Viata in provincie (II)

Mi-a luat vreo două zile să-mi revin din călătoria asta. M-am simțit ca-n perioada în care aveam lansări dintr-un oraș în altul, la intervale prea scurte de timp. Erau nopți cînd dormeam doar două ore și plecam chiaună în puterea nopții la un alt capăt de țară sa vorbesc despre… habar n-am. Cărțile mele?

Era un hal de epuizare în toate astea și singura satisfactie era că reușeam să vorbesc cu oamenii pe care-i cunoscusem prin intermediul vechiului blog. Țin minte (și nu numai eu, poate un lift întreg din mallul din Timișoara) cum am răcnit la o PR-ița să mă lase în pace că mă voia la datorie (adică la masa de sfîrșit, să ne înfruptăm sau dracu mai știe, că discutii plăcute nu erau).

Din toate lansările de-atunci am rămas doar cu acei oameni cu care am băut ceaiuri sau pe care i-am strîns în brațe pentru cinci minute sau jumătate de oră.

De data asta însă, epuizarea a fost una plăcută, fiindcă mi-a adus rezolvarea unor probleme personale. Important e că pe moment sînt rezolvate. Pe cînd atunci incertitudinea devenea agasantă, drumurile lungi enervante, unii oameni de la lansări, care se uitau ca vițeii la poarta noua, mimînd interesul pentru noua generație de fraieri-scriitori pur si simplu cereau să fie dați afară. Îmi venea să le pun întrebari aiurite să vedem ei cît sînt de șmecheri. Nimeni nu vorbește despre lucrurile astea, de teamă să nu rămînă fără cititori, un număr mai mic sau mai mare, catalizator de succes și best selleruri, de parcă numărul lor ar fi important, nu calitatea.

Unii chiar erau cu mutrele pînă în pămînt și se simțea că fuseseră adusi cu forța, ca la armată. Bieții de ei, cine știe ce treburi importante or fi lăsat baltă. Chiar empatizam cu ei, știu cu ce silă mergeam la unele lansări (sau mă hotăram în ultima clipă să nu mai merg). Cu aceștia îți vine să vorbești despre problemele lor personale, despre factura la curent, nu despre oh, mama mia, de ce nu citesc tinerii, care sînt etichetele ce se pun în literatura, drepturile autorilor și alte bazaconii cu care ei nu rezonează, cînd ei nu au curaj să ia atitudine în viața de zi cu zi la fărădelegile pe care le văd, nu au bani să treaca strada și ultimul lucru pe care l-ar cumpăra la ora aia ar fi o carte, și aia, așa, mai mult de rușine, că te cunosc, pe tine sau pe taică-tu, că de citit n-o vor fi citit nici pîna în ziua de azi.

O lansare in Cotu-Vaii sau Tortomanu e ca și cum ar veni circu`n centrul satului. Să le vorbești acestor oameni despre de ce e bine să citeasca atunci cînd le fată vaca e obscen. Întotdeauna m-au distrat speechurile pregătite ale altora, nu ieșeau din ele nici să dea un cutremur peste ei. Audiența nu era importantă, important era că și-au făcut treaba. Nu s-au enervat, nu s-au amuzat. Să iasă la numar…

Bine, nu mai insist cu asta, ar fi prea multe de spus și sincer, n-am chef. Și pentru mult timp nu voi mai avea chef de circăria asta. O serie importantă de scriitori va aduce osanale cititorilor fără măcar să-i cunoasca, surprinși și extaziați că cineva le-a citit cartea. O formă de sclavie periculoasă. Te face chiar să fii prost în ce faci. Te pervertește pînă-n punctul în care devii slab. Începi să mori lent printre cuvintele tale. Să fii bun și blînd și să mulțumești pe toată lumea. Să te enervezi, dar să nu te poți enerva în public, că tu nu ești om de rînd, ești scriitor, un intlectual, o zeitate, ce mai.

Ha! Mi-am adus aminte de o intelectuală care-și începea un mail cu “stimată doamnă scriitoare” (gata, mă și pusese la punct din prima – un fel de ai grijă, stimabilo, că ești scriitoare, comportă-te ca atare) și continua cu niște mustrari de-astea (evident, se simțea în aerul apelativelor că asta urma) de cum mi-am permis eu să folosesc niște cuvinte precum “căcat” și “pizdisme” și nu mai știu ce (că-și făcuse și listă). Uite-o și pe proasta asta, să-i spui însă că-i proastă cînd ea e convinsă că nimeni nu e mai presus de cultura ei, nici francezii care folosesc “merde” la greu, nici spaniolii care spun și pe posturile tv “joder!”, nici englezii, nici americanii care folosesc peste tot “shit” și “fuck” e asa o realitate la care intelectualii romani nu adera decît pe la colțuri, acolo unde le place să-i bîrfească pe alții, sau în intimitate să nu-i audă vreun cititor sau vreun alt intelectual și să-și schimbe părerea despre ei, înțelegeți voi?

E așa o lume ipocrită de care mi se rupe și de care mi s-a rupt întotdeauna.

Poate de-aia tovarășul meu principal de drum e tot un om crescut în provincie, dintr-o familie cu slăbiciuni și vulnerabilități, neimportante însă față de anumite dîrzenii, anumite verticalități, anumite sictiruri, crescute acolo din nenumăratele cretinătăți pe care le-a acceptat în jur pînă cînd nu le-a mai acceptat.

Și-mi place cum spun spaniolii verighetelor “alianza”.

Oficial, mă mărit! Să vedem unde… hai cu energiile alea negative să vedem dacă e în stare cineva să rupă alianza asta… Ha! A trebuit să scriu aici fiindcă mi s-a spus că dacă nu scriu pe blog nu e valabilă înștiințarea. Adevărul este că mi-au cam jucat ochii în cap cînd am anunțat unii prieteni, iar rudele mi-au spus: “hai pleacă de-aici!” semn ca se resemnaseră demult să pier nemăritată.

10 responses to “Viata in provincie (II)

  1. Deci abia acu te faci ‘stimata doamna scriitoare’🙂 Sa-ti suni intelectuala!!
    Sa aveti parte de-o alianza strasnica!
    Sa vezi ce muza insuratoarea asta…🙂

    Like

  2. Am simtit eu ceva in aer… (cum, nu ti-am spus pana acum de cele 10 simturi ale mele?!😛 )

    Sa fie intr-un ceas de convietuire fericita!

    da’ parca tot nu-mi vine sa cred ca s-a nascut barbatul care sa puna capac clocotului tau. Se vede ca e treaba cu el camino asta…

    Like

  3. S.D.: ce-al naibii esti, imi spui asa subversiv sa am grija :))) viata in doi e ambitioasa care va sa zica, domnule, dar mai ales placuta! sau cum zic ai mai batrini “deh, mama, asa e la inceput”.

    martisor: capitolul cu stimabilul domn Vodky e unul special, am fost zgircita cu el, de teama sa nu mi-l fure careva. capitolul, nu barbatul…

    HNU: of, ca mi se lungesc urechile si se tot transforma cartea, e din ce in ce mai echilibrata. astept vorbele alea…

    nico: salut si eu “oamenii din lift” si-altadata s-o facem mai lunga si mai lata, asa ca un fel de rugaciune studenteasca.

    va imbratisez.

    Like

  4. nu pot sa nu-ti zic si aici,desi ti-am mai spus-o: sa aveti drum neted pina la adinci batrineti!
    ce misto suna chestia asta “alianza”,cit e de adevarata!!!!

    Like