si cam retrasa in contrast cu balamacul de-afara.

Am mers la brat, cum faceam cindva, cind cautam fuste sau pantofi prin magazinele din Bucuresti, de data asta cautind un acoperis deasupra capului ei. Am refuzat camera unei nigeriene, madam Fabiola, care la telefon avea o voce de batrina, dar cind am ajuns la ea, era o gagica de vreo 35 de ani dispusa sa ofere o camera care putzea a pisici descompuse, iar patul arata jalnic de parca il luasera la posta o legiune de nigerieni. Am mintit-o pe madam Fabiola (cum faceam noi de obicei cu oamenii care voiau sa se simta bine in pielea lor, dar pe care nu dadeam doi bani, fiindca nu ne costa nimic o noua flatare, asa cum n-o costase nici pe Fabiola efortul de a ne arata o camera dezastruoasa spre scirboasa, d epe urma careia ar fi vrut totusi sa cistige ceva bani) ca e minunata casa ei, ca e minunata si ea, ca are cele mai frumoase prietene din lume (una gravida si cu mutra de timpita, alta cu cratere pe fata, iar alta grasa si cu curu bombat), strinse in jurul unei telenovele in camera de zi, si am iesit val virtej de-acolo, hotarite sa dam alte telefoane.

Prin ochii mei lucrurile stau cam asa cu Mayra: vorbeste o spaniola minunata, clara, si, dupa ce a fost rezolvata problema cu locuinta, sint sigura ca o sa-si gaseasca si o slujba buna. Miercuri are primul ei interviu la o firma unde trebuie sa faca pe traducatoarea si secretara. Si din nou aceeasi senzatie, ca pe Camino, ca desi sintem pe acelasi drum, traim vieti cu totul diferite. Si pina la urma asa a fost mereu.

Am renuntat sa caut slujbe aici, concentrindu-ma doar pe Cafe con leche, cursurile de spaniola, lectura si cautatul unei coafuri potrivite pentru Ziua cea mare. Si ne gindeam amindoua ca ce bine ar fi fost sa fi simplificat lucrarile astea mult mai devreme. Alegi tara in care vrei sa traiesti, iti gasesti o chirie, refuzi niste Fabiole, mergi la interviuri si gata.

Mayra, scotind dintr-un bancomat banii de chirie (prima mare cheltuiala):