ieri si azi…

“dar acum, cine mai da doi bani? iata de ce cind mi se puneau intrebari si raspundeam, stiam si ca raspunsurile mele vor ajunge deformat in parti cu totul straine, iar unele raspunsuri le spuneam special deformat stiind ca vor ajunge adevaruri. cit de nefericit trebuie sa fii, cit de pestilential trebuie sa-ti fi trait javra de viata ca sa ajungi sa nu mai discerni nimic? nu are importanta cit de mult muncesti sa te construiesti ca om, cit de usor respiri prin jurul celorlalti ca sa nu-i deranjezi, ca nu cumva sa ti se simta prezenta insignifianta, atit timp cit scoti capul din birlog, cit te-a pus dracul sa mizezi doar pe tine, esti ras de pe fata pamintului. aiurea, de parca ti-ar pasa. pai nu, pai da, pai cum atunci?

ei nu dorm noptile.

cum nici eu noptile nu dormeam, cum doar eu noptile construiam si nimeni n-a stiut. si n-am vrut sa mor tocmai pentru ca mai aveam cite ceva de facut pe-aici, prin vietile voastre. dar a mea?

cind voi trai doar pentru mine, astfel incit nici o intimplare pura sa nu-mi doresc s-o deformez, ca deformind-o mai apoi, cineva sa si-o inchipuie reala?! cind voi trai egoist pentru mine, fara sa-mi pese de obraznica durere a nimanui, lasa suferinta a celor ce ma vor uita curind? iti pot descifra intr-o privire toata viata, deci daca ai dus perfectiunea pina la capat, nu te lasa descoperit de singura privire pe care trebuie s-o ascunzi de mine, nu face singurul gest care le poate anula pe toate celelalte. oricit de frumoase au fost, de rotunde, de complete, de marete… ca o matrice… pe care n-am inteles-o niciodata… nu vreau sa ma urasti, sau fa ce vrei. din cind in cind aici-ul meu sau acolo-ul. e prea tirziu acum-ul. 23.58. asa sau asa tot vei intelege minus infinitul. cacat. nu vorbesc cu nimeni. demult nu mai vorbesc cu nimeni, si daca vorbesc cu cineva care are ochi gura nas mi-e egal. de-asta n-o sa ma dezic, sau poate asa functionez. nu exista mai tirziu, exista doar cind trebuie. mai tirziu e prea tirziu. mai singuri de-atit nu putem fi.

asta e culmea alunecoseniei mele. de-aia. schelalaielile vor inceta. curind. ”

(una din insemnarille soft din mai 2006)

Nu e de mirare ca in Romania iti pierzi increderea in oameni si iti pot disparea toate visele. Am intrat aseara pe fostul meu blog, parolat acum, curioasa sa vad ce dracu aberam acum citiva ani. si ce s-a schimbat. unele cacaturi sint de actualitate, ba chiar mai rele decit inainte. Partea buna e ca s-au mai trezit citiva si incep sa urle fiecare pe unde poate ce si cum. Criza scoate la iveala multe, ha? Au dat lipsurile peste multi si incep sa se prinda ca nu mai e timp de siropuri si floricele pe cimpii. ca a venit vremea sa-si rezolve problemele. o sa reiau unele texte, ca sint prea bune si nu le voi folosi nicaieri in alta parte decit pe un blog. iar celui vechi n-o sa-i mai dau drumul ca nu vreau sa fac trafic pe o platforma pur romaneasca, plina de ipocrizie si pupincureala la greu. nu neg ca pe-acolo or fi oameni care se mai agita si fac din tintar armasar, hahaha, dar, bai, fratilor, nu aveti nici simtul oglinzii, nici pe cel al masurii, sa nu mai vorbim de simtul dramei. un popor patetic, plingacios si constipat, ala n-a facut nu stiu ce, alalalt a spus nu stiu ce, ala mi-a lezat orgoliul, ala m-a intepat in cur. dar in pizda ma-sii nu sinteti in stare sa raspundeti la niste mailuri, in schimb vreti o viata mai buna. aici nu vorbesc despre mailurile care se schimba intre prieteni, ci alea intre parteneri de afaceri.

si-mi aduc aminte ca pe vremea cind eram secretara, acum sase ani, mi-am dat demisia ca seful meu nu-si platea ratele la masina si sunau aia de la leasing in draci la birou, iar eu trebuia sa mint tot timpul ca asta nu stiu ce treburi avea. se plimba cu masina precis. si cind s-au terminat scuzele mele pentru musiu sef, care era un om bun, dar ce importanta avea asta, am zis ia mai da-te dracu si raspunde-ti la telefoane sau mailuri, ca mai era un chinez pe care-l fraierise cu nu stiu ce robinete. mai aveam putin si le spuneam alora de leasing (si chinezului desigur) ca a murit, domle, nu-l mai cautati. dar pe urma daca murea… ca mai am si gura spurcata uneori. si, ei bine, toti prietenii din vremea aceea mi-au spus ca sint inconstienta si nebuna ca am renuntat la o slujba buna ca nu puteam eu sa mint pentru the big boss. aia erau prieteni? hai zit! nici o slujba nu e buna atunci cind tre` sa minti ca ghiolbanul pentru altii.

plec la mare!

no song for today…

Advertisements

2 responses to “ieri si azi…