Pierdut siru`…

Sint dimineti in care nici macar jocul de spider nu-mi mai iese, desi lumina in camera mea e blinda, difuza, intre mustar si castan, pot alege in ce muzica sa ma arunc si nimeni in jur sa-mi spuna ce e wright and wrong, probabil ca n-au venit mailuri care sa ma faca sa ma simt bine, acele fatade prietenoase care vor si ele ceva… ceva nu e in regula… si in dex n-o sa gasesc raspunsul, nu stiu de ce ma agit. Pina la urma cind nu e vorba de bani, e vorba de altceva. Mereu e cite ceva. Cindva imi facusem din respectarea promisiunilor o chestiune de onoare. Din venitul si plecatul la timp. Din iertat spinari care mi se intorc. Din intors obraze nepalmuite inca. Ma faceam ca nu stiu. Devenisem experta in mimetismul asta, savuram fiecare clipa in care ei credeau ca nu stiu. Credeam de asemenea ca nu-mi pasa. Sunam ca sa linistesc, stiind ce inseamna neputinta oamenilor de a trai cu mustrari de constiinta. Linisteam fara sa iert. Dadeam impresia doar ca sa-si poata continua linistit omul ala viata lui de rahat. La o adica, mi se rupea. Si intre venirile si plecarile mele nu vedeam nimic schimbat. De-aia nu mai vin catre unii. Nu c-as avea pretentia sa fiu surprinsa placut, dar sint ani de cind ravasesti in acelasi gunoi. Pe urma vrei pe patul de moarte un pahar de apa de la ala pe care l-ai fiert constant ca sa crapi linistit. Nici macar atit nu esti in stare, sa tii in tine, sa infrunti coasa rinjind, sa stai fidel deciziilor pe care din prostie le-ai luat. Sa fii loial in deciziile tale stupide. C-asa vrei tu. Si ca pina la urma oricum nu stii ce e dincolo. Si iar vorbesc despre moarte. Ceva mare care anuleaza tot. Nu ca m-ar cutremura subiectul. Ba sint satula de el, dar nah, veni vorba. Daca ai cosciugu` mai mare, big deal, oooo, ce festin pe bietii viermi…

Am citit zilele astea despre alte circuri editoriale. Asta ca sa schimbam subiectul. Doar pentru o clipa. Nu vreau sa cad totusi in capcana showului virtual, si asta tocmai pentru ca mi se rupe. In Esquire un articol al lui Radu Paraschivescu despre de cite ori a fost el tepuit ca traducator si toate tertipurile, motivele si scuzele date de cite un editor pentru a-si justifica nesimtirea. Singurul lucru deranjant – de inteles insa – este ca daca tot te-ai hotarit sa vorbesti, de ce, domne, nu faci treaba pina la capat? Nu se dau nume, se fac insa destule trimiteri. Aluzii. Insinuari…
Se apeleaza la…
Cautati voi nesimtitu…
Eu il stiu, uite, aici sint niste indicii, nu pot sa spun chiar tot, destul insa cit sa-ti dai seama de te intereseaza…
Bineee…
O dam in pamflete.
Intelegem in sfirsit cu totii din povestea cu publicatul ca scriitorul, traducatorul sau marele artist roman, cind nu e Eugen Barbu, trebuie sa aiba in primul rind talent de recuperator de bani, sa fie un fel de Gigi Kent, dumnezeu sa-l odihneasca si pe asta in pace, ca tare tragic a sfirsit si multe amante l-au mai plins… or fi facut si alea aluzie la ceva, la traiul bun pe care ar fi trebuit sa-l aiba si gata, s-a dus… cica sa facem haz de necaz… sa gasesti in fiecare zi iluzia ca respiri… si noaptea sa ti se surpe sandramaua… sau noaptea sa creezi lumi pe care le azvirli in praf a doua zi, ca visele acelea cind umbli descult, te apuca panica si primul lucru pe care-l faci a doua zi e sa-ti cumperi pantofi…

Va trebui totusi sa ne adunam toti tepuitii intr-o zi si sa depunem marturie, sa nu ne mai dam atit dupa colt si sa susotim, sa nu ni se mai para vulgar ca folosim cuvintul « cacat » atunci cind trebuie, ci atunci cind ascundem dupa degetul aratator celalalta jumatate de adevar, poate cea care conteaza. Desigur lucrurile sint complicate, exista mii de pretexte pentru care sa nu faci nimic. Atitea interese inca… Cine poate sa le mai dea de cap… In cap???

Sigur ca acum prinzind o detasare fata de toate astea si stiind foarte bine cum stau lucrurile, dupa ce mi-am facut si eu colectia de cazuri nasoale, bune pentru o ancheta sociala si juridica cu bataie elvetiana, nu mai imi ramine decit sa astept ultimul raspuns… sa mai dau o ultima sansa zvircolirilor de-un anumit fel, si sa ma mint ca de data asta nu mai depinde de mine. O sa ma agit de miine incolo sa trimit pachete si colete si sa platesc facturi… o zi in plus sau in minus chiar nu mai conteaza… am renuntat si la jocul de glezna in timp ce priveam fotografii din copilarie.

Am amintirea asteptarii primaverii, trezirea la caldura, flashuri cu fuste clos croite de mama, pampoanele albe si bentite de prins bretoane rebele, rochii cu funde mari pe care le purtam la cinema, fete si baieti ce-si trimiteau ocheade, o sala intreaga ce ridea la pumnii lui Bud Spencer… unu de-asta si nu mai ai probleme… si cum venea tata acasa de la munca umplind casa cu vocea lui imbratisata in rotocoale de tigara. Citeodata fumez mai mult decit el. Atunci nu suportam mirosul, ma inecam, fugeam in ultima camera sa citesc sau pe strada sa tip la alti copii, sa-l trag de par pe baietelul din vecini.

Fantome dragi.
In afara de asta nu stiu cine sint unii si ce dracu au cautat in viata mea. Singurul gind cu care ma trezesc acum e « ai grija, zully, sa nu mai semnezi contracte sau alte hirtii de rahat ». Le semnez, bai, ca nu ma doare mina, dar am o problema cind ma crezi oligofrena. Si tu, care n-ai avut niciodata grija banilor si nici nu ti-ai pus problema lor mai mult decit era necesar si uneori nici atunci, e de-a dreptul ironic sa-ti spuna cineva: « repet, e criza ». Si-atunci, daca e criza, de ce te misti asa de repede cind e vb doar de interesul tau, si-ala fucked up?

Acum insa sper sa nu ma oblige cineva sa fiu diplomata. Vor cadea serverele pe cind te voi invata umilirea. Asa e. Ce-i care o cauta pe fantomatica Simina Holstein ajung aici, pe blogul asta, desi pina fix in momentul acesta nu am scris de ea. Poate cere ajutor dincolo de moarte. Cineva, un om, citiva, care sa indrepte raul facut. Cine???

3ani

La trei ani. Prima mea aparitie pe o scena. Precoce cu sictiru`… Se pare ca intelesesem perfect misterele lumii. Nu mai imi raminea decit sa ma resemnez…

7 responses to “Pierdut siru`…

  1. Apropo de “ce festin pe bietii viermi”. Asta imi aduce aminte de vorba lui Nichita care spune ca de cate ori se sta la masa, cineva este mancat de catre altcineva. Oare pe viermi cine-i mananca?
    Hi, hi! Dolofana asta cu codite esti tu la trei ani? Chiar ca pari sictirita.

    Like

  2. cum cine? alti viermi. mereu e cite unu mai mic, ce-l maninca pe ala mai mare, dar dupa ce moare. asta e regula…

    codite de unde? eram cheala. fundele sint la misto sa nu confunde publicul sexu protaganistei. de-atunci erau probleme…

    Like

  3. Aha, vasazica exista reguli! Eu o stiam pe aia de la pesti. Asta de ce o fi tocmai pe dos? Deja, am o banuiala: pentru ca e vorba despre o alta lume, nu-i asa?
    Cheala? Nu cumva incurci chelia cu sexu acelei varste si fundele intre ele? :))) Acum inteleg eu de ce te lasi atat de greu tunsa 🙂

    Like

  4. Zully, totul ar fi bine si frumos daca n-ar exista “cozi de topor”.
    Iata, am fost abordata de o firma, respectivul mi-a promis o comanda mare de traducere, m-a pus la cheltuieli (o procedura notariala pentru a incepe colaborarea), mi-a facut avansuri nepotrivite (credeam ca glumeste, nu sunt narcisista),iar cand a vazut ca eu nu raspund, a anulat colaborarea, cu insultele de rigoare.
    Ma intalnesc pe net cu o alta traducatoare, din alt oras, schimbam experienta, imi zice “fereste-te de Cutarescu, ca procedeaza dubios”, ii zic “pai deja am avut neplacerea, uite asa s-a intamplat”. Tipa pune mana pe telefon, ii spune, satisfacuta “bai, vezi ca ai ajuns de poveste, am mai gasit o victima de-a ta”, iar omul ma hartuieste pe Internet cateva luni de zile (amenintari, insulte etc.)
    O abordez pe colega, ii zic “totusi, nu trebuia sa-i spui de mine, nu de alta, dar orice abordare din partea lui imi provoaca repulsie”, ea imi raspunde “dar tu esti obsedata de omul asta, lasa-ma in pace, sunt ocupata”, iar aici povestea s-a sfarsit.
    Ce-i de facut ca sa nu stam nici ca sobolanii, ascunsi dupa ce am avut o experienta neplacuta, dar nici sa nu suportam (inutil) hartuirea din partea unor persoane de o sanatate sau de o moralitate indoielnica?

    Like

  5. da, asta e alta problema destul de frecventa… tipa respectiva era ocupata cu birfele marunte, se pare… adica vezi tu, nu fusese ea singura fraiera, trebuia sa i se laude aluia. si unde i-a mai ramas idiotului sa te hartuiasca daca nu pe net? asa fac toti labagiii ca altfel nu poti sa-i numesti. doar n-o sa le spunem editori, ca n-au treaba ei cu publicatul cartilor. pentru ei nu conteaza performantele si seriozitatea ta, asta sa fie clar.

    pe-astia am invatat sa-i injur pe fata, altfel nu se prind de figura. tocmai despre unul de-asta fac acum un articol in Femeia si crede-ma ca ma distrez de minune. cred ca nu mai am mult si incep sa pun poze si discutii aberante cu ei, macar sa facem bascalie grosso modo, daca nu putem sa-i stirpim de tot.

    bine ca povestile se sfirsesc inainte sa inceapa. sa vezi cind or incepe si nu s-or mai sfirsi. trust me on this. lumea s-a cam saturat.

    Like