Despre reputatia romanilor

Am trimis acum zece minute articolul pentru Femeia pe luna septembrie pentru rubrica mea de-acolo “Jurnal de drum”. Vorbeam despre locurile de munca de peste hotare, numai ca limitata de spatiu, problematica asta nu poate fi dezbatuta niciodata indeajuns, mai ales cu datele pe care le detin, asa ca voi continua citeva observatii aici, incercind sa nu reiau ce ati putea citi in septembrie si folosind limbajul lejer de pe blog, cu care sinteti deja obisnuiti.

Acum citeva luni o profesoara de romana imi spunea “de ce sa nu recunosc, am facut si curatenie pe la astia” (pina sa gaseasca adica un post convenabil in invatamintul spaniol).

Acum si mai multe luni in urma, un spaniol intilnit pe Camino imi spunea “dar adevarul e ca romanii sint hard working”, asta dupa ce-l sagetasem cu privirea pentru o replica nelalocul ei despre femeile romance. io nu-i inteleg pe dobitocii astia, care se mai cred si destepti, cum dracu poti avea o conversatie normala cu mine dupa ce mi-ai spus ca esti satul de romance. pai ce cautai, ma, la ele? nu puteai sa stai in banca ta? ce voia el sa spuna, de fapt, era ca n-a putut sa le pacaleasca si probabil ca si-a mai luat-o si-n freza cu vreo replica apriga, dar cinstita. chestia cu “romanii sint hard working” insa m-a enervat mai tare.

teoria mea e ca nimeni nu e hard working. nu exista abilitatea asta in gena umana. poti sa fii pasionat de ceea ce faci si sa nu simti ca muncesti, fiind prea ocupat sa rezolvi o problema sau sa scapi de un deadline, poti sa fii motivat sa faci ore extra (in strainatate, ca alea sint platite dublu / nu in tara unde esti luat de fraier ca stai peste program si bani in plus ciuciu) ca sa iti permiti o vacanta boiereasca, dar in nici un caz nu esti hard working pentru ca ai in gena asta. sigur, spre deosebire de spanioli sau italieni care au o siesta de 3-4 ore la sate si 2 ore, cel putin, in orasele mari, romanul, care e obisnuit sa munceasca fara sa respire si fara sa manince la prinz, pare pentru ceilalti hard working. dar sa-mi spuna mie unu ca ii face placere unui om sa stea cu spinarea la soare pe santiere doar pentru a demonstra ca e valabil, haida deh…

apoi cind vine vorba de tiganii romani, replica mea e ca tigani sint peste tot (spaniolii si italienii n-au decit sa se spele pe cap cu ei ca ii recunoaste oricine de la 7 poste dupa chica si dupa miros), mai putin in Anglia, care e plina de lorzi si ladies, sau in Germania, unde, se stie, sint cu totii arieni. problema este ca tiganii lor sint mai discreti decit ai nostri si prin asta mai periculosi, fiindca rar vor fi prinsi. ai nostri se sparg in figuri, dupa ce cersesc o zi intreaga, seara isi cumpara cel mai mare lant de aur si si-l atirna de git. aroganta de neam prost care ii costa si pe ceilalti romani care muncesc “din greu”. o alta problema este ca la oficiile de munca unde pot cere slujbe, cea mai frecventa replica pe care o auzi din gura unui roman, chiar si cu studii superioare este: “nu am pretentii”. pai daca nu ai pretentii si vrei sa muncesti in orice domeniu, spaniolii te trimit la curatenie, la spalat geamuri si curatat wc/uri, nu e normal? dar de ce nu ai pretentii cind stii in plus cel putin o limba mai mult decit ei, n-o sa inteleg niciodata.

fiindca nu ai pretentii n-o sa primesti nimic altceva decit munca de jos. mai simplu de atit nu am cum sa spun. e o atitudine care exista si in tara, e normal ca romanul sa vina cu ea si peste hotare. romanii nu au pretentii sa fie platiti la timp, nu au pretentii sa aiba pauza de prinz, nu au pretentii sa fie platiti pentru orele extra (desi codul muncii spune ca asa e normal), nu au pretentii nici sa le fie timpul respectat. pai atunci daca nu aveti pretentii, ce-ar fi sa muriti, ma? ca atunci cind unul are pretentii sa-i fie respectat si timpul si munca, ii sar toti in cap ca ce, se crede el mai breaz? adica mai precis, eu! ca eu am pretentii sa fiu platita pentru ce fac.

ei bine, cu toate astea mi-am zis, stai asa, femeie, ca esti in tara straina si nu merge asa cu pretentii. deci fara pretentii… ia sa nu mai ai tu pretentii, ca daca ai avut pretentii, ai avut probleme… deci pliscul mai mic. dar dupa ce mi-am despuiat cv-ul tot au mai ramas chestii interesante, ca de exemplu ca stiu 4 limbi straine, si, in curind, cu spaniola, 5. deci in puii mei, asta nu aveam cum sa scot, chiar daca pe astia ii doare in paispe de ele, atunci cind iti ofera o slujba in curatenie, sa zicem. mai ales ca ei nu vorbesc decit spaniola, iar cine stie engleza e deja super educat.

ti se mai spune (si spaniolii sint supersmecheri la faza asta) “aa, daca vrei sa fii angajat pe ceva mai breaz, uite, fa niste cursuri, obtine-ti nu stiu ce cacat de diploma si garantat vei avea loc de munca (in domeniul hotelier, sa zicem).” nu ti se spune ca acele cursuri costa cam jumatate dintr-un Logan. e drept ca poti sa-ti cumperi cursul in rate pe care sa le platesti timp de doi ani, dar ce cacat sa ma invete un curs de receptionista, alt exemplu. sa vorbesc limbile pe care deja le vorbesc? sa zimbesc in receptie? ma lasi… nu dau eu juma de Logan pentru asta. asa ca zit!!! nu spun ca nu mi-a trecut prin cap si ca nu m-am interesat si de asta, dar dupa aia am avut o revenire brusca, aproape in ultimul moment, si asta pentru ca nu mi-au placut mutrele unora. dupa asta am inceput sa vad bubele. cu bube sau fara, vreau sa ies din casa si sa ma amestec printre spaniolii astia sa le vorbesc limba mai repede si nu ma refer la chestii de politete, ci fineturi de limba si corason espinado. mi-am promis ca o s-o vorbesc mai peltic decit ei in maxim 3 luni, asta mi-e deadline/ul. dupa aia sa se tina bine. acum inca iau in calcul pe unde sa ma amestec. mi-a oferit una o slujba de spalatoare de geamuri, dar i-am dat flit. am intrebat-o de ce m-a mai pus sa-i arat cv-ul, daca nu l-a citit. “aaa, perdon, zice ea, ti-am vazut pasaportul”. i-am bagat iar privirea respectiva, buna de taiat pofta de mincare oricui.

alta chestie interesanta este la consulatul roman. daca in tara o legalizare de certificat de nastere este 1 euro, in Spania, astia te capseaza cu 15 euro, pe considerentul ca iti salvezi banii de bilet de avion si nu mai pierzi timpul sa-ti vezi familia. va dati seama ce logica de cretini cu spume. asa ca preferabil ar fi ca, daca ai trei hirtoage de rezolvat la consulat, mai bine pleci acasa si vezi ce fac ai tai. sau calculez eu gresit? statul roman nu te ajuta nicaieri, nu-ti faciliteaza nimic, ba dimpotriva te jupoaie cum te prinde. esti roman? sa fii sanatos, ca esti al nimanui, ma! nu-ti ramine decit sa casti ochii bine si sa stringi din dinti.

PS: cred c-o sa traduc articolul din Femeia si bucata asta si le voi posta pe FB, sa citeasca si prietenii din Spania, Italia si Anglia. ca io una m-am saturat sa ma simt stigmatizata pentru ca m-am nascut in Romania. daca ar fi sa luam totul la bani marunti, majoritatea romanilor au o educatie mai buna si sint mult mai inteligenti decit majoritatea spaniolilor, italienilor si englezilor. problema e ca noi nu avem simtul valorii. ne-au spus toti imbuibatii ca asta inseamna orgoliu prostesc.

Later edit: stiu ca am zis mai jos ca nu e nici o problema sa muncesti si sa faci orice (prin orice nu vreau sa spun prostitutie), dar nu vreau sa fac acest orice doar pentru ca am pasaport de romania. anyway, la partea cu cafeneaua nu am renuntat.

Advertisements

One response to “Despre reputatia romanilor

  1. Bravo, bravo! Si-au gasit spaniolii nasul :))))).
    Acum serios, mult mai multi dintre noi ar trebui sa adoptam atitudinea asta.

    Like