“Passeurs de cultures…”

“Pentru a-i desemna pe indivizii prinşi între mai multe culturi, francezii folosesc cuvântul “passeurs de cultures”, adică, “traficanţi de cultură”, sintagmă potrivită şi în cazul traducătorului. El transportă sens, noimă, dintr-un spaţiu în altul, prin metode mai mult sau mai puţin licite lingvistic dar întotdeauna chibzuite, fiindcă, adesea, limba-ţintă nu se arată suficient de cuprinzătoare pentru a reda cu fidelitate conţinutul original.”

Deliana Vasiliu (Conferenţiar doctor, Catedra de Limbi Romanice şi Comunicare în Afaceri- A.S.E., Bucureşti)

“Profesionalismul traducătorului înseamnă nu numai să ştie foarte bine
limba din care traduce şi excelent limba în care traduce, stăpânind un vocabular bogat din toate (dacă se poate!) registrele stilistice, ci
şi să cunoască în mod nuanţat cultura celor două limbi. În plus, ca să
găsească echivalări perfecte ale textului, trebuie să aibă şi talent.
Chiar îndeplinind condiţiile de mai sus, nu oricine poate traduce
orice; de exemplu, eu cred că poezie nu poate traduce decât un poet! După cum, ca să traduci cu rigoare o carte de lingvistică, trebuie să te pricepi la lingvistică.

Cu ani în urmă, ca să ţi se dea să traduci o carte ţi se cerea să ai
Carnet de traducător, care se obţinea greu, în urma unui examen
serios, organizat pe domenii (beletristică, ştiinţe sociale etc.),
examen în urma căruia primeai note din partea unei comisii alcătuite
din profesionişti consacraţi, iar editorul se putea astfel orienta
asupra valorii unui traducător. La editurile serioase ţi se cerea să
dai şi o probă de traducere din textul care urma să-ţi fie
încredinţat. Acum traduc foarte mulţi diletanţi. Am constatat acest
lucru în calitate de confruntător şi evaluator al unor traduceri atât
de filme, cât şi de cărţi.”

Marina Rădulescu Sala – cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică. Redactor pentru traduceri de filme şi traducător la ProTV (1996-2005). Evaluator pentru premiile de traducere ale Uniunii Latine.

si doua linkuri mai vechi…
in 2006 Alexandra Olivotto tragea un semnal de alarma , lucrurile s-au inrautatit de-atunci mai tare, de unde putem lesne deduce de ce cu o floare nu se face primavara…

iar probleme cu drepturile de autor erau mai vechi de 2002, dar ma rog, in Observatorul cultural aparea asta. e de-ajuns sa cititi atit: „Cum sa ma cert cu x? Cine ma mai publica/reprezinta?“ Si astfel, cel deposedat de drept inghite in sec, in perspectiva unei viitoare, iluzorii, „mici intelegeri“, fara sa priceapa ca, nereclamindu-si dreptul, se face partas la marea moara a dezordinii morale si legale.

Nu deschid aici cutia de Pandora a „saraciei“ editurilor care, in cel mai fericit caz (adica atunci cind nu te pun sa aduci tu bani de acasa sau sa cauti sponsorizari), platesc drepturile de autor doar ca procente infime din incasari, iar pe cele de traducere, cu echivalentul unei pagini de culegere computerizata. In pofida faptului ca le-ai cedat drepturile pe… 10 ani!!! Nu deschid nici discutia despre utilizarea imaginilor de opere de arta, de fotografii cu copyright, de portrete de persoane sau fotografii artistice furate de pe net. Ne-am pierde intr-o suma de exemple si explicatii punctuale pe care nu ni le permite spatiul.
Fiindca, peste toate, o intrebare majora ramine deschisa: care dintre utilizatorii produselor noastre intelectuale si artistice ne va respecta, cita vreme noi insine nu demonstram ca ne respectam pe noi si, fireste, intre noi?”

sa aveti o toamna muy buena…

Advertisements

5 responses to ““Passeurs de cultures…”

  1. “examen în urma căruia primeai note din partea unei comisii alcătuite din profesionişti consacraţi”

    … Da. Evident, trebuie sa existe un sistem de calificare/ selectie, ca doar n-o fi ca la loteria vizelor, cu ce iese la calculator.

    Dar ce ne facem cu sistemul profund romanesc al nepotismului si, implicit, al subiectivismului? Este oare un secret ca, de la Parlamentul European pana la primaria de comuna, trebuie sa fii nepotul sau fiul cuiva pentru ca teza ta sa fie mai “expresiva” si mai “inovatoare”, char daca nu esti chiar alfabet?
    Ca un Patapievici a picat examenul de admitere in liceu, dupa cum relateaza chiar domnia sa, in scris? Pai aveau stimabilii din comisie, impreuna, atatia neuroni cati detinea, legal, elevul Horia-Roman?

    Scuze, in fata cuvantului “comisie”, raman cu dubiile mele.

    Like

  2. Se pare ca nici Editura Humanitas n-a scapat de acest marasm: Stephen Hawking a publicat in 2001 “Universe in a nutshell” iar Humanitas a publicat in 2004 “Universul intr-o coaja de nuca”.

    Titlul in limba romana m-a convins sa nu cumpar aceasta editie! 🙂

    Like

  3. Sosetuta: da, fraza de mai sus e o continuare nerostita, un fel de “inainte asa era, nu ca acum…” cind se face intuneric peste tot. cit despre Patapievici si nu numai, prea multi neuroni strica atunci cind sint folositi in exces. aia din jur au impresia ca esti prea destept (sau ca te dai astfel) si atunci te bubuie cica sa te inveti minte. foarte bine, am mai dat de o alta infundatura…

    Radu: mie mi s-a intimplat invers. am tradus la un moment dat pentru o editura “bateaux plein d`argent” – “corabii pline de aur si argint” (si nu “corabii pline cu bani”, cum s-ar traduce cuvint cu cuvint din franceza, asta pentru ca era vorba despre niste corabii cu pirati si, ma rog, contextul cerea o transformare a sensului). sigur ca editorul, specialist si nu altceva in limba franceza, ca astia se pricep la de toate, mai ales cind e vorba de “bani”, mi-a zis ca e o greseala, domle, e eroare, o cataclisma si da, sint un traducator prost.

    iar acest caz minunat semana cu altul si mai misto, si anume… un editor, fotbalist de formatie, publicase poezia “Zdreanta” intr-o colectie de fabule. la vremea cind aparuse, colectia asta fusese coordonata de (ex) amanta lui, (ex) profesoara de chimie de profesie, crescuta si asta in spirit multilateral dezvoltat. si desigur ca eu eram o impertinenta ca m-a pus naiba sa le spun ce greseala imensa au facut. “cum nu e? ce? nu e tot in versuri?” mi-a raspuns editorul-fotbalist.

    sa le explice cineva astora unde e greseala, daca poate. e ca si cum ai vorbi peretilor si dragostea de cultura e asa ca un berbec ce tot intra aiurea in ziduri.

    Like

  4. Mie incapatanarea cu care Zuleiha se rafuieste cu adevaratii profitori ai culturii mi se pare salutara. De fapt in toate domeniile este la fel (vezi proiectare de arhitectura…etc… sa zicem sau orice alta profesie care poate fi profesata intr-un mod relativ liberal). Aceiasi profitori vor incerca sa escrocheze pe cei care se lasa escrocati cu usurinta. Nu, nu este vina lor ca incearca ci a celorlalti ca se lasa. De fapt vinovatul mare este unul singur si se numeste “saracia”. Atata vreme cat oamenii vor umbla ametiti dupa bani (chiar si pt. 2 lei) baietii aia vor profita de orice ca sa-si traga partea. Sa ne aducem aminte de vremurile de acum 2 ani: crestere economica, salarii care explodau si forta de munca care parasise tara pentru meleaguri mai civilizate si unde castigau inzecit. Se intampla pe atunci un fenomen foarte interesant…angajatorii incepusera sa se planga de lipsa fortei de munca si de pretul tot mai ridicat pe care trebuiau sa-l plateasca pentru aceasta. Stiu firme de HR unde duduile de acolo somau dat fiind ca nu prea mai aveau materia prima necesara. Cata vreme un marasm economic inca planeaza asupra lumii profitorii vor prospera iar cei care produc ceva vor saraci.

    Like

  5. nu e vorba de incapatinare, Cornele… discrepanta dintre ceea ce spune si ceea ce se intimpla/face este abisala. poate dupa ce trec crizele tuturor se va ajunge la un echilibru, aleluiaaaa!

    Like