Vremea nemernicilor

La un moment dat, acu ceva vreme, unu s-a trezit din mirosul propriului sau suflet pus la naftalina si mijind ochii de printre molii a descoperit ca lumea a devenit aroganta. Cum asa, fara stirea lui? Dupa parerea sa, am putea spune umila, aia care n-aveau talent de fapt aveau pile (aici n-am ce face, trebuie sa-i dau dreptate, dar sa nu generalizam, ca mai sint si cei cu pile si talent = succes garantat, iar aia cu talent si fara pile, daca n-au macar tupeu, atunci nush ce mai cauta in business), alea care behaiau mai tare erau niste privighetori (el chiar vedea in albinele care se credeau polen o adevarata transmutatie primavarateca), alea care purtau fuste pina la lindic erau niste primadone neintelese (cintau din toate pozitiile si pe la microfoane diverse, dar hai ca nici asta nu ne mai mira), iar el, care toata viata nu si-a ridicat genunchii de pe podele, preocupat fiind sa faca sluj oricui mai mare in rang, s-a erijat imediat, asa, cu ochii abia mijiti si suflet proaspat trezit din amorteala naftalinei intr-un purtator de cuvint anti-aroganta. Bicisnicii dracului, astia care nu stiu ce-i aia umilinta au ajuns sa faca ordine peste tot?! N-avea el stilul lui Sebastian (e drept nici dramele acestuia – necesar de stiut de ce uneori omul nu trebuie scindat de scriitor) din ”Cum am devenit huligan”, pentru ca daca Naftalin Man ar fi scris macar un eseu care sa se numeasca ”Cum am devenit arogant” am fi inteles de ce, sau si mai bine sa vb din experienta despre “cum sa ramii umil” ca nu deranja pe nimeni aroganta lui si nici umilinta daca avea o motivatie puternica in spate si argumente solide pe umerii rebegiti, dar cum spatele lui era cocosat de atita plecaciune si fruntea avea deja semne de la atingerea podelelor, ba chiar si scame de pe unele covoare, s-a ales doar cu un abdomen plat si o marunta incrucisare de degete pe penita ce n-a mai vrut sa-l asculte neam. Si-n loc de un eseu bine legat, a schingiuit un mortii ma-sii printre masele dar, din pacate, nu i-a trecut… ceva ii lipsea, poate pilele, ca talent avea destul (dar nu prea se pupa cu umilinta de a placea tuturor, asa ca nu mai conta) uneori chiar isi dorea sa fie femeie, credea ca asa i-ar fi fost mai usor in viata. Tot ce trebuia sa faca era sa stea cracita, pardon, cracit… si ai tu, ce urit vorbesti, adica nu stiu… cumva, asa, intr-un fel, dar nu mai putea altfel, ca-l dureau si genunchii…

Si nici un nemernic la orizont in care sa scuipe cu tinta verzuie. In fata i-ar fi zimbit desigur, dar ia sa-ntoarca ala spatele, mama… fix in chakra 4 ar fi aterizat flegma lui anonima, dar ce efect ditirambic, ce razbunare mult asteptata, mult coapta, ce savoare, ce eliberare, ce ejaculare… cita precocitate, ce directie, ce proiectie… cita satisfactie, cu ce abnegatie… flegma perfecta, nefisurata, ca o crima proiectata in cel mai « aparent » insignifiant detaliu… un adevarat huliganism, musiu, cam fara stil, dar merge, in lumea asta trebuie sa-si lase si el amprenta pe undeva, intr-un fel sau altul…
Dreptul fiecaruia la dobitocenie…
A real nightmare… dar pentru cine?

Sint o nemernica, recunosc, il iubesc pe Sebastian cu o dragoste duioasa si literar-adolescentina, niciodata renegata, mereu o placere sa-l descopar printre notite si hirtii vechi, nemincate de molii, am ajuns in sfirsit la a zecea zi de hirtogaraie si inca nu s-a incheiat balamucul. i se luau lui cuvinte din context si era judecat pentru ele de chiar oameni de la care ai fi avut totusi pretentii, dar mai erau si citiva care cresteau cinstiti si aroganti cu textele lui. chiar daca asta inseamna ca am fost nemernica dintotdeauna, si noroc ca am aflat si eu intre timp, oricit de aiuristice au parut/ar parea unele intimplari, ii voi lasa pe altii sa-si bata capul cu ele, desi as recomanda in loc o cura puternica si sanatoasa de sex. Lumea e mica, tarabele aceleasi, vind acelasi moloz. mai bine un huligan nemernic, decit vierme abstinent.

Inainte credeam ca a avea intuitie e un blestem, acum insa am certitudinea ca e o mare binecuvintare. Pîş pîş, redescopar bucuria de a scrie pentru copii. Aranie de Matin si Aranie de la Noce sint doua personaje pe care le iubesc, sau… cum scria intr-o scurta nuvela trimisa chiar azi de un prieten : ”daca nu un erou, cel putin un personaj”. Sper doar ca baietelul care le-a incredintat celor doi paianjeni pisicheri tainele sale, sa nu creasca prea mare si sa-l intereseze mai degraba femeile, fiindca zau ca-i vor da mai mari batai de cap decit o sleahta de paianjeni turbata de foame, chiar daca reteaua de urzeli ar parea identica, ei bine, nu e.

Am luat o pauza de la ”Poezia bormasinii” sa ma departez de subiect (e), plus ca de sarbatori e mai bine sa te gindesti la lucruri placute, ca de exemplu dragostea, prietenia, calatoriile, muzica, poemele cu Ioana-Maria, filmele primite prin posta si de ce accepti ca unii sa se piarda ca sa intelegi de ce aceia ramasi fac parte din aceeasi gasca de nemernici ca si tine, la care te vei intoarce mereu si mereu, cu aceeasi lumina in ochi, din ce in ce mai cruda si nici nu mai e nevoie sa le spui de ce ai facut-o lata si de data asta. oricum nu din cauza noastra or sa cada anumite servere… pot sa spun chiar ca atunci cind un nemernic devine om de treaba si intra in rindul lumii fara treburi resimt acut pierderea. s-a mai dus unu… deh!

Si pentru ca avem nevoie totusi de sensibilitate, in loc sa va smiorcaiti in ferestre deschise inainte de a va duce la culcare ca uite ce v-a mai facut unu si altul (ceea ce e putin probabil sa se intimple unor nemernici) recomand din toata inima mea, indurerata de tot felul de obiceiuri zaharoase (de care, culmea, in loc sa ma enervez, ma amuz – de nemernica ce sint!), si celorlalti nemernici din clubul celor 13 si altor nemernici care se simt avizati, urmatoarele filme: ”I am David” si ”August Rush”. Pont: a se vedea in soledad. Ca sa nu ma injurati dupa aceea ca ati lacramat la ele si s-a schimbat perceptia iubitelor despre voi. un nemernic trebuie sa ramina pina la capat nemernic, acum nu incercati sa demonstrati contrariul. or maybe it`s just me, maybe I`m touched by the Christmass. Hohoho!…