Evaporated Writers

Acum ceva vreme studiam revistele de literatura din Anglia, ce si cum, de ce, cit, care e treaba si pe acolo. Site-uri, edituri, oferte, preturi. Copyright. Critica. Of course, drepturi de autor. Ce si cum respecta altii toata povestea asta.

La un moment dat, intr-o seara de joi, la cina, a doua gazda la care am fost cazata, madam Myra, divortata si mai sociabila decit un cuib de gaite, dar o bucatareasa dezastru, invita doi prieteni de-ai ei, ambii scriitori. Eva, cealalta cursanta, tipa tare frumusica, 24 de ani, Suedia, dar vadit plictisita, abia-si inghitea cascatul. Mie-mi plac strainii, cad imediat in capcana intrebarilor. Adica nu e de glumit cu eticheta englezeasca de care mie mi se rupe, ca de toate etichetele din lume. Am subit nevoie sa le rup. In fine, nu era cazul aici. Chiar eram curioasa.

Cina s-a servit de data asta in dining-room, nu in bucatarie cum era obiceiul, unde stateam cu ochii in farfurie fiecare, incercind sa pricepem ce e de pigulit in farfurie si ce trebuie inghitit cu noduri ca sa nu jignim gazda ce ne privea cu coada ochiului ca nu cumva sa nu ne placa. Ii distrageam mereu atentia si-o trimiteam ba dupa una, ba dupa alta, ca eu si Eva sa putem scuipa in servetele bine dosite apoi in buzunarele halatelor de casa morcovii pe jumatate fierti, sau cartofii facuti terci, sau cine mai stie. Apoi ii zimbeam Myrei “yummy”, ca asta sa poata dormi linistita ca a scapat cu fata curata.

In seara cu pricina, our desastrous lady si-a dat toata silinta sa-si impresioneze prietenii. Am ajutat-o si eu inainte, facind o tocana de cartofi cu mazare, reteta proprie, n-aveam cum sa ratez dupa ce mai bine de un an l-am intoxicat pe Zan cu asa ceva, cind ramineam in pana de inspiratie, adica mai tot timpul. Am inventat o istorie minunata despre preparatul respectiv, Myra a fost incintata de cum arata si mirosea, iar Eva a rasuflat usurata ca in sfirsit va minca ceva pe saturate. Nu e o lauda, era doar singura mincare gatita pe care pina la ora aceea imi dadusem interesul s-o fac si cu ochii inchisi.

Musafirii erau partenerii de bridge ai gazdei noastre. Hotarisera ca in joia aceea sa tina mai multe partide inainte de masa, lucru care mie mi se parea interesant, ca nu prea stiam persoane peste 60 de ani cu alte preocupari in Romania decit sa faca economie la curent si sa puna bani deoparte pentru inmormintare.

Domnul respectiv in virsta de 80 de ani era foarte vioi, iesit la pensie, avea alura de Fred Astaire si maniere de gentleman. Era proaspatul iubit al celeilalte musafire, Sheila E. Rowe, o doamna incintatoare, care publicase in 2005 cartea “Evaporated Children”, dar nu facea mare caz de asta, cit de faptul ca pierduse la bridge in seara aceea. Printre imbucaturi de tocana si inca un amestec senzational myresc, un fel de supa, in care se aruncasera pliculete de ceai, asa cu totul, cica sa-i dea gust, destul de periculoase, fiindca unul dintre ele nimerise in lingura lui George care tocmai se pregatea sa-l inghita, strig disperata “be careful” si-i dau peste mina. “I think Myra wants to kill me to revange herself” si ridem cu totii. Atmosfera se relaxeaza, iar eu pun intrebari, mai curioasa decit un copil de 5 ani, care tocmai a descoperit lumea.

Cum? Primeste bani de pe carte fara sa trimita mailuri sa intrebe ce e cu vinzarile?
Cum? Lansarile la care participa se platesc? Lecturile publice la fel?
But of course. How come otherwise?

Myra, desi nu i-am dat prea multe puncte pentru gazduire, in fisa pe care trebuia s-o completez de la scoala, este o persoana minunata. Zapacita, ametita, plina de viata, pasionata de bridge si de cei trei copii ai ei, mari acum, petrecareata, ciripea tot timpul ca o vrabiuta, in general numai aberatii, si foarte vanitoasa. Freza de paj, o casa plina de carti, un birou in care toate erau alandala si le dadea la o parte cu cotul sa-mi faca loc la calculator, si un frigider plin cu mirodenii pe care le amesteca total aiurea. Tocmai aiureala asta avea farmecul ei, dar pe de alta parte a fost si principala cauza pentru care am parasit mai repede Anglia. Totul in casa aia parea s-o ia la vale, de la dulapuri, la sertare, la hirtii. Un talmes-balmes greu de descris in cuvinte.

imga0364

(Myra si Eva, la micul dejun)

Poate ca de-aia cind am ajuns acasa, am inceput sa arunc din hirtii si alte lucruri nefolositoare si cred c-am si ramas cu fixul asta pentru toata viata.

Ma rog… voiam sa spun urmatorul lucru: nu poti ajunge nicaieri niciunde in nici un domeniu, fara o sustinere financiara puternica sau fara un suport moral care sa te adune de pe drumuri cind toate par s-o ia razna.

In Anglia totul costa si nimeni nu face un secret din asta. Vrei sa ti se citeasca un manuscris la o editura oarecare? Trebuie sa-l platesti pe cel care iti citeste manuscrisul. De altfel, editurile au cititori profesionisti, angajati sa faca special asta si sa-si dea ok-ul pe manuscrise. Daca esti pe cont propriu, trebuie sa platesti tu cititorul profesionist. O pagina de citit e in jur de 2-3 lire, la un manuscris de 150 de pagini, fa singur socoteala. Dar ai o parere profesionista, nimeni nu-ti da apoi cu pumnul in cap, critica este constructiva, corecta, ti se arata hibele, greselile, unde mai trebuie sa lucrezi si daca trebuie s-o lasi balta. Cititorii profesionisti sint specialisti in literatura, critica literara, cu ani buni pe baricadele unei edituri and so on… aaa, si foarte important, nu simt nevoia sa te pupe in cur chiar daca i-ai platit.

De ce se platesc lansarile. Dupa parerea Sheilei, e vorba de timp si de faptul ca iesirea in public nu face parte din slujba de scriitor, desi ea nu se considera scriitoare. A scris cartea sub forma de reportaj, adunind marturii de la ceilalti oameni, acum batrini si ei, despre experienta razboiului si care au fost mai apoi urmarile in timp. Cu toate astea, nu vine la o lectura in public daca nu este platita, fie si cu o suma simbolica. Ii spuneam ca in Romania nu se intimpla asa ceva, ar fi o nebunie sa-i treaca prin cap vreunui scriitor, mai ales la inceput de drum, sa puna asemenea conditii. Nu am intrat in amanunte pe cind ii spuneam asta. Dar deja vedeam sarind in sus un sir lung de editori romani care si-ar incepe polologhia cu urmatoarele cuvinte: “in loc sa zica mersi ca i-am publicat, mai vor sa mai fie si platiti…”.

“Poate ca din cauza asta nu se citesc scriitori romani in cluburile noastre de lectura, fiindca nu se respecta in primul rind pe ei insisi. Dear, nu e vb de bani aici, nu ma intelege gresit. Ci de faptul ca orice efort in plus trebuie motivat. Un scriitor pe care-l cere publicul, e unul care trebuie aratat, e adevarat, dar nu trebuie sa te simti ca o maimuta dupa aceea. E ultima capcana in care trebuie sa cazi”.

Nu o intelesesem gresit deloc. Dar cuvintele astea m-au lovit ca un pumnal. Atunci i-am strigat lui George: “be careful”, care tocmai voia sa inghita pliculetul de ceai. Dar noaptea, in patul meu, am ascultat ore in sir ploaia care cadea marunt pe geamlicul de pe acoperis. Camera mea era la ultimul etaj.

9 responses to “Evaporated Writers

  1. “Traiesti, de pilda, intr-o societatea bazata pe jaf sistematic sau periodic. Intr-o asemenea societate nu mai poate supravietui constiinta morala, pentru ca acela care nu este in stare sa incalce norme morale recunoscute intr-o societate mai buna va fi victima sigura. Singura aparare este o reactie pe masura.
    Esti jefuit, jefuiesti. Esti nedreptatit si umilit, ii nedreptatesti si umilesti pe altii s.a.m.d.

    Este o chestiune de adaptare la mediu drept conditie a supravietuirii.

    Fireste, te poti impotrivi, si atunci vei pieri. Sau iti poti lua lumea in cap. Dar daca ramai intr-o lume in care lupta pentru existenta actioneaza in aceste forme limita, adaptarea devine conditie a supravietuirii.

    Poti sa-i imputi cu buna-credinta individului ca se adapteaza la aceasta forma a luptei tuturor impotriva tuturor? Aceasta este istoria locurilor in care traim, care timp de secole a fost o istorie dezastruoasa pentru majoritatea populatiei.”

    ( Mircea Flonta, ,,Apropieri”, Ed. Paralela 45, 2005)

    nu spune bine d-l Flonta?

    Like

  2. ciudat sistem,nu stiam….imi plac engezii…visez la anglia des…”nopti orientale 2″m-a impulsionat sa fac cateva chestii nebunesti.:))…p.s.”eternal sunshine of the spotless mind”as putea scrie mult despre ce mi a placut in carte,cine mi-a placut.neesential.mai bn trec la urmatoarea:)

    Like

  3. xxl: o sa mai scriu despre intimplari si intilniri de-astea, ca mai am destule, doar asa pentru comparatie.

    bya: o spune bine pentru ca vine din realitatea inconjuratoare, dar nu-i dau dreptate. cu o astfel de atitudine au ajuns hotii la putere, tiganii apreciati si curvele vedete, iar intelectualii niste amariti de lasi care nu conteaza pentru nimeni. despre asta am nu zeci, ci mii de dovezi. tremura carnea pe ei de frica atunci cind ar trebui sa-si ceara drepturile, ii vezi susotind cu sprincenele incruntate pe la colturi, dar li se pare umilitor sa-si ceara drepturile, prefera sa se tirasca, sa se zvircoleasca in mindria lor prosteasca, au diplome de zici ca ar avea cine stie ce galoane uriase, dar nu au bunul simt sa creeze o societate corecta pentru ei. problema principala e ca toti dau din gura, dar in final nu fac nimic, se adapteaza ca prostii la tot si se mai si inmultesc. flonta asta suna a resemnare, nimic nou sub soare. sint sigur ca a murit si asta de foame de citeva ori. ca majoritatea populatiei :))))

    ana: sistemul lor nu e ciudat, ba dimpotriva. fiecare stie ca asa merg lucrurile si nu altfel, de aceea fiecare isi spune pretul fara sa stea pe ginduri. cine are nevoie de serviciul cutare sau cutare, stie la ce sa se astepte. evident ti se ofera si feedbackul dorit. un fel de “dai un ban, dar stai in fata”, nu ca aici “si futut si cu banii luati”. (ma bucur ca ti-au placut noptile. acum ai grija cu lucrurile alea nebunesti, dar orice ar fi, sigur nu vei regreta)

    seara placuta!

    Like

  4. nu,nu ma refeream la englezi ci la romani si la faptul k tb sa ti platesti lansarea…etc.”chestiile nebunesti”…au trecut doar cateva ore si deja m-am tras pe cur inapoi(scuzati expresia)dar nu-i nimic k am luat iar cartea si am citit pasaje si m-am convins k am facut bn k am zis c am avut de zis.noapte buna:)

    Like

  5. stai ca revin si eu ca nu vreau sa ma intelegi gresit. nu am vrut sa spun ca se platesc lansarile. adica cel putin eu n-am facut-o. lansarea e lansare si cade in circa editurii. oricum e de bine ca in ultima vreme s-au mai desteptat si editorii romani in sensul ca au inceput sa fac lansari autorilor incepatori (romani), ce sa zic, mare pas inainte. pretul pe care il platesti tu ca autor roman e faptul ca ti se spune ca iata ce favoruri ti s-au facut, de zici ca mureai si nu altceva daca nu te baga in seama nu stiu cine, zici ca te-au facut ei om asa deodata, ca pina atunci erai un prost si jumatate. pai ia nu mai faceti, ma, verzelor, lansari cu autorii romani, ce tot va vaicariti atit.

    pretul e ca intr-o zi, mereu vine ziua aceea, ti se va spune: daca nu eram io, si-acum scriai la romanul tau :))))) sint o ingrata, asa e… ce ma distreaza toata povestea asta.

    Like

  6. “diplomat e cineva care te trimite la dracu’ in asa fel incat sa iti doresti sa fii acolo.”

    deci….vreau in Anglia.

    ;P

    si..oricum ador sa mai privesc lumea prin ochii tai citeodata…e…atat de colorata…

    Like