Probe de nesimtire

Pot sa stau opt ore prin aeroporturi fara sa am nici o problema. Vorbesc cu straini, impart tigari cu ei sau descopar cafenele prin autogari, scriu si-mi organizez agenda pe mese straine, dar cu editurile din romania nu mai am rabdare. E un fenomen general, citesc la cafea despre Curtea Veche si despre inceputurile lui Adi. Despre cum “de-ar fi inceput nu s-ar fi incheiat….”

Trebuie sa trimit si eu un mail contabilei de la Tritonic si mi-e lehamite. Sint lesne de anticipat raspunsurile lor, in umbra carora, sta, cum se cuvine, editorul, un fel de split personality, daca ne gindim ca, mai nou, vorbeste despre el la persoana I, plural.

Traiectoria unei carti de la suflet la suflet are patru pasi:
a) scriere
b) acceptare/publicare
c) promovare
d) vinzare.

Treaba unui scriitor se opreste undeva la punctul b) Nu si in Romania.
Treaba unui scriitor ar trebui sa se opreasca in punctul in care zice: in sfirsit am gasit o editura care vorbeste pe limba mea si ne putem intelege ani in sir de-aci incolo. Nu si in Romania. Ciudata treaba, la cit de multe edituri sint, sau poate tocmai de-aia. Peste 10 000 inregistrate, doar 4 500 active (dar chiar si “doar”-ul acesta e prea mult), incit te intrebi ce-i face pe oamenii astia sa se trezeasca din somn si sa spuna: gata, nu mai merge treaba cu Tec-ul, ia sa-mi fac o editura sa nu ramin mai prejos decit vecinul meu. Cu o astfel de decizie si atitudine editoriala se pun bazele culturii romane.

Sigur ca asa cum se trezesc editori peste noapte, se trezesc si scriitori tot peste noapte. “Ia sa scriu si eu o carte, nu pot sa ramin mai prejos de vecina mea de blog”. Si uite-asa scriitori si editori ar putea convietui si co-edita intr-o veselie pina la adinci batrineti, vecinii de bloc sau de blog s-ar oftica la nesfirsit, iar tipografiile nu ar mai scoate tiraje si mai vesele in onoarea culturii romane, daca… ei, da, daca… una dintre parti nu s-ar considera mai desteapta, mai frumoasa, mai generoasa si mai intelegatoare decit cealalta. Cealalta, desigur, zice ca nu-i adevarat, dar mai asteapta sa vada ce se intimpla, poate se trezeste din somn frumoasa adormita.

Mi-e lene sa scriu. Adica nu lene, ci lehamite. Dar mereu acest trebuie. Pe de alta parte e normal sa ramin fara subiecte aberante traind prin alte tari. Sa se linisteasca apele pe-aici si sa-mi vad la umbra de ale mele. Tot ce pot sa-ti doresc, daca intr-adevar imi esti dusman, este sa devii scriitor publicat in Romania, iar daca se intimpla asta, o sa-ti dai seama de greutatea cuvintelor astora dupa doi ani de la publicare.

O intreb la un moment dat pe PR-ita principala de la Tritonic de ce au pus pe cartea mea “Strugurii s-au copt in lipsa ei” o bulina pe care scrie “in curind si film” si de ce n-am fost anuntata ca au de gind sa faca asta. Vezi tu, nu mi-am pus problema nici macar o secunda ca e reala stirea aceea, fiindca chiar mi s-ar fi parut tupeul prea mare sa nu fiu anuntata ca se face film dupa carte, lucru cu care oricum nu as fi fost de acord, “Strugurii…” fiind cartea mea de suflet, scrisa mult inainte de perioada Bucuresti, mai putin ultimul capitol, se intelege. Nu intru in amanunte, dar prietenii mei traiesc inca, sint oameni simpli si deja o carte despre ei a fost prea mult, iar eu vreau sa ma vad tot atit de lejer cu ei ca si pina acum.

Mi se raspunde: “Am pus bulina acolo sa mai resuscitam vinzarile. Nu e adevarat ca se face film”. Si pe mine cine m-a intrebat??? Nimeni. Cica eram plecata in Anglia. Zici ca disparusem de pe fata pamintului, imi petreceam noptile intr-un buncar, violata la posta de teroristi, iar tritonicilor le ardea buza ca vine tirgul din noiembrie si nu pot sa raspund prompt la o inselaciune de grup. Grupul acela fiind cititorii mei. Eu care sint conectata peste tot cu oricine si n-a fost luna in care sa nu-mi respect angajamentele sau deadlineurile, ba chiar sa schimb in ultima clipa articole neinspirate, ei bine, dintr-o data editura Tritonic ma pierduse intr-o gaura neagra. Adevarul este ca nici nu le-a trecut prin cap sa ma intrebe daca sint sau nu sint de acord cu strategiile lor defectuoase de marketing.

Sa luam spre exemplu articolul asta de pe blogul oficial al editurii. Nu stiu cine e domnisoara care l-a postat, dar cu mine n-a stat de vorba. In primul rind Zuleiha se scrie cu un singur “l”, recunoc ca e un nume greu si ca sint obisnuita ca acesta sa devina Auleiha, Zuleina, Zubia, pina si Julieta, cum mi l-au pocit in timp diverse persoane care-mi completau abonamente de tren sau de biblioteca, fiindca ba erau surde, ba chioare, dar… daca nici editura care ma reprezinta nu e in stare sa-l scrie corect, si nici sa-l modifice dupa ce-i atrag atentia (in stilul meu caracteristic, cum ar spune altcineva), atunci ce sa ma mai mire faptul ca astia habar n-au de schimbarile din ultima vreme din viata mea, nu ca m-as fi repezit sa ma umflu in pene cu ele. dar uite niste chestii simple, ca de exemplu ca Flaubert de mult timp nu mai e preferatul meu, si e normal asta, din moment ce citesc in jur de 25 de carti pe luna si descopar alti si alti autori; sau ca citesc critica in draci, mai mult decit atit o si fac cu succes si ca n-am declarat niciodata nimic despre calatoriile vietii mele, asta pentru ca n-am inca 60 de ani si nu simt ca mi s-a sfirsit viata. Dar cel mai grav este ca editura in continuare crede ca eu am publicat trei romane, cind de fapt sint doua si numai discutiile pe tema “Noptilor Orientale” (care e doar o singura carte in mortii ma-sii!!!) publicata in doua volume, ambele netrecute printr-o macar corectura de calitate, degeaba multumesc ca proasta la sfirsitul cartii, nu vrea nimeni sa stie cum ar fi aratat daca nu m-as fi milogit efectiv, mai ales la a doua parte, hai cu redactarea aia odata. si tot varza a iesit.

Cel mai misto este cind pornesti la drum cu entuziasm. Esti tinar si pui la indemina tuturor energiile tale, relatiile pe care le-ai cultivat aroape cu religiozitate, timpul, creativitatea, intelegerea si rabdarea, nu mai vorbim de experienta de pina atunci. V-am spus ca una dintre parti va fi cea mai cea, de obicei insa nu se va lauda cu asta, fiindca i se pare normal sa se puna in slujba cartii sale si sa parcurga toate etapele pina cind va hotari sa se linisteasca din nou la masa de scris ca sa nu-si dezamageasca cititorii. Va incerca sa fie mai bun. Sau altfel, astfel incit sa nu plictiseasca. Va incerca din rasputeri sa pastreze o relatie buna cu editura lui, chiar daca semne bune anu` nu mai are demult. Pina cind isi da seama ca cei mai multi nervi si cele mai multe probleme vin de-acolo. Inclusiv cele de imagine. Nu ca as da eu doi bani pe imaginile societatii sau alea scriitoricesti, mai ales dupa ce-am fost facuta albie de porci de ajunsesem sa tresar numai cind imi auzeam propriul nume. Si bine mi-au prins balariile acelea, findca acum chiar nu mai dau doi bani pe ce spune lumea despre mine. In legatura cu scrisul insa, nu vreau sa-mi mint cititorii ca se fac filme dupa cartile mele. Ca vai calatoria vietii… Ca vai, fata, nu citesc critica am nasul prea pe sus. Ca vai, fata, am scris trei romane. Sau 16 carti pentru copii, cum se mai trezise alta desteapta. Ca vai ce misto e sa fii scriitor.

Nu e misto deloc atunci cind vezi ca oameni care credeau in tine si pe care la rindul tau ii apreciai dispar din zona. “Strugurii…” au avut marele noroc sa fie cititi de Michael Haulica inainte de a fi trimisi in tipar si au fost trecuti prin furcile lui pertinente. Si mai marele noroc sa-mi fie data o sugestie geniala de titlu de Vidal, aprobata in majoritate de cititori mai vechi ai si mai vechiului meu blog. Oameni care au venit si mi-au dat sfaturi bine argumentate pentru ca le-a pasat. Oameni care s-au aplecat asupra lecturarii pe cind manuscrisul era in fasa. Oameni carora le-a fost drag… Oameni pe care i-am ascultat de drag. Asa ca discutiile despre orgoliu si incapatinare si personalitate defecta se opresc aici.

Sigur ca am fost invitata la discutii dupa mailurile mele trimise fie din Anglia, fie din Spania, dar ultima data cind am calcat in editura Tritonic a fost dupa calatoria mea de pe Camino, se intimpla cred ca pe la sfirsitul lui august anul trecut, iar dl.Hrib a facut greseala sa ma ameninte ca ma va distruge daca imi tot cer drepturile cu atita insistenta si o sa-mi arda cartile, alea care mai ramasesera, desigur. I-am ris in fata, dar fix in momenul acela in mintea mea s-a produs sciziunea de tritonici. Era doar o chestiune de timp sa ajung la avocat, e drept ca-mi si facea mare placere, timp pe care l-am lasat sa se scurga in speranta ca editorul isi va reveni si nu va mai avea impresia ca daca unul este platit pentru drepturile sale e favorizat de restul autorilor care nu au fost platiti. Poate inca mai crede cineva ca am mers aproape 900 de km pe jos degeaba. Nu le-a ars, dimpotriva, s-a mai tras un tiraj din fiecare.

Din august pina acum am tot avut rabdare.
Ba sa fie respectate contractele si termenele de plata. Ba sa primesc comenzile de la tipografie. Ba sa primesc o situatie oficiala a vinzarilor. Ba sa fie platita coperta lui Marius Filipoiu care ceruse o suma simbolica (200 lei) pentru fotografia care apare pe primul volum al Noptilor. Ba sa mi se plateasca nu stiu ce traducere, care acum, evident, e deficitara. Se cauta dovezi pentru a se demonstra asta. Ba sa vedem ce facem mai departe.

Uite, domnule, alte dovezi de scriitori nesuferiti, care nu mai vor sa faca jocul editorilor. Andrei Ruse. Sintem niste nesimtiti si niste ingrati, ce mai…

Mai departe timpul trece. Asta stim cu totii. Unii rezista, altii intra in criza, toti insa fac ce stiu ei mai bine sa faca, sau ce au fost nevoiti sa faca. Astept sa ma distruga editura Tritonic, hahaha… tremura carnea pe mine de spaima, intelegeti voi?! de-aia nu mai pot iubi, calatori, trai si scrie in liniste, ca ma trezesc asudata de atita panica…

si un mai vechi articol al meu care e studiat acum de o comisie din Elvetia.
Asteptam raspunsuri si de-acolo. Intre timp lucrez la cel de-al treilea roman si incerc sa lipesc oalele sparte de altii. Ca vedeti voi, cu sau fara editura, un scriitor ramine scriitor. Lumea e mare si deloc amenintatoare. Si se poate scrie si in alte limbi, atit timp cit ai un traducator bun.

Reactii:

Cultura-Vura
INconstantIN`s INternet
Jeg

Advertisements

17 responses to “Probe de nesimtire

  1. Îţi mulţumesc că mi-ai dat link şi îmi pare rău să aflu de problemele tale cu Editura Tritonic.

    Am impresia că datorită reacţiilor noastre, în câţiva ani, comportamentul editurilor se va schimba. Eu ţin mult (am găsit avocat) să stabilesc un precedent, iar deocamdată semnele sunt bune.

    Am vrut acum câteva săptămâni să te scot la o cafea, însă apoi am citit că eşti plecată şi călătoreşti mult:)

    Like

  2. lasa ca o sa te scot eu data viitoare cind vin in tara. o sa vorbim despre cum se vor incheia toate astea, amiabil sau in instanta. sau pe unde ni s-a mai dus vestea…

    Like

  3. fain articol, zully, imi pare rau sa aud ca si tu ai probleme cu Tritonicul, zici ca le-a luat cineva mintile.

    ps. adrian, te voi urma si eu (doar ca procesul meu cere ceva pregatire, deocamdata tacerea e faina pentru mine). 🙂

    Like

  4. a, la mine, mi-a spus Mirela (secretarul general de redactie, nu?) ca daca nu scriam pe blogul romanului despre tiraj si alte detalii, la a doua editia vroia sa puna: 5000 de exemplare vandute in doua luni.

    cat de disperat sa fii?!

    Like

  5. Ia te uite, Zully, acum află lumea că ai probleme cu Tritonicul. Păi, de când ştiu eu de ele? 🙂 Nasoală şi era asta a informaţiei, uite că informaţia nu prea mai circulă 🙂

    Like

  6. asta cu numarul de exemplare vindute in timp record e tot un schepsis de marketing, presupun. ce idei beton au angajatii din ziua de azi… stau ei asa pe scaunul lor si deodata ti-o trintesc. numerele astea (500, 7000, 100 000) nu au relevanta in cititul unei carti, decit asa ca statistica. e ca si cum mi-ai spune ca au adus la colt 5000 de piini. ma bucur pentru magazinul de piine, dar mie nu mi-e foame acum. nici faza cu gidilatul psihologic subliminal nu mai e la moda, asta pentru ca s-a desteptat publicul. mai bine s-ar scrie pe carte anul de aparitie si tirajul, daca tot vor sa se umfle editurile in pene. nu e vb numai depsre tritonic, toti procedeaza asa. toti aia inactivi si activi.

    presupun ca te-a deranjat tonul secretarei general de redactie… aceiasi careia i-am trimis dn Anglia vreo doua mailuri in care-i explicam the same thing si tot n-a priceput. parea ca-i merge mintea cind am vazut-o ultima oara. sa zicem ca intre timp se mai deterioreaza niste sinapse, fiindca nu merge la mine faza “ma fac ca ploua”.

    aaa, ca uitasem. buna treaba cu soni!

    Like

  7. nu mai circula, fiindca n-am vrut eu s-o las sa rasufle, ba am fost prinsa cu una, ba cu alta. stii tu fiindca pe vremea cind ma chemai la cafea sa ne mai vedem la culoare, eu ziceam ca nu pot fiindca lucrez la o traducere, adica fix asta de care e vorba in aceasta compunere…

    Like

  8. mersi, zully, pentru soni, incerc sa vad partea plina a paharului si sa-mi vad de treaba. si eu am mai facut dume cat am fost la Tritonic, intotdeauna mi le-am recunoscut, dar de aici pana la bataia asta generala de joc e… cale lunga? 🙂

    ca sa vezi cat de buna e secretara asta (generala) de redactie poti sa iei prima editie din “soni” sau “cu sange rece si albastru”, mai grav e cand ocupi un asemenea post si nu stii limba romana.

    pai, normal, daca romana nu stii, ce sa zici si tu? mai bagi “in curand film”, mai bagi “5000 de exemplare vandute”, ca asta e tot ce te leaga pe tine de carti. sunt sigur ca avea o cariera de succes la Otv, atat ea, cat si domnisoara PR de la Tritonic, dupa ce editura asta va ajunge din nou probabil sa produca numai manuale, le statea mai bine.

    sucees pe mai departe.

    Like

  9. eu, din pacate, nu-i pot actiona in justitie, caci nesimtirea nu era prevazuta in contract. dar abia astept o singura clauza nerespectata. sper ca Adrian sa faca ce trebuie, pentru ca-mi dau seama ca loviturile de imagine (chiar si negativa, unde chiar e cazul) sunt doar niste paie pe foc.

    Like

  10. Hello!
    Very Interesting post! Thank you for such interesting resource!
    PS: Sorry for my bad english, I’v just started to learn this language 😉
    See you!
    Your, Raiul Baztepo

    Like

  11. Hello !!! ^_^
    My name is Piter Kokoniz. oOnly want to tell, that I’v found your blog very interesting
    And want to ask you: what was the reasson for you to start this blog?
    Sorry for my bad english:)
    Thank you!
    Your Piter

    Like

  12. nu stiu de ce abia azi te-am gasit…
    m-a demoralizat postul asta.pentru ca eu chiar visez sa devin scriitoare publicata…chiar in Romania! 😐

    Like

  13. stai pe aproape atunci, cu ochii deschisi, ca mai urmeaza si alte demoralizari… publicatul nu e asa greu, sa ramii onest in mizerie e partea dificila.

    Like

  14. Mie publicatul mi se pare o Golgothă pentru care nu cred că sunt pregătit. Dar, ca întotdeauna când am spus că nu mai pot, poate mă văd urcând-o şi pe asta. Cu teamă, normal. În rest, cu onestitatea începem să avem o problemă naţională.

    Like