Chestiuni administrative

Cu totul, actele de rezidenta, inregistrarea la asigurarile sociale, medicale, doctor de familie, deschidere de cont bancar spaniol, DNI, si inregistrarea la fortele de munca mi-a luat trei saptamini, fara batai de cap. totul la modu` lejereanu.

tipul de la unul din cele zece birouri de angajari stia si franceza si engleza, am noroc de data asta, rasuflu usurata. ma intreaba citi ani de presa am in spinare. fac repede socoteala, zic 9, on and off. apoi realizez: 9, fir`ar sa fie??? asa de multi? lua-i-ar gaia… cita irosire… ii spun ca sint freelancer, ca am niste colaborari prin tara, dar nu e de-ajuns. da, ma rog, zic, nu vreau acum neaparat presa, ci un loc unde sa fiu printre spanioli, sa invat limba. dar ce ti-ar placea sa faci?

imi trec rapid in calcul toate posibilitatile.
in nici un caz menaj, la dracu.
ar fi pacat, zice el, cu datele tale.
deci, nu stiu, zic eu. undeva unde se cere engleza sau franceza, dar nu ma deranjeaza nici sa vind popcorn la cinema, si rinjesc. ma si vad… haha!
dar diplomele cind ti le echivalezi?
imi scapa un Jodeeeer!!! ca aia de la Universitate cu mina mea am aruncat-o la gunoi.

am primit in sfirsit rolele si hainele de vara de-acasa. atlassibul a functionat de data asta. nu cred ca spaniolii sint pregatiti pentru fustele mele, vom vedea. dar eu sint pregatita sa ma plimb cu rolele pe trotuarele lor, ca o haimana.

NB: sa ai actele de asigurare medicala aici inseamna ca poti primi asistenta medicala GRATUITA, indiferent daca lucrezi sau nu, daca esti marocan, chinez, spaniol sau roman. m-am gindit ca ar fi bine sa stiti. asa, de chestie.

Flegma

iau o pauza de scris sa-mi curat gitul de o flegma.

simbata mama se intoarce de la piata. cu sacosile incarcate. merge regulamentar pe un trotuar oarecare si mai are citiva pasi pina acasa. un cacat de biciclist intra in ea, o injura, chiar daca… trece peste ea, asa ca sa se invete minte mama sa se mai plimbe pe trotuar, vede boul ca un om a fost ranit din pricina lui, dar pleaca mai departe facind-o “timpita”.

taman ivita acum 3 saptamini dintr-o scurta vacanta din Elvetia, sa zicem, in care s-a simtit minunat, femeia se trezeste la realitatea de cacat a patriei sale, in plina fractura de ligamente, spitalizare tot w/endul si, oh yeah, cele mai ieftine pastile de calmare a durerilor, algocalmine, fiindca a refuzat sa umfle buzunarele asistentelor din spital, care baloseau dupa ceva mizilicuri, pe motiv ca si-a platit ani de zile asigurarile sociale. vine un nenea doctoru de garda, care, fara sa-i faca radiografie, zice: gata, la operatie cu tine! ca trebuia sa-si faca si el norma de operatii pe luna. why not?

trotuarele nu mai sint demult sigure.
politia nu prinde biciclistul.
spitalul ii umfla pe toti cu algocalmine, ca alte calmante nu exista prin dulapuri decit la schimb cu ciocolata sau pachetele de cafea.
eu nu sint linga ea, fiindca am ales sa mor pe alte strazi, nu alea pe care mi-am bulit genunchii in copilarie, dar mult mai prietenoase.

bai, cacatilor! hai sictir! n-o sa intilnesti nicaieri in lume lipsa asta de respect fata de un om decit in Romania, in orice domeniu, in orice gaura de sarpe de acolo, ca numai gauri de serpi si scirbe au mai ramas.
double sictir!

One day later edit:

un alt dublu sictir. nu ne-am vorbit, dar cu unii chiar esti pe aceeasi lungime de unda, chiar daca nu-i cunosti decit virtual.

Nota bene insa: cunosc politisti, oameni onesti, care nu mai fac fata prostiei si coruptiei din locul cu pricina. ca acum sint ei ca un fel de Cattani din Caracatita, nu are importanta. stim cu totii ce soarta a avut si ala, saracu…

Yoghi…

“Aşa sau aşa, ce importanţă avea? Ce ne interesa pe noi de soarta prostituatelor românce sau a delincvenţilor care îngroşau celulele din ţări străine? Fiecare cu alegerile lui. Şi fiecare plătea pentru ce face. Erau atîţia chinezi care căsăpeau oameni în magazinele lor de suveniruri de căcat, oameni care dispăreau de pe faţa pămîntului printre rafturile alea ale lor încărcate de jafuri sclipitoare, că nu le puteai numi mărfuri, dispăruţi ale căror organe erau mai apoi vîndute pe piaţa neagră pentru salvarea altor vieţi omeneşti, o adevărată afacere, dar despre asta nu spunea nimeni nimic, nu ştia nimeni nimic. Ce vină aveam noi că unii erau discreţi în fărădelegile lor, iar alţii îşi etalau prostia cu mîndrie? Eu însămi cunoşteam fete pe care le avusesem colege de şcoală generală sau de liceu care aleseseră să-şi vîndă trupul pentru nişte gologani în plus, rochii, parfumuri, ştrasuri, poşete, prostii, cu acordul părinţilor, care acum aveau un nou acoperiş la casă, din cărămidă roşie, nu din ţigle, ce să spun, se realizaseră cu toţii, n-aveau decît să crape toţi vecinii de ciudă. Fete care promiteau cîndva, fete care ar fi putut fi la casa lor acum, poate nu cu acoperiş din cărămizi, dar cu ţiglele pe casă, doamne onorabile, crescînd copii onorabili, cu soţi mai mult sau mai puţin onorabili, şi asta ar fi trebuit să fie singura lor dramă. Ar fi putut să-şi ducă existenţa decent în oraşul lor de provincie cu meseriile pentru care s-au pregătit, dacă sistemul le-ar fi permis, dacă ar fi existat o protecţie socială stabilă a statului.

(…)

Ne plimbam aşa fără nici un chef acum, deşi dorisem atît de mult să vizităm oraşul. Ne-am aşezat şi ne-am ridicat de pe bănci, am intrat într-o florărie pamploneză doar ca să mirosim flori, garoafe şi frezii şi trandafiri de toate culorile, apoi am intrat în supermercado, am cumpărat sucuri şi alune, şi lapte de soia pentru ei, şi cornuri de ciocolată pentru mine, şi năut pentru ei, şi iaurturi pentru mine, şi sandvişuri vegetale pentru ei, iar Alin a mai cumpărat o cutie din care cică putea să facă un fel de supă, că tot avea refugiul ăsta bucătărie proprie.
– Bine, fă ce vrei, numai ai grijă să iasă bună, că nu trebuie s-o mai cărăm şi pe asta după noi, am spus.

(…)

Alin ronţăia alune, pocnindu-le între măselele lui sănătoase, mirat mereu de tot ce se întîmplă sau de ce vede. Dacă l-a durut ceva pe tot parcursul acestei călătorii nu am ştiut niciodată. El era acolo cu noi, spunînd cîte o tîmpenie. Îl suspectam c-o face special, ca să ne mai distragă gîndurile. Era fie un mare naiv, fie un mare înţelept, Buddha sau Bivolaru. Ce ştiu eu? Îmi plăcea ca om, mă dispera ca partener de drum cu împăraţii şerpilor şi ţînţarilor lui şi cu întîlnirile de gradul III cu extratereştrii.

Atunci însă, în clipele acelea se gîndea la italiancă. I-am făcut o poză, pătrunzînd parcă în mintea lui. Vedeam că se petrece ceva. La auzul clickului a tresărit şi a zis hotărît:
– De mîine măresc doza de femei, şi a spart altă alună. Îi auzeam scrîşnetul măselelor, dar nu cred că simţea gustul alunelor.
– Ce, mă? a ridicat Mayra ochii către el.
– Astea pe care le masez, ronţăie el mai departe cu privirea într-un punct fix, numai de el ştiut. Rumegase decizia asta de cîteva minute bune. Să mai spăl din imaginea asta infectă a românilor.
Am zîmbit. A fost cea mai mare declaraţie de umanitate pe care am auzit-o pe Camino.

S-a ţinut de cuvînt.”

(Cafe con leche, p. 49-51., “Pamplona”)

yoghi

Italianca

“… În timp ce cotrobăi prin rucsac nici nu mai ştiu după ce, o muiere şuie, cu chef de pălăvrăgeală îmi zice ceva în italiană. Mă uit în jur şi nu văd pe nimeni. Păi da, cu mine vorbeşte.
Perdona? ridic sprîncenele.
Ridică şi ea mîna spre geam şi spune:
Pleuva. Pic pic.
Ce dracu vrea asta de la mine? Pic pic? Da, să plouă, dragă, care e problema ei? Sînt aşa unii care se bagă în seamă pur şi simplu cînd ţi-e lumea mai dragă. O fi pe stop, mă îngrijorez, şi poate vrea tampoane, că zău dacă zăresc vreo picătură de ploaie. Nu mă deranjează să-i vîr pe şestache o bucată de tampon în palmă, dar asta stătea de zece minute şi mă urmărea ca să-şi facă, în sfîrşit, curaj să-mi spună că plouă? Ce ciudaţi sînt unii. Ciudat de prietenoşi…
– Pic, pic, cum să nu, îi arunc şi eu o replică din vîrful patului. Foarte interesant. Zici că nu mai văzuse ploaie în viaţa ei. Trebuia să ajungă în Pamplona şi să mă tragă şi pe mine de mînecă să văd asemenea minunăţii nemaiîntîlnite.

Apoi mă întreabă de unde sînt. Cea mai frecventă întrebare care se poate pune pe un drum internaţional.
– România.

Doamne, atît i-a trebuit, zici că-i futusem tot neamul în gură, i-l maltratasem mai ceva ca Patrick din American Psycho şi-apoi îi vîndusem progeniturile la black market ca pe puii de la gostat.
– O ţară de hoţi şi infractori şi cerşetori şi tîrfe nenorocite.
Ceva ceva italiană mai ştiam şi eu.
– Alooo, senora, îi spun plictisită, du-te şi vîră-ţi ţeasta sub ploaie sau un băţ în cur. Şi-ncerc să-mi văd de treaba mea, dar vita se pornise şi nu-i mai tăcea fleanca. Buzele subţiri ca nişte despicături de buzunare începuseră un speech mortal şi generalizant despre români.
– Ce-ai, fă, eşti stătută? continui în româneşte. Du-te dracu de mahalagioaică.

Ne înţelegeam de minune. Deh, limbi similare. Aia a început să dea din mîini ca apucata, ba şi-a chemat şi matahala de bărbat, arătîndu-mă cu degetul.
– E româncă. E româncă.
Parcă aveam purici.
– Hai că asta e proastă făcută grămadă, mă întorc spre Alin, care avea patul la acelaşi nivel cu al meu.
– I-ai zis tu ceva? că nu fusese atent de la început.
– Nu i-am zis nimic. S-a băgat singură în seamă c-o plesniseră peste ochi fenomenele naturii. Era cît pe ce să-i întind un tampon c-am crezut c-au lovit-o bucuriile în plină plimbare spirituală şi cînd colo asta e ofticată pe români. Uită-te şi tu cum face…
– Senora, zice Alin, care ştia mai bine italiana decît mine, de ce te afli pe Camino?
– Ăăă? face baba.
Si, madam, zic şi eu pe limba mea, unde ţi-e spiritul de pelerin? (aici mimez un om care se sprijină în baston şi merge pe coclauri) Ai întîlnit trei sau patru români naşpa în viaţa ta de hoaşcă ciufută şi crezi că ne cunoşti? (aici arăt spre mine şi Alin). Sînt tineri de mii de ori mai buni la noi în ţară decît inculţii ăia ai voştri, macaronari de trei lei, pe care dacă-i întrebi ceva despre istoria lumii îţi dau exemple din desene animate Manga porno (deja fac semne obscene). Bine c-au venit româncele să vă facă menajul prin case şi să vă adune chiloţii de sub pat că altfel mureaţi în propria mizerie (la cuvîntul “chiloţi” îi arăt pe ai mei, că doar ce scosesem o pereche nouă din rucsac şi încep să-i învîrt ameninţător prin aer). Hai sictir!

Şi sar sprintenă din pat fix în faţa ei, o dau deoparte din calea mea şi mă îndrept spre duş. Îl las pe Alin să se descurce cu ea, dar în cabina de duş, dau drumul apei reci din greşeală şi nici nu-mi dau seama de asta atît sînt de înfierbîntată. Stau un sfert de oră sub apa îngheţată, cu picioarele pe dalele şi mai reci de faianţă şi încerc să nu mă mai gîndesc la nimic.

Rîsetele noastre de mai devreme din piaţetă zburaseră pe apa sîmbetei.
Cînd m-am întors ceva mai înviorată, Mayra fusese deja şi ea luată la ture şi făcută „puta”.
– N-a mai terminat asta?
– De-atunci tot latră… zice Alin amărît. Lu’ asta nu-i fac masaj.
Iar mă umflă rîsul.
– Poate te prind cumva, îl ameninţă Mayra cu degetul.
– Lasaţi-o să latre pînă i se usucă beregata. Hai mai bine să vedem oraşul.
– Că bine zici.”

(…)

(Cafe con leche, pag 42-44, “Pamplona”)

34…

Cred într-un dumnezeu care dansează, joacă teatru şi spune cele mai perverse bancuri. Nu numai că le spune, ci le ia din realitatea iluzorie sinonimă cu teatrul absurd pe care tot el l-a creat pentru a se distra copios. Un fel de ucigaş fără simbrie.

Blasfemie!, sa strige puritanii… mai dă-i dracu şi pe ăştia… ne fac morală toţi tîmpiţii cărora le dai dreptate doar ca să scapi de ei, altfel nu mai termină. Pe urmă poţi să fumezi o ţigară liniştit şi tăcut… A mai trecut o zi, o săptămînă, o lună… apă pe sub poduri…

Cafe con leche, pag 73

Anul trecut pe vremea asta numaram zilele in ordine descrescatoare pina la inceperea calatoriei mele pe Camino. Acum le numar pina la terminarea cartii. Mi-am dat ca deadline 21 iunie, zi simbolica pentru noi, pentru ca atunci am facut primul pas. Tot atunci trebuie sa se incheie. Ajunge un an de schimbari colosale. Am numit-o “Cafe con leche” si nici un editor din lume nu ma va convinge sa-i schimb titlul.

O stare brutala de fericire cit timp lucrez. Si cind ies de-acolo la fel.
Un fel de lume aproape, un fel de lume departe. Un pas aici, altul acolo. Sa fii peste tot si nicaieri.

Sa fii in sfirsit acolo unde trebuie. Si din miezul unui feeling sa le construiesti pe cele care nu mai conteaza, dar cu atit mai necesare pentru istoria unui drum. care nu e doar un singur drum, ci mai multe carari care te-au trimis pe el, te-au impins, ti-au dat brinci, si dupa ce realizezi toate astea, fiecare intimplare capata sens.

deci 43… ăăă… 34…

Harababura

Sursa mea saptaminala de fun se numeste Clubul sau Grupul traducatorilor din Romania, whatever. E vb de cei autorizati care-si fac treaba prin tribunale, notariate si alte smechereli de genul acesta. Par mai uniti si sint mult mai comici decit cei literari, desi, daca ai urmari mailurile care se schimba intre traducatorii de literatura si editorii lor, ar fi cam acelasi lucru. Asta-i calupul din seara asta, am dat copy paste la citeva playuri si replayuri, cit sa va puneti miinile in cap si sa vi se ia de tradus.

Diana SB
# Postat: 28 Apr 2009 22:53
Raspuns Citat

Deja d-na Miruna a inceput sa aiba fibrilatii. Se pare ca metoda legala da rezultate. Eu am facut plangere la politie acum doua saptamani si ieri am primit deja raspuns ca s-au inceput cercetarile in cauza, primind si-un numar unic de dosar. Mai mult, mi s-a comunicat ca in urma discutiilor preliminare cu Miruna Gheorghe, aceasta s-a angajat sa-mi plateasca in decurs de 15 zile. Inca mai astept, mai ales ca dosarul a fost inregistrat si tupeista de Miruna m-a sunat de doua ori si, mai cu ruga, mai cu amenintarea voalata mi-a pus in vedere ca daca nu-mi retrag plangerea, ea o va pati si nu va mai avea cine sa munceasca si sa-mi plateasca datoria. Ce vorbesti, stimabilo? Dar cand ai incasat banii de la client nu te-ai gandit sa pui deoparte ce mi se cuvine?! Lasa ca s-or gasi bani, am inteles ca aveti doua apartamente pe numele dvs, unul in Craiova, de trei camere, si unul in Slatina, si o masina de peste 10 mii d euro, achizitionata, foarte recent. Deci, nu mi-e teama ca-mi voi recupera banii si nici n-am de gand sa-mi retrag plangerile, mai ales ca cea de la Ministerul Justitiei am inteles ca a incaput pe mana unui sef de directie foarte decis sa va ridice autorizatia, stiu din sursa sigura. Va sfatuiesc pe toti sa faceti cum am facut eu, daca vreti sa va recuperati banii, pe mine m-a invatat asta un coleg din oras, care mi-a aratat chiar extrasul de cont unde am vazut transferul de bani de la d-na Miruna, din BCR Slatina. Multa bafta!

Mihai A
# Postat: 28 Apr 2009 23:37
Raspuns Citat

D-na Miruna, cand aveti de gand sa-mi faceti plata? Va intreb aici, pe forum, fiindca aici vad ca raspundeti la mesaje. Si intrebarea nu e deloc retorica, asta daca va intereseaza cu adevarat viitorul dvs. profesional.
Astept raspuns clar si urgent.

miratrad
# Postat: 28 Apr 2009 23:56
Raspuns Citat

Catre Diana :Si daca ma pui pe mine sub oboroc, cine iti mai plateste desteapto? Ca la cat de semianalfabeti sunt majoritatea dintre voi, nu stiu cine va mai ia de colaboratori. Eu zic sa cadem la o invoiala asa ca suna-ma si vorbim.

miratrad
# Postat: 29 Apr 2009 21:52
Raspuns Citat

Diana SB, adica domnu’ Angheluta (identificare stil)….aloooo, garaaa….mai nou va ocupati cu povesti nemuritoare ??? E si asta o treaba…in lipsa de altceva…sau in lipsa de ocupatie… N-am avut in viata mea cont la BCR, asa ca…? Daca tii musai sa mi se ridice prapadita aia de autorizatie, iaca ti-o trimit eu la domiciliu, prin curierat, sa-ti aprinzi focul in soba cu ea. Vad ca ai facut un fix pe chestia asta, te macina rau. Cand ma gandesc cati prosti au o asemenea autorizatie in sertar, mi-e scarba sa ma mai uit la a mea. Deci pentru mine nu-i nicio paguba. Prin 2002 am obtinut la Bruxelles un certificat de traducator care-mi da dreptul sa lucrez in toate tarile Uniunii Europene…mai putin in Romania.

Diana SB
# Postat: 29 Apr 2009 23:33
Raspuns Citat

M-ati pus sa va sun, v-a sunat prietenul meu sa se inteleaga cu dvs. si intr-un final ati ajuns sa-l injurati. Eu inteleg ca aveti probleme de constiinta (?!) c-ati inselat atatia oameni, dar daca aveti si probleme psihice, eu zic sa luati un Xanax. V-anunt ca n-am de gand sa mai incerc vreodata sa negociez cu dvs. si nici nu sfatuiesc pe careva s-o faca. Oameni buni, nu va retrageti plangerile, d-na Miruna chiar e psihizata rau de reclamatii si plangeri, deci mergeti inainte daca vreti sa va mai vedeti banutii sau macar s-o stiti scoasa din randul traducatorilor.

miratrad
# Postat: 30 Apr 2009 08:04
Raspuns Citat

Gata, ca deja vorbim degeaba si m-am cam plictisit. Pe-aici e o vreme asa frumoasa incat e mai mare pacatul sa stau in fata computerului. Hai fuga, nu mai stati, luati si scrieti vreo zece sesizari, sapte plangeri si trei-patru reclamatii.

Mihai A
# Postat: 30 Apr 2009 08:15
Raspuns Citat

Deci sa intelegem ca la intrebari nu te tine cureaua sa raspunzi, Miruna, nu? Las’ ca le vei raspunde altora. Succesuri!

miratrad
# Postat: 30 Apr 2009 11:08
Raspuns Citat

Domnu’ Angheluta, nu port curea din principiu. Ca sa n-am ce strange. 🙂
Esece!”

Aici deja am cazut de pe scaun de ris.
Nu am incercat sa traduc ce se intimpla aici, nici sa pun cap la cap cui apartine cureaua cu bucluc, caci mai departe incepe o discutie despre curea si culorile preferate de pus la briu. La vreo 5 zile dupa, ca a fost vacanta cu ziua muncii probabil, iar se anima atmosfera.

OFERTA3LEI
# Postat: 5 Mai 2009 21:02
Raspuns Citat

Mirunica mira-trad e de la asociatia birourilor rau-platnice, pai la cati traducatori a lasat neplatiti, macar unul sa ii faca felul in instanta. BUZZ!!
atentie si la castel films — face oferte de 3 lei pe pagina, am crezut ca e gluma zile si mi s- a raspuns ca nu e gluma zilei, dar eu am postat-o s-o mai citeasca si altii pe doamna david alina de la castel films, cand preturile sunt undeva la 20 lei pagina. FERITIVA DE CASTEL FILMS, FERITI-VA DE OFERTE DE TREI LEI/ PAGINA TRADUSA. Cu siguranta se referea numai la dactilografierea in limba straina, iar textul nu trebuia tradus. feriti-va!!!”

Urmeaza o intreaga tarasenie despre preturile de la Castel Film. Dau dilit la calupul de mailuri din zona respectiva si ma felicit ca am obtinut azi rezidenta intr-o tara unde lucrurile sint asezate.

In Spania exista 300 de asociatii active. La noi Asociatia Traducatorilor are un site cu sloganul “in serviciul profesiei de traducator”. Ultimul buletin informativ e din 29 sept 2005, fiind insa atit de vechi nu m-am mai obosit sa-l citesc. Deci… activitate “muerta”. Au avut si un fel de congres acum 2 ani in Sibiu “ocazie unica de a va promova serviciile pe durata conferintei”, dar daca tot ajungeati in orasul cultural “nu ratati atractiile turistice”. Vraja marii prin muntii patriei. Comunicatul de dinaintea conferintei unde s-au strins ratatii astia se incheia apocaliptic cu sfaturi pt cretini: “nu uitati sa mentionati numele dvs la caseta de comentarii a OP si sa precizati scopul platii”.

La conferintele astea merita sa mergi sa asculti ce povestesc capatinosii astia si sa rizi chitit pe rindul din spate. Am fost data afara acum citiva ani pe motiv ca nu iau in serios eforturile lor de a face sa mearga lucrurile in tara. Pe mine ma lovise un subit val de intrebari la care ei (mai-marii organizatori ai unei conferinte de presa) nu aveau raspunsuri nici macar pertinente si s-au simtit atacati de curiozitatea mea. E prea mult de povestit, o las pe altadata.

Ce mai au spaniolii. Legaturi strinse intre cele 300 de asociatii si Ministerul Culturii. Trimiteti de curiozitate sau la misto un mail la Institutul Cultural Roman sau la Institutul Limbii Romane sa vedeti daca veti primi un raspuns in legatura cu programele lor, daca se va obosi cineva sa citeasca mailul respectiv, iar daca intr-un final ti se raspunde (ca io-s mai insistenta de felul meu) nu stii daca a facut-o femeia de serviciu sau copilul vreunui angajat, ca se semneaza cucu pe ele. In schimb, exista profesori romani care predau limba romana in scolile spaniole care scriu “I-mi trebuie” si “alcol”. Daca voi reusi sa fac o poza la documentul cu “i-mi trebuie” zilele astea il pun aici, sa nu ziceti ca vb timpenii.

Spaniolii mai au o asociatie sociala, ca daca vreodata il vor durea ochii pe traducator de la atita buchisit sa mearga sa se trateze. Si cindva sa se mai si pensioneze, in urma unei munci de o viata.

Sint conectati la Consiliul European al Traducatorilor Literari (unde sint strinse 25 de tari, nu si Romania, ca cine sa se intereseze sa fac demersurile pentru dosare si tot ce trebuie?). Se ofera burse pentru tinerii traducatori, care sint racolati inca din Universitati si de a caror pregatire se informeaza chiar casele de editura. Etc etc.

Si un interviu interesant, pentru cei care nu au apucat sa-l citeasca la vremea respectiva.