Prima zi pe Camino: Saint-Jean-Pied-du-Pont – Roncesvalles

Am 16 minute la dispoziție să scriu despre prima zi.

Am ajuns în Roncesvalles la ora 19.00, plecați fiind de azi dimineață de la ora 7 din Saint-jean… urcuș, urcuș, pelerini, urcuș, discuții, popasuri, iar urcuș, natură, vulturi, nervi, sete, urcuș. ultimii 3, 6 km au fost însă cei mai criminali. Coborîșul adică. Orice iubitor de trasee montane știe asta. Însă ce te faci cu Mayra care nu e genul să umble pe tocuri, dar nici să coboare văi și munți.

Soarele ne-a ars fațele și brațele, drumul ne-a umflat picioarele, Mayra are genunchii zob, dar și un orgoliu nemăsurat, oricît i-am arătat cum să coboare ca să-i fie mai ușor a ținut-o pe-a ei, mă mir că n-a luat-o de-a bușilea. Eu m-am ales cu o frumusețe de durere de spate, șale și umeri din cauza porcăriei de rucsac, o janghină luată de o amică nepricepută în drumuri de munte (v-am spus că n-am avut timp să mă pregătesc cum trebuie).

Dar iată, am ajuns cu bine, ioghinul n-are nici pe dracu, deși e singurul de pe Camino care duce 19 kg în spinare de s-au crucit toți ceilalți pelerini cu care ne-am întîlnit pe cărări. Rezistă la orice ca fixativul ăla minune.

foto poze din Pirineii francezi):

Am mîncat pîine cu miere de albine prin păduri, am băut apa rece de la fîntîna lui Roland, am vorbit cînd în franceză, cînd în engleză, cînd în spaniolă de-am amețit, am făcut la pas (cum altfel) drumul maresalului Harispa, ruta lui Napoleon, am vorbit cu melcii, i-am lăsat pe toți pelerinii să ne depășească, Ioghinul a mîncat niște trandafiri, ne-a obligat să înghițim niște polen, niște spiruline și alte minuni, îmbîrligîndu-ne tot timpul că e bine pentru organism.

Am reușit! Am trecut o parte din Pirinei. Primii noștri 28 de km.

Voi ce faceți? Sărumîna de încurajări, chiar avem nevoie să știți… E crîncen ce se întîmplă cu noi, dar avem un zîmbet pe fețele noastre de maidaneze de Pirinei de nu vă închipuiți…

11 responses to “Prima zi pe Camino: Saint-Jean-Pied-du-Pont – Roncesvalles

  1. Ce facem noi? Pai, unii asteptam cu sufletul la gura sa primim vesti de la voi. Sunt binevenite… 🙂

    Like

  2. calatorii initiatice v-o trebuit ! 🙂
    nu-l mai ascultati pe ioghin ca va intoarceti aschii mai ! 🙂
    bafta , rezistenta , tarie si mai ales seninatate in minte .

    Like

  3. Noi!?…noi deja regretam ca nu suntem acolo insa asteptam fotografiile pentru a fi, macar intr-o mica parte, alaturi de voi.

    Mi-am adus aminte de o incurajare spusa lui Columb de catre Isabella de Castillia: “Mergi drept inainte si daca drumul pe care il cauti nu exista inca fi sigur ca Dumnezeu il va creea intr-adins spre ati rasplati indrazneala!”

    Dar, din cate va cunosc eu, cred ca ati fi atat de indraznete incat ati traversa Atlanticul pe jos!

    Zu, allez follow il camino!
    🙂

    Like

  4. Hei, copilelor… Suntem cu voi!
    Capul sus pentru victorie…
    Si jos pentru pietre si gropi!
    Aveti grija!
    Ganduri bune-bune si… Forta fie cu voi!

    Like

  5. Hai…capul sus…paşii mici, dar decişi, şi ne vedem la sosire, cumva, să mă umpli de povestiri 🙂
    Aveţi grijă de voi, da?

    Like

  6. asa.. mai cu entuziasm! ca mai aveti de parcurs o droaie de km de anxietati diverse! bwaahahahahahah!! our time is running out!! venga! besicos! podemos!

    Like

  7. ati fost destepte ca ati acceptat sa vina si ‘yoghin’. nu-sh cine-i, dar pare sa fi fost o alegere mai desteapta decit ideea insasi, de a bate acest drum.
    e bun un ‘yoghin’ la casa omului.
    drum usor.

    Like

  8. ce bine ca ai scriiiss… ca inca nu a aparut nimic pe eva 😛
    imi pare bine ca esti optimista si abia astept sa mai citesc ce scrii…
    si la noi e canicula, dar nu e magia Camino 🙂

    Like