Just For the Record

si pentru ca nu cred in coincidente. nu exista.

si o carte publicata in vara lui 2009. mare trebuie sa fi fost aventura asta spirituala.

miine o iau iar din loc. Romania e asa, ceva de care nu trebuie sa fii legat, ci doar din cind in cind sa ti se faca dor de ceea ce ai fi putut face aici daca nu ai fi fost inconjurat de atitea copii, cu accent pe o, si acelea… si altii ce nu vor fi niciodata in stare sa-si puna propriul status pe messenger sau pe hi5… de unde s-a nascut generatia asta xerox nu pot sa-mi dau seama. ce vreau sa spun, ca poate e prea subtil pentru unii, e ca din prea multe motive trebuie sa pleci de-aici. imi dau seama ca mizantropia nu trece asa repede.

Dupa 7 luni departe de tot am regasit o Romanie derutanta, cu tineri absolventi debusolati dar înca pe baricade, cei de peste 30 de ani string din dinti, dar rezista si ei, precum coafurile fotomodelelor din reclama, batrini resemnati, ce-si poarta povara ca pe o flamura decolorata si femei care-si string atent posetele în tramvaie (frica de a nu fi jefuit e prezenta mai ales într-o capitala de ani de zile în constructie). Iar asta din urma e imaginea care m-a facut sa spun: ei bine, sint acasa…

tot din cind in cind insa dai de OAMENI. si te bucuri ca AIA sint tocmai prietenii tai, nu surogate palide avortate in virtual care se chinuie doar sa para oameni, imprumutind masti si dindu-se rotunzi mereu si mereu. altfel, unii isi inchid sandramalele de frica lui Dumnezeu. cineva se joaca cu ei si-i gidila cam pe unde ii doare.

Dobrogea insa e o alta lume. Regasesc strada 1907 la fel de umbroasa ca in toate amintirile mele. bibliotecara ma recunoaste, portareasa imi spune nu-i nici o problema daca ai fost eleva noastra, stii pe unde sa te duci si unde sa gasesti tot ce-ti trebuie, secretara, ocupata pina peste cap, ca de obicei, e foarte amabila si imi rezolva o problema incredibil de repede, adica de la o zi la alta, chiar daca nu am un act de identitate la mine. asta ma surprinde, dar imi spun: iata ca se poate. venisem blindata psihic si cu mii de rabdari in buzunare. madam notara imi spune stai linistita si-mi rezolva o procura in jumatate de ora si-si incheie treaba cu multa bafta in tot ce faci, apostilele de Haga se dau in doua ore si am pentru doua zile senzatia ca am aterizat intr-o conspiratie muta a oamenilor care fac tot posibilul sa-i ajute pe toti cei care vor sa plece definitiv. pe holurile Prefecturii din Constanta recunosc mirosul un pic jilav de care ma loveam acum citiva ani.

ne auzim din nou din Spania!