“Passeurs de cultures…”

“Pentru a-i desemna pe indivizii prinşi între mai multe culturi, francezii folosesc cuvântul “passeurs de cultures”, adică, “traficanţi de cultură”, sintagmă potrivită şi în cazul traducătorului. El transportă sens, noimă, dintr-un spaţiu în altul, prin metode mai mult sau mai puţin licite lingvistic dar întotdeauna chibzuite, fiindcă, adesea, limba-ţintă nu se arată suficient de cuprinzătoare pentru a reda cu fidelitate conţinutul original.”

Deliana Vasiliu (Conferenţiar doctor, Catedra de Limbi Romanice şi Comunicare în Afaceri- A.S.E., Bucureşti)

“Profesionalismul traducătorului înseamnă nu numai să ştie foarte bine
limba din care traduce şi excelent limba în care traduce, stăpânind un vocabular bogat din toate (dacă se poate!) registrele stilistice, ci
şi să cunoască în mod nuanţat cultura celor două limbi. În plus, ca să
găsească echivalări perfecte ale textului, trebuie să aibă şi talent.
Chiar îndeplinind condiţiile de mai sus, nu oricine poate traduce
orice; de exemplu, eu cred că poezie nu poate traduce decât un poet! După cum, ca să traduci cu rigoare o carte de lingvistică, trebuie să te pricepi la lingvistică.

Cu ani în urmă, ca să ţi se dea să traduci o carte ţi se cerea să ai
Carnet de traducător, care se obţinea greu, în urma unui examen
serios, organizat pe domenii (beletristică, ştiinţe sociale etc.),
examen în urma căruia primeai note din partea unei comisii alcătuite
din profesionişti consacraţi, iar editorul se putea astfel orienta
asupra valorii unui traducător. La editurile serioase ţi se cerea să
dai şi o probă de traducere din textul care urma să-ţi fie
încredinţat. Acum traduc foarte mulţi diletanţi. Am constatat acest
lucru în calitate de confruntător şi evaluator al unor traduceri atât
de filme, cât şi de cărţi.”

Marina Rădulescu Sala – cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică. Redactor pentru traduceri de filme şi traducător la ProTV (1996-2005). Evaluator pentru premiile de traducere ale Uniunii Latine.

si doua linkuri mai vechi…
in 2006 Alexandra Olivotto tragea un semnal de alarma , lucrurile s-au inrautatit de-atunci mai tare, de unde putem lesne deduce de ce cu o floare nu se face primavara…

iar probleme cu drepturile de autor erau mai vechi de 2002, dar ma rog, in Observatorul cultural aparea asta. e de-ajuns sa cititi atit: „Cum sa ma cert cu x? Cine ma mai publica/reprezinta?“ Si astfel, cel deposedat de drept inghite in sec, in perspectiva unei viitoare, iluzorii, „mici intelegeri“, fara sa priceapa ca, nereclamindu-si dreptul, se face partas la marea moara a dezordinii morale si legale.

Nu deschid aici cutia de Pandora a „saraciei“ editurilor care, in cel mai fericit caz (adica atunci cind nu te pun sa aduci tu bani de acasa sau sa cauti sponsorizari), platesc drepturile de autor doar ca procente infime din incasari, iar pe cele de traducere, cu echivalentul unei pagini de culegere computerizata. In pofida faptului ca le-ai cedat drepturile pe… 10 ani!!! Nu deschid nici discutia despre utilizarea imaginilor de opere de arta, de fotografii cu copyright, de portrete de persoane sau fotografii artistice furate de pe net. Ne-am pierde intr-o suma de exemple si explicatii punctuale pe care nu ni le permite spatiul.
Fiindca, peste toate, o intrebare majora ramine deschisa: care dintre utilizatorii produselor noastre intelectuale si artistice ne va respecta, cita vreme noi insine nu demonstram ca ne respectam pe noi si, fireste, intre noi?”

sa aveti o toamna muy buena…

Advertisements