De actualitate…

Asta s-a scris in august 2006, dupa demisia Corint:

“Cel putin o data in viata ar trebui sa incercati perioada preavizului. Totul se linisteste in cele 15 zile. Cerul parca e altfel, oamenii mai buni, frunzele mai verzi, desi toamna se apropie, copii in parcuri mai zburdalnici, semne clare ca te-ai irosit si de data asta pe linga cine nu trebuia, de ai uitat sa te bucuri de lucrurile care nu cer chirie, ci doar timp sa le privesti. Stai cu miinile la ceafa si privesti altfel pe fereastra acum. Esti atit de relaxat cit poti sa fii cind stii ca incepi o alta etapa din viata ta.

Ai mai dat-o in bara inca o data, se intelege de la sine, cu fix alegerea pe care ai facut-o.

Iti spui c-ai plecat de-acasa intocmai pentru motivul asta: sa cunosti niste oameni interesanti, sa dai mina cu ei, sa stai prin preajma lor, sa te implineasca, sa ai ce sa inveti de la ei.

Pe DRACU! ai dat fix peste niste aroganti imbuibati de setea de putere, de parvenism, de snobism, care nu pot face diferenta dintre un habarnist si un profesionist. Mai mult chiar, intr-un fel sau altul, le-ai dat de inteles ca nu dai doi bani pe ei, ci pe faptul ca vrei, chiar si asa, sa-ti faci munca sau cel putin sa nu-ti piara entuziasmul. O alta etapa. O noua evolutie. Aceeasi irosire. Cum spuneam, alegere proasta.

Nu ma intereseaza ce cred conducerile si sistemele despre individul in sine, e si mai simpla treaba aici, le doare in paispe, vezi bine, se merge pe ideea “ti-am dat o piine sa halesti, faci ca mine c-o belesti”. Intra in rindul organizatiei, asculta orbeste, nu emite pareri, nu veni cu idei noi, mergi pe burta, piraste-i pe ceilalti, bate-te cu pumnii in piept precum Tarzan in jungla ca tu ai facut si ai dres, mai ales ca stii ca patronii apleaca urechea la de-alde Iuda de-astia, strigind pe la colturi “iubesc tradarea, dar ii urasc pe tradatori” si, in general, anuleaza-te ca om pentru un salariu in sistem. “ah, ce bine, ah, ce bine, ah, ce bine-i sa fii ciine/ sa ai de ros un os, sa ai de ros un os” mi-am amintit iar de refrenul asta.

e drept ca atunci cind ti se pune in fata un contract, il semnezi si asta e singura ta obligatie, sa-l respecti. Adica ce, orele de lucru?! Nu conteaza ca poate o intilnire in afara orelor de lucru ar putea sa-ti rezolve zece probleme deodata si sa salvezi o gramada de timp irosit. E vorba doar de o obligatie morala, dar nu, tu simti ca in contractul ala e e ceva peste puterile tale de asteptari si limitare. E ceva esential. Atit de esential ca la cea mai mica sedinta ajungi sa te comporti ca in epoca sclavagismului, scrie, ti se spune si te executi, daca zici ca ai memorie buna si ca tii minte, ca nu e nevoie sa scrii, devii rebel, esti un nemernic, desi acolo e grauntele tau de inteligenta, cind mintea ta refuza sa se complaca in situatia de a face actiunea sa scrii ceva ce deja tii minte.

Mecanismul unei constiinte prost intelese este declansat prin simplul fapt ca ai emis o parere, absolut normala, respectiv faptul ca ai memorie buna, si nu mentalitate de sclav. Dar scrie o data, ca o sa uiti, si tu te incontrezi si spui “asta sigur n-o s-o uit. nu e nevoie sa scriu”. “Ah, iar nu ma asculta!” se foiesc patronii in scaunele lor, nu face ce-i spun, desi e o reactie fireasca, si de o parte si de alta, pe care o are oricine la jocul cu nu te supara, frate, asta sint numara incet pina la zece si poate poate asa iti va mai trece.

E un joc de puteri… atita tot. De care are mai multi bani.

Ce spuneam? aaa, da… e liniste acum. Mai incolo o sa merg sa-mi beau cafeaua cu o prietena. E nebuna. Are o gramada de defecte. Dar prin suma lor este teribil de interesanta. Nu ma plictiseste. Si orice, dar orice ii pot ierta unui om, sau unei institutii, mai putin faptul ca ma plictiseste.”

Ce se intimpla in zilele noastre.

De citeva saptamini cochetez cu ideea unui job intr-o cafenea spaniola, numai pentru ca vreau sa invat mai repede limba si sa ies pentru o perioada dintre hirtoage. M-am saturat sa gindesc romaneste, ba chiar si sa scriu in limba asta. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, de aceea adaug: pentru ca acum vad ca nimic din ce-am facut sau gindit in tara, nu-mi foloseste aici ca sa ma invirt omeneste. dar cruntul adevar este ca oricit de bine as invata limba spaniola, oricit de mult mi-as perfectiona celelalte cunostinte de engleza si franceza, sau revenire la turca, voi exprima cu adevarat asa cum simt numai in romana. Totusi, nu au mai ramas prea multe de spus, decit poate ca aventura spaniola continua, tare sint si eu curioasa cum.

Am inceput sa umblu de azi prin centrele de angajare temporara. Problema e ca m-a incurcat propriul CV, cu toate ca am scos de-acolo multe lucruri, inclusiv cartile publicate. Nici asta nu-mi foloseste deocamdata si nici n-are sens sa ma sparg in figuri cu asa absurde realizari. Momentan le vad absurde.

Ma intreaba o gagica de la unul dintre oficiile astea daca am experienta in domeniu, adica lucrul in cafenele. Normal ca am. Am baut mai multe cafele ca ea la viata mea si am vazut mai multe cafenele decit e permis unui om sa vada. Si da, am si lucrat pe cind eram studenta, ca picolita sau cum s-o numi treaba asta, dar nu am mai stat sa-i explic ca cei mai multi clienti mi-erau prieteni, astfel ca erau zile sau nopti cind se bea si bere fara sa se plateasca. A durat minunea o luna, ca dupa aia la inventar a trebuit sa las tot salariul acolo, dar a fost distractiv… Nu mai vorbim de faptul ca acum lucrez la un Café con leche, reteta proprie cu succes garantat. Deci… ce sa mai, daca nici eu n-am experienta sa imping cafelele cui trebuie, tot incercind sa le armonizez…

Asa ca… de cum am ajuns acasa, am inceput sa-mi coafez CV-ul. Am pus la experienta asa:

Cafeneaua 7 Plus, Cafeneaua Weblog, Cafeneaua Corint, Cafeneaua Tritonic, Cafeneaua Akademos Art. M-am incurcat un pic la treaba cu Sindicatul Jurnalistilor, suna aiurea de tot, asa ca am pus Cafeneaua lui Godinac intr-un final, la sugestia mai tinarului meu fost coleg, Edi Enache, cu care am impartit multe cafele si chitaituri in ultima redactie in care am lucrat amindoi, punind bazele unei prietenii rezistente chiar si peste hotare.

M-a distrat coafarea CV/ului asta in asa hal incit miine cind voi sta fata in fata cu gagicuta de la trabajo temporal si cind ma va intreba de recomandari, o s-o pun sa sune in Romania la toti astia de mai sus sa-i confirme cum mi-am depasit eu atributiunile de serviciu sau contractele de editare si colaborare in ultimul hal. De proasta ce-am fost, desigur. N-o va face, deci n-are decit sa ma creada pe cuvint. E bine ca nu mi-a disparut latura ludica, de altfel asta chiar m-a facut sa rezist dramelor altora.

Si o cafea pentru prieteni.