Cărți de vizită…

În American Psycho e o scenă “mișto” în care Christian Bale se laudă în fața celorlalți trei șmecheri corporatiști cu cartea sa de vizita, crezînd că-i va face praf și pulbere cu alegerea culorii, hîrtiei, fontului de literă etc. Sfîrșește umilit de-a binelea, ca șinici ăilalți nu se lasă mai prejos și-și scot și ei cărțile de vizită, cu hîrtie mai bengoasă, font de litere mai bine ales etc.

Acesta e linkul, unde puteți vedea ce probleme importante au oamenii fini și ce preț pun pe detalii care nu contează în calitatea relațiilor umane. Nu importă ce funcții sunt scrise pe cărțile lor de vizită, în schimb hîrtia aleasă, cartonul sau litera sunt niște amănunte cu care nu trebuie să te faci de rahat, nu, nu și iar nu, nu poți să te prezinți cu orice știft la masa de afaceri.

Ei bine, am două albume pline cu cărți de vizită primite, de-a lungul timpului, de la diverse persoane. Chiar dacă nu-mi mai folosesc la nimic și nici nu pot să spun că mi-au folosit vreodată la ceva, la menținerea unei legături, de pildă, rolul primordial al unei cărți de vizită, eu le-am păstrat totuși. Dar nu știu dac-am sunat 3 persoane din cele peste 100 de cărți de vizită colectate, Pot să fac însă următoarea observație: cei care mi-au lăsat cărțile de vizită cu cele mai ciudate decorațiuni și cu cele mai alese culori, cu toate informațiile necesare, mailuri, telefoane, nume de firmă și funcții de săreau toate siguranțele cînd le citeai erau cei cu care nu aveam în mod normal ce să discut, darămite să mai fac și afaceri cu ei, fiindcă aceste conversații se reduceau la shoppinguri, spa-uri, mașini, bășini, dar nu ca informații, ci ca laude în gura mare de cine ce fiță și-a mai cumpărat și cîte femei a spart într-o noapte sau cu cîte măști pe baza de citrice, mango, cucumber (castraveții le stăteau în gît) etc și-au mozolit mutrele și cefele pline de celulită, frustrați de amintirea fostelor coșuri adolescentine.

O, da, și să nu uit: femeile lor puteau trăncăni ore în șir despre pantofi, iar eu, care sunt femeie și-mi plac pantofii totuși, mai mult decît mașinile, după o oră de pantofăreală de-asta, deja dădeam semne de nerăbdare și simțeam crescînd în mine tendințe criminale, gata să le bat cu propriile-mi tocuri pînă le ieșeau creierii pe nas.

Conversațiile despre pantofi cu prietenele mele se reduceau la:
– Ți i-ai luat, fată, pînă la urmă?
– Mi i-am luat, băga-mi-aș tălpile în ei, că prea mă enerva să nu-i am.

Iar alea cu cărți de vizită la:
– Ce dracu faci, mă? Te spargi în figuri cu asta?
– Să știi de unde să mă iei.
– `te dreacu! Nu vorbim toată ziua la telefon? Mai tre` să am grijă și de cartonul tău acum.

Așa că… dacă musiu corporatist șef, sau musiu șef pur și simplu, sau musiu patron, în fine, oricare din ăștia, v-a spus că “interminabila criza face reducere de personal și de-asta se umblă și la salarii, deci mucles că e treaba groasa și zi mersi că încă ai serviciu”, gîndește-te la ce discuții spumoase are el la cină cu ăia de teapa lui.
– Frumos costum. Mătase?
– Nu, cașmir.
– Bote?
– Nu, Dezbrăcatu…
– Cît?
– Păi din reducerile de salarii de luna asta.
– Asta însemnînd cîți angajați?
– 15 angajați și 25 de colaboratori. Dar colaboratorii să mai aștepte…

Totuși să nu credeți că am ceva împotriva cinelor la restaurant sau că disprețuiesc banii, Doamne ferește, mulțumesc Universului că s-au inventat, numai că nu-mi place să fac atîta caz… decit atunci cînd nu-mi primesc banii la timp, desigur…

Și iată ce-am aruncat anul trecut în prima zi de pelerinaj, pe cînd coboram Pirineii, dîndu-mi seama că ultimul lucru de care voi avea nevoie pe acest drum sunt cărțile de vizită.

carti de vizita

Se pare că n-am greșit. Relațiile cu oamenii cunoscuți în călătoria asta au început așa, după ce am ars etapa discuțiilor de complezență.
– Ai mail?
– Am.
– Dă-l încoa…

sau…
– Vii cu mine?
– Vin.
– Hai.

Ce să mai…

13 responses to “Cărți de vizită…

  1. Si eu care credeam ca cele doua albume le-ai completat pe Camino :))) Dar ia spune, macar le ai aranjate in ordinea pompozitatii? :)))

    Like

  2. gluma:

    doi corporatisti imbracati de la “dezbraca tzutzu’ cashmere” se intalnesc la pranz sa-si etaleze ultimele achizitii. dupa ce au terminat toate discutiile importante,isi aduc aminte ca s-a anuntat “criza economica”, asa ca:
    “Le-am taiat la negrishori juma’ din salariu sapta. trecuta”
    “Si?” intreaba celalalt.
    “au continuat sa vina la serviciu. apoi le-am taiat si cealalta jumatate”
    “Si?” intreaba mai intrigat al 2-lea.
    “au continuat sa vina la serviciu”
    “Si?”
    “Le-am pus taxa de intrare”

    sper sa te amuze! e printre putinele bancuri care m-au inveselit si intristat totodata.
    numa’ bine.

    Like

  3. nici nu stiu cine sint oamenii aia, xxl, asa ca ce mai conteaza in ce ordine i-am pus? pe camino n-am cunoscut decit 3 sau 4 oameni care mi-au stirnit interesul, iar unuia i-am scris mailul pe un ghid turistic, altuia pe ce-a mai ramas dintr-un pachet de tigari, iar celorlalti pe niste foi cu care am ajuns acasa ferfenitite in ultimul hal :))))

    bya: da, pai asta a mai ramas. sa li se mai puna oamenilor taxa de intrare la slujba. dar sa stii, ca in Spania, se intimpla deja acest lucru. bine, astia le numesc formare profesionala. probabil ca la noi in tara s-ar numi “taxa dacavreivenit” hahahaha…. ce banc bun e lumea intreaga!

    Like

  4. Vai, cat de neglijenta poti fi!😀
    Dar, mi-a venit o idee, iti voi lua numarul de pe cartea de vizita din poza si te voi suna toata noaptea in numele lor. Sac!😛

    Like

  5. ntz ntz… tu crezi ca daca mai era valabil, il puneam eu pe blog??? da daca zici ca ma suni toata noaptea nu ti-l dau nici pe cel bun.😀

    asa deci, te tii de sotii…

    Like

  6. Ca si bancul de mai sus, postul de fata deopotriva m-a inseninat si intristat. M-a inseninat pentru ca ai un umor al naibii de sanatos, m-a intristat pentru ca imi aduc aminte de niste prieteni tare buni cu care posteam o tigara si o vodca ieftina noaptea prin parcul Copou din Iasi acum ceva ani, vorbind despre cartile si filmele citite si vazute in ultimul timp. Oameni care astazi conduc “bemveuri” la care eu nu pot visa in veci si care nu imi mai pot spune altceva in rarele ocazii in care ma intilnesc cu ei decit cum au spart citeva sute de euro noaptea trecuta la bowling la mall…
    Acuma nu ca nu-s invidios (ca sint), dar uneori cind revad un film discutat cu ei pe vremea aia chiar ma doare.

    Like

  7. hai, bai andruska, fii serios, un BMW isi poate lua orice manelist, n-ai vazut? sint sigura ca daca-l voiai cu adevarat era luat de zece ori pina acum. eu nu-s invidioasa decit pe colombo… de-aia m-am uitat la el numai cu prietenii care stiam ca n-or sa plece. e ca un test colombo asta. am observat ca nici arogantii din viata reala nu prea-l inghit. haha!

    richard, mersi. ce veselie pe capul alora!

    Like

  8. desi e al doilea sau al treilea comentariu pe care-l las la tine pe blog, te citesc in continuare, bloguri si carti. In unele zile diger mai usor vorbele tale, dar alteori…..imi raman agatate in gat, cu tot cu noduri. Pamantul pe care noi traim, educatia pe care o primim, nu stiu ce, dar ne tine pe noi, romanii,cu nasul in tarana si cu limita poarta casei sau hotarul satului.Chiar si cei foarte instariti nu vad mai departe de hotarul satului.Si lumea-i larga si plina de minuni!
    Oricat de greu ti-ar fi in orice alta parte decat in Romania, tine minte un lucru : ALTII, se poarta cumva neplacut cu tine, nu ai tai ! Mie neindurarea strainilor mi se pare de mii de ori mai suportabila decat nesimtirea si nepasarea alor mei.Pe care o traiesc zilnic, nu-i vorba, ca, vorba Ilenei Vulpescu : de doua mii de an, eu si tot neamul meu facem politica, aceeasi politica : stam aici.
    Cand crezi ca o sa apara cartea ta de pe Camino? Nu as vrea sa trec pe langa ea .
    Din Romania cu drag,
    Ana

    Like

  9. buna, ana.
    cu noduri scriu si eu citeodata… normal ca se transmite catre tine starea mea. imi pare rau pentru asta, as vrea sa scriu numai despre lucruri senine si optimiste… probabil, intr-o zi, cine stie… poate foarte curind.

    cartea despre camino… cred ca va iesi mai repede in Spania decit in Romania, asta apropo de ce ziceai mai sus. nu ma mai grabesc sa public. o sa mizez pe rabdarea voastra pina gasesc editorul roman care sa-mi accepte pretentiile. ori poate, vi-o fac cadou pe mail tuturor celor interesati.

    s-auzim de bine
    tot cu drag din Spania, deocamdata…

    Like

  10. scena cu cartile de vizita din American Psycho e una dintre preferatele mele😀
    pe a mea, de exemplu, scrie doar reporter si cred ca am dat pana acum vreo 10 din ele :))

    Like