Grosse matinee

Viata mea din ultimul an seamana ca acele dimineti lungi, pe care le petreci in pat, cu un bol de popcorn in pat, cu Seinfeld, personaje pe care ajungi sa le cunosti mai bine decit pe unii dintre prietenii tai, cu carti pe podea si reviste si ziare pe care ti-e lene sa le citesti, dar le ai la indemina in caz ca te plictiseste altceva mai tare… cu pregatit dulapurile cu haine groase pentru alte dimineti si seri de toamna, cu printuri corectate (sau care urmeaza sa fie…), cu asteptat barbatul sa vina acasa ca sa te bagi din nou in pat cu ciocolata preferata sau tigarile de dupa… cu ceaiuri negre la miezul noptii… o nemiscare placuta in care, parca, lumea nu mai exista si tot ce se intimpla in afara noastra e un spectacol prost care ruleaza la nesfirsit, in lipsa de idei.

ideile lor…
iubirea poate fi cruda si este. e necesar sa fie asa. dar bestiile pot fi si ele imblinzite pentru o scurta perioada de timp. e necesar si asta. experimentarea risului rau in doi. alianta perfecta. cumparatura anului: o pereche de verighete.

intre timp cad guverne si noi ridem. intre timp vecina de linga, o balena zen, asculta opera in zilele astea de fiesta, ii intrerup meditatiile cu Ace of Base pe repeat “All That She Wants is Another Baby” si ies din casa sa cumpar alte reviste si ziare pe care le voi citi pe jumatate. ma intorc si-mi fac exercitiile la gramatica, incepe sa-mi placa spaniola.

am incercat sa recitesc Henry Miller “Tropicul cancerului”. am avut timp de 30 de pagini senzatia aceea pe care ti-o lasa unii barbati ce se dau mari fuckeri si-i descoperi saraci, frustrati, chinuiti, incercind sa faca pe bufonii amari ca sa se scoata intr-un fel.