La curent…

asa… din 158 de mailuri jumatate aveau legatura cu traducatorii, mi-a luat juma de zi numai sa le citesc. inca vreo 25 erau notificari de pe facebook, diverse cereri de la persoane pe care nu le-am cunoscut in viata mea si nici nu cred ca le voi cunoaste in veci. la spamuri stiri despre ce s-a mai intimplat prin tara, nimic bun, nu ca m-as fi asteptat la ceva din zona asta, aflu insa ca Madona a fost huiduita ca vezi, doamne, saraca le-a transmis romanilor nu stiu ce mesaj de nediscriminare a tiganilor. a venit si prin Zaragoza acu ceva vreme, cum a venit, si-a luat banii si-a plecat. nici un incident. sigur ca ar fi fost poate mai bine sa-si vada de cintatul ei in capitala, dar, ma rog, e o chestie de perceptie, daca venea Basescu si le urla acelasi speech acum 4 ani, toti aplaudau ca prostii, mai ales tiganii, si se imbracau in portocaliu culoarea lui “sa traim bine”. ei da, dar asta era acum 4 ani… restul de spamuri erau comunicate de presa pe care le dilesc cum le primesc, nici macar titlul nu-l mai citesc… m-as dezabona de tot, dar am uitat parola.

o singura urgenta de la revista Femeia, e prima data cind depasesc deadlineul cu o saptamina, dar cum fetele din redactie sint bine organizate, nu au fost pagube de nici o parte. vreo doua mailuri ingrijorate de la prieteni care stiu sa-si ascunda ingrijorarea, niste powerpointuri pe care le-am mai primit de la altii si tot asa, sa le dau mai departe, le-am aruncat la gunoi, trei mailuri disperate de la trei disperati (un fel de scrisori deschise ca ei s-au saturat si hai sa facem ceva si hai treziti-va si hai ca nu mai putem si dati-ne si pe noi mai departe ca daca nu moare tara de tot, li s-a pus lor cutitul la os, domle, si tare bine ar fi daca s-ar intoarce romanii acasa, de pe unde sint plecati, desigur, in special aia care au facut ceva si poate fac si acum daca se intorc, ca noi altceva decit scrisori deschise ce naiba sa mai facem???). Sa-ti bati copiii si nu altceva, domle… iar altul, cel mai patetic dintre toti, chiar a si plins ca l-a injurat un manelist de motocicleta lui, pe el, tocmai pe el, care era vedeta, si el a plins fiindca si-a dat brusc seama, daca el, vedeta fiind, a patit asa ceva, darmite un om de rind??? deh, de rind sau nu, vedeta mare sau nu (a trebuit sa dau pe google sa vad cine e, ca zau, nu-mi spunea numele lui nimic), omul e sensibil, dar cred ca uneori trebuie sa raspunzi asa cum ti se vorbeste, e o chestie de atitudine, pe nimeni nu intereseaza inteligenta si nici sarcasmul daca astea sint in gind sau stau pe ginduri. ca asta e problema, bai, nu poti sa fii om fin cu toti cacatii, unui cacat trebuie sa-i vorbesti pe limba lui, altfel nu intelege, zice ca-ti bati joc de el. de-aia am aplaudat atunci cind Andrei Gheorghe le-a ars doua bucati misto si in direct mucosilor din platoul lui. si bucatile alea erau ale unui om antrenat sa faca asta, la o adica, ce rusine ar putea fi ca-ti aperi pielea? si am mai zis undeva ca problema intelectualilor, cea mai mare si poate singura, e ca nu sint oameni de lume si ca nu stiu sa spuna: bai, cacatule, pina aici iti merge treaba cu mine, de-aici incolo, marsh la cotetz!!! iar om de lume nu inseamna ca stii neaparat sa dai din cur prin Bamboo… ca asa… scrisori deschise fara date concrete, dupa ce te-a umilit un prost, sau chemari sub drapel ale altora, dar nu se stie pentru ce anume… dar nu-i nimic, sint bune si alea… sa facem, deci, ceva… care incepe??? ala eu, ala eu… ei, huo, nu va imbulziti…

atitea mailuri si abia 10-15 care necesitau o atentie oarecare, ceea ce ma face sa inteleg si mai bine ca am trait intr-o lume fantasmagorica, plina de powerpointuri si plingaciosi, desi stiam asta, si abia 5 din astea 15 sint ale unor oameni cu care intr-adevar am facut ceva, fara sa se rupa norii in urma noastra.

pe twitter aceeasi harababura pe care n-o inteleg, aia de la ProLibro se minunau ca are Coehlo blog si ca vorbeste cu cititorii (cum, domle, marele Coehlo e oare atit de abordabil, incredibil, incredibil…) pai da, ca ala nu e mare cit e de plictisitor si facil, si-apoi nu-si permite sa-si piarda gospodinele care vor sa-i transmita dragostea lor nemasurata si sa-i faca placinte virtuale…

pe facebook pierdusem nu stiu cite milioane de dolari la nu stiu ce joc, iti dai seama ce tragedie pe capul meu…

ce vreau sa zic, de fapt, e ca nimic din toate astea nu are importanta (si nici nu a avut vreodata prea mare), nici ce-or sa faca altii pentru mine, ba chiar as vrea sa-l vad pe ala care ma va convinge sa ma intorc inapoi in tara sa fac ceva pentru buna lui stare, hahaha, ce gluma buna, nu??? , nici ce-mi comunica presa, nici de ce-a plecat Madona cu capsa pusa din Romania, ar fi fost culmea sa plece altfel… si pina la urma cine e Madona asta?, nici de cite ori a baut cafea pe facebook nu stiu ce cintareata in devenire… toti oamenii astia ce naiba vor sa-mi transmita??? e unu care sa spuna concret ceva??? ca a facut intr-adevar ceva ca lumea??? e, ma, unu care a facut ceva azi, ceva cu care sa se mindreasca??? asa, o chestie pentru sufletul lui… un fleac pe care si l-a dorit demult… si pe care l-a obtinut fara strategii si tactici nelalocul lor… o sa ma intorc foarte curind in tara (in vizita, trebuie! mi-e dor de mama) si deja mi se furnica pielea cind ma gindesc… si tare as vrea sa fac o colectie de vesti bune, dar numai timpenii vin spre mine, pe care le execut cu dilit sau sictir…

apoi ma duc in bucatarie unde sint pe cale sa devin experta, cu toate ca cel putin trei cretine mi-au prezis (astea alte vrajitoare care dadeau in horoscoape si in harta ridurilor mele, cine stie) ca nu voi sti sa tin in mina nici o cratita. sa pofteasca acum la masa, le servesc cu ditai tigaia incinsa… ca asa merita, bai, prezicatoarele astea una peste bot, ca altdata sa-si vada de treaba lor si de viata lor mizera. am infruntat eu patetisme interminabile de la genii pustii si ajungea sa ma infringa o clatita sau un bors de peste, sau cum??? chiar mai exista femei care strimba din nas cind e vorba de bucatarie sau care cred ca e asa mare scofala sa tii un polonic de coada??? sa lasam feministele (veritabile) deoparte, alea sint o alta specie de nefutute…

e clar, iar trebuie sa-mi schimb adresa de mail…

Advertisements

Update…

Mi-am concentrat atentia asupra a doua carti in perioada asta: “Jurnalul” lui Sorin Stoica (pe care doar ce-l primisem prin posta de la Polirom) si “The Pilars of the Earth” a lui Ken Follet (pe care o incepusem inca din Anglia, dar careia ii dadusem o pauza de citeva luni, fiindca aveam nevoie de o lectura sustinuta si de o perioada in care sa nu fac nimic altceva, intrucit e o carte de vreo 1100 pagini, basca in engleza).

sigur ca daca as fi fost intr-un spital din Romania nu as fi reusit performanta sa citesc cu perfuziile in vene 800 de pagini intr-o saptamina (n-o sa insist acum asupra conditiilor de aici versus celor de-acolo, mi se pare din ce in ce mai inutil sa vorbesc unor orbi si surzi despre normalitate, mai ales ca m-am desprins dintre ei).

partea buna a spitalizarii a fost ca mi-am regindit prioritatile si mi-am dat seama cit sint de norocoasa ca m-am indragostit pina peste urechi anul trecut si am ales sa-mi bag picioarele in tot si sa-l urmez pe ardeleanul meu.

ei bine, Jurnalul lui Stoica l-am dat gata in doua ore si jumatate, i-am recunoscut stilul din primele pagini si tare as fi fost curioasa sa aflu ce-ar mai fi putut scrie daca ar fi avut zile de trait. avea de gind sa se desprinda de stilul confesiv… n-a mai apucat. l-au ros si pe el spitalele din Romania si mereu grija asta a insecuritatii acoperita de o folie amara de ironie… in fine…

Ken Follet e intr-adevar magistral. aproape ca-mi pot da seama de cite ori s-a intors inapoi pe text si a refacut pasaje, a lucrat la personajele lui si pe unde a simtit nevoia sa ingroase tusa atmosferica. a facut-o cu rabdare si indeminare. imi place sa vad asta la un scriitor, ca nu i se ia de propria lucrare in timp ce inca mai construieste la ea.
ma gindesc acum cite drumuri de Atlassib vor fi necesare pina sa-mi reintregesc biblioteca de-aici. si parca anticipez replica dragostos-ardeleneasca a lui Vodky: “faaah, acu trebuie sa-ti cumpar si mai multe rafturi… mai intii umple-le pe astea pe care le ai, pe urma mai vedem…”

La repezeala…

chiar imi pasa, indiferent cum suna insemnarile astea. stiu ca sint oameni extraordinari out there, ca fiecare are problemele lui, ca fiecare atunci cind ia o decizie pune in balanta mai multe intimplari, situatii, sperante si fiecare isi face calculele personale.

nu ma intereseaza sa scriu in stil pension. din pacate, trebuie sa umblu la enervarile unora, fiindca sint singurele reactii care il ridica pe om de pe scaun, il tulbura, il scot din sarite, dar, cel putin, dupa aceea, se duce sa se informeze, cel putin afla care-i sint drepturile si care e valoarea reala a unei traduceri. sau vrea sa-mi demonstreze ca ma insel. as vrea si eu sa ma insel, desigur.

daca am cerut si voi cere parerea celor din afara acestui spatiu nu e pentru a-i face pe ei sa vina sa faca ordine, sincer, nici nu cred ca le pasa, dar cel putin veti sti ca se poate trai onorabil din profesia asta si chiar poti avea atit satisfactii materiale, cit si profesionale. ca poti avea timp liber si finante sigure sa-ti petreci acest timp liber. ca si ei au avut probleme, dar si le-au rezolvat. daca vor fi lucruri de adaugat, voi adauga dupa ce string toate informatiile.

intre timp, s-a pornit initiativa “teste frauduloase”. dupa cum stim si dupa cum s-au plins unii comentatori exista edituri care-ti dau ca proba de lucru citeva pagini de tradus inainte sa semnezi un contract cu ei. Poate stiti acele zimbete minunate, cu care va cadorisesc secretarele sau unii redactori-angajati la inceput de cariera, cind faceti anticamera la o editura in asteptarea unei colaborari. iata anuntul asa cum e postat el pe Clubul Traducatorilor:

“Unele firme de traduceri si unele edituri încearca sa obtina prestatii
gratuite de la traducatori, pacalindu-i pe acestia din urma cu teste
în vederea angajarii / colaborarii ulterioare. Respectiva firma sau
editura rau-platnica împarte un text mare, uneori si o carte întreaga,
în n parti, pe care le da ca “test” la n traducatori. Apoi firma sau
editura în cauza dispare cu desavârsire, traducatorul munceste
degeaba, iar firma sau editura în cauza ia bani frumosi din vânzarea
muncii noastre, prin înselarea si exploatarea noastra, a
traducatorilor.

Pentru a putea combate astfel de firme si edituri, colegul nostru,
domnul Cosmin Balog, traducator autorizat engleza-franceza, presedinte
UNTAR Sucursala Satu Mare, a pornit urmatoarea initiativa: când
primiti câte un test de proba, trimiteti-ni-l, specificând data la
care v-a fost trimis si firma sau editura care vi l-a trimis sa-l
faceti. Colegul nostru Cosmin Balog va monitoriza toate aceste mailuri
si va va anunta daca firma în cauza a mai trimis si alte teste altor
traducatori în acelasi interval de timp. Daca trimiteti testul în timp
util, primiti si un raspuns în timp util, astfel ca în cazul unei
tentative de înselaciune, nici nu va mai apucati de test.”

Cine vrea poate sa-l dea mai departe. Nu am nimic impotriva unei testari, dar cred ca chiar existenta unui test de n pagini e aberanta, mai ales cind ai de-a face cu un traducator cu citeva carti la activ si poti vedea lesne asta din CV-ul lui. Si-apoi orice editor/redactor/coordonator de colectie cu ochiul format isi poate da seama dupa 2 paragrafe traduse daca a dat peste omul potrivit pentru traducerea cartii lui.