După ce…

termin cărți precum “Dinți albi” a lui Zadie Smith sau “Portretul unei doamne” a lui Henry James sau asta ultima a lui Ken Follet unde personajele sînt atît de bine zugrăvite, încît aproape că ies din pagină, mă întreb de ce literatura româna e cu precădere una confesiva. îi lipsește cumva imaginația sau simte nevoia să-și explice eșecurile? poate ambele.

asta este o întrebare bună și pentru mine. mai că-mi vine să renunț la tot manuscrisul cu ”Cafe con leche… buna nu pentru că-mi lipsește imaginația, ci pentru că mă surprind uneori încercînd să pricep un viitor eșec… apoi trag aer în piept și mă liniștesc. abia acum simt că începe pentru mine viața de scriitor.

după ce-am ieșit din spital, fiindcă n-am avut la ce să mă gîndesc altceva, mi-am dat seama și mai bine la ce trebuie să renunț acolo (în carte adică) și unde să duc toate poveștile culese. știam eu de ce nu-mi plac pateticii. nu e nimic de capul lor, mă obosește prostia cu spume mai mult decît 24 de ore de muncă fără întrerupere. poate de aceea personajelor neinteresante nici nu le-am pus nume, fiindcă e mai bine să le uiți, ele fiind însă importante pentru comparație.

####

altfel, viața începe să se organizeze prin cetate. perioada de letargie s-a încheiat. cît am fost în ea am observat doar ce se întîmpla, intrînd într-o rutină calmă, plăcută, lucru care mi-a lipsit în ultimii ani. pentru ce urmează sînt mai mult decît pregătită.

și o femeie de o erudiție spectaculoasă, de a cărei minte m-am îndrăgostit după ce am terminat “Dinți albi”. Nu mi s-a mai întîmplat asta de la “Piatra filozofală” a lui Marguerite Yourcenar. aici, Zadie Smith – într-un interviu din 2006 la cartea ei “Despre frumusețe”.

2 responses to “După ce…

  1. nu renunt. doar ca am ajuns la partea grea si vb cintecului: “asa-mi vine citeodata/ sa dau cu cutitu-n piatra”. cred ca incep sa am asteptari cam mari de la mine : )

    Like