Continuare…

M-am reapucat de Cafe con leche… Stiu ca am zis ca nu mai public nimic pe blog pina nu termin tot, dar ma pregatesc sa pun punct si sint pe ultima suta de m. (care desigur poate dura acesta suta de m inca jumatate de an, ha!) Am invatat sa nu ma mai grabesc.

“… Mi-am aprins țigara și am început să scrutez împrejurimile. Era trecut de amiază și nu se mai vedea nici un călător cît vedeai cu ochii. Pe bolovanul meu erau desenate cu galben săgețile celebre. Am găsit o creangă uscată și-am început să răvășesc pămîntul. Erau acolo cîteva mucuri de țigară, semn că și alții se mai opriseră pe bolovanul acela. Printre ele am găsit un rest de țigară Vogue. Să fi stat în același loc pe care stau eu acum și Mayra? Era oare posibil să mă odihnesc pentru o gură de otravă pe același bolovan prăfuit, să stau cu curu pe aceeași săgeată galbenă pe care stătuse ea cu două sau trei zile înainte? Urma asta care ar fi putut fi a ei mi-a amintit de după-amiezile senine din Rahova, cînd, după ce făceam piața, ne așezam pe caldarîm direct, cu sacoșile pline în jurul nostru, în timp ce oamenii treceau pe lîngă noi, iar noi ne savuram otrava și rîdeam cine mai știe de ce. Dacă ar fi apărut acum, printr-o minune, după vreun copac pitic, mi s-ar fi părut că totul poate fi posibil în lumea asta, pe pămîntul ăsta. De ce oare ne despărțisem? Oricare ar fi fost motivul, fricile ei, așa-zisa mea intoleranță, aș fi preferat mai mult decît orice altceva s-o am pe ea în fața ochilor mei și să împărțim experiența asta, țigările și nelămuririle, decît acest bărbat, pe care sînt sigură că, după ce voi găsi un pretext să mă desprind de el, n-o să-l mai văd niciodată și nici n-o să mă mai intereseze de el.
Am luat restul acela de țigară între degete și am privit în gol.
– Prietena mea fuma genul acesta de țigări, am zis ca pentru mine.
– Ți-e dor de ea? m-a întrebat Bernie.
Dor?! Mi-era dor de fustele noastre colorate poate, de glumele noastre răutăcioase la adresa bărbaților, de nerăbdarea cu care ne pregătisem pentru această călătorie. Și fusese mai mult decît nerăbdare aici. Fusese o demență totală, în care nu mai ascultam de nimeni și de nimic, devenisem surde la tot ce ni se punea în cale, numai să plecăm odată în aventura vieții, să ne vindecăm de praf și de irosire, să găsim răspunsuri la dilemele noastre și să ne legăm mai mult una de cealaltă. Iar acum răscoleam prin cenușa țigărilor ei, scuturînd la rîndul meu cenușa țigării mele.

– Nu de ea mi-e dor, ci de ceea ce am avut împreună și părea indestructibil.”

(Cafe con leche – cap ”De capul meu”, subcapitol ”Pe urmele altora…”

bolovanul cu pricina

bolovanul cu sageti

fata in fata

cojindu-ne pielea in ziua cind ne-am ratacit

acum doi ani (cele trei zuze din Rahova – Alinuta, Mayra et je)

acum 2 ani

well, joi dimineata, daca avionul aterizeaza cu bine in Bucuresti, vom sta din nou fata in fata…

10 responses to “Continuare…

  1. well, eu imi amintesc ca piatra aia era incinsa ca dracu. am vrut sa fumez o tigara, si am reusit sa fumez doar jumate. m-am intrebat daca trecusesi deja pe-acolo.:)

    Like

  2. cred ca o sa fie capitolul meu preferat.

    si fara sa fac pe lupul moralist, va impartasesc una din lectiile mele de viata: e grea victoria cand nu ai cu cine s-o imparti!

    va pup pe amandoua!

    Like

  3. maestre xxl, te poftesc sa faci proba unui pietroi incins pe camino si pe urma radem amandoi :)))

    bya,cam ai dreptate tu. invatam, invatam. omul din greseli invata🙂

    Like

  4. Asa ma ca mi-era dor de cafe…
    Ma pierdusem in atatea discutii despre traduceri/traducatori etc
    Acu ma duc sa fumez…

    ps: yo astept si juma de an da nu-ti face ambitia, da? :))

    Like

  5. S.D.ăăă… sincer? și io mi-am cam pierdut interesul pt. ăștia. mă simt deja ca Al Pacino in Serpico :)))

    promit sa nu ma ambitionez chiar asa si sa scriu ceva mai funny, despre aventurile mele in Romania, printre altele. sa vedem daca mi-am pierdut indeminarea sa intru in buclucuri😀

    Like