Jurnal

Unul dintre motivele pentru care plec in acest pelerinaj, in afara de calatoria in sine, este ca vreau sa cred din nou in oameni. Nu ca n-as crede, dar in ultimele luni am avut niste surprize neplacute si n-a mai mers faza cu “ok, nu e nimic grav, pot sa trec si peste asta”, chiar daca pentru orice om care m-a dezamagit am avut in schimb, ca un fel de compensatie, alti trei care, din senin, au facut niste gesturi absolut incredibile. Nu gresesc. Exact asta e media. Dar, la naiba, cei care m-au dezamagit au avut o greutate mai mare. Balanta inca nu e echilibrata.

A trecut si Tirgul de carte, citesc acum Palahniuk, cartea aceea in care unii, ca sa poate crea Arta cu a mare, sint facuti nefericiti de altii, fiindca numai asa, din frustrare si din neputinta, se pare ca se pot naste geniile. Nu am terminat-o inca (despre Jurnal e vorba), dar primele capitole m-au miniat foarte tare. Ma cam prinsesem incotro duce povestea. Nu m-am miniat pe carte sau pe Palahniuk, ar fi culmea.

Sa-ti amintesti totul intr-o singura secunda, dincolo de tot ce-ai trait si sa topesti asta intr-o cearta, sa spunem, felul in care cade discursul ar putea fi interesant. chiar si o discutie ar putea fi ridicata la rang de Arta. Sa-ti fie aruncata mingea la fileu, apoi unul dintre parteneri sa te lase cu gura cascata, caci fix in mijlocul jocului hotareste sa te cam lase balta. Asta da motiv de frustrare. Pana mea… Tot arta. Numai ca e inutila. Poate tu vrei doar sa te joci si la final sa stringi bucuros mina cu celalalt ca pentru citeva momente a fost alaturi de tine. Ati facut sport impreuna, nu conteaza ca e cel al mintii sau al feelingurilor. Si de ce lumea trebuie sa se imparta in victorii si esecuri. Alta timpenie pe care nu o inteleg. De ce simtim nevoia sa ne luam revansa. De ce n-o lasam balta. Un fel de bosh ver

Pe cine naiba intereseaza neimplinirile si esecurile cuiva, cind toata lumea se asociaza cu invingatorii? Priveste numai citi pupa in fund functia cuiva, fara sa-i pese de omul din spatele functiei. E vorba de puterea de decizie, de control. Probabil de-aia sint disperati unii sa ajunga sus. Sa luam exemplu manelarii care se identifica pina la anulare cu lanturile lor. Normal ca sint fraieri aia care muncesc. Pentru manelari, arta e doar spartul banilor, daca tot e sa gasim arta peste tot.

Daca ma duc dincolo am terminat-o cu tot. ce nevoie mai am de oameni? doar asa, ca chestii de umplutura? de fapt voiam sa spun ca nu te poti aseza sa construiesti ceva decit daca esti un om echilibrat si daca totul in jur e calm sau daca ai pentru cine. chiar nu-l vad pe exupery rozindu-si unghiile in timp ce scrie “Citadela”. simt doar ca a iubit mult si ca a stiut cum. asta simt. mi-a vorbit in limba dragostei, chiar daca suna amar.

pot insa sa-mi inchipui, sa inteleg de ce, ba chiar sa fiu sigura ca unele foste colege de liceu au ramas tot asa de cretine cum erau cindva, mai ales ca atunci cind se spargeau in figuri cu notele lor mari, azi invatau, miine uitau tot, mie mi-era jena sa le spun ca am preferat sa stau o saptamina in biblioteca, de dragul artei, deh, decit sa vin la orele in care mi se facea capul calendar despre cum sa fim femei de femei, ca sa putem acapara in plasa casniciei tot felul de fraieri. care, stati linistiti, demult le-au parasit. deci nu erau chiar asa de fraieri. dar draga, unde-ai fost atita timp? absentele, na… trebuiau motive reale ca sa fie incercuite. cum adica sa fii la biblioteca? hehehehe… daca moare cineva din familie, e mai bine, fa proasto? e destul de plauzibil pentru tine ca am avut motive justificate? si dupa toate astea, macar ti-ai gasit barbatul care sa alerge dupa altele? ai devenit femeie de femeie sau in continuare esti la fel de stupida?

de fapt voiam sa spun ca amintirile unora despre tine sint doar niste reziduuri ale mintii, nici macar reale. ce tii minte dintr-un om pe care l-ai intilnit? ce-a spus? ce-a facut? sau felul in care te-a ranit? in astfel de cazuri, indiferenta devine intelepciune. cuvintele nu mai au sens. unii chiar se mindresc cu monstrii pe care i-au creat. si tot asa. arta cu a mare, dupa parerea mea, e doar o masinarie de inregistrat etape, epoci, sentinte, condamnari si ispasiri. parerea mea insa este ca numai intr-un echilibru sufletesc si o pace anume se poate cladi ceva durabil.

au mai ramas 10 zile. putin pentru cite mai am de rezolvat. de iertat.

Advertisements

13 responses to “Jurnal

  1. au mai ramas 9 acum.

    🙂

    uh..e tarziu acum, si e noapte.
    inca mai aud soapte.
    dar stii z., ca si noi te vom insoti in a ta calatorie.
    oare?
    chit ca ne vom piti prin buzunare.

    si unde cica se afla in urmatorul capitol cum ca omul ar fi suma tuturor gandurilor sale. prostii. mai degraba suma tuturor simtirilor sale, pe care le-a trait cu adevarat. atit mai conteaza. gandurile vin si se duc, ne transforma mai mult sau mai putin(deh, nu prea am mai avut in preajma ganduri geniale in ultima vreme). dar raman la parerea mea. ceea ce conteaza cu adevarat, gasim in acele rare clipe, pentru care am da luni intregi in care doar mai mimam ca traim (e cazul meu, nu o luati personal).

    asa ca…

    au mai ramas doar 9.

    Like

  2. nu, nu, aziz, am zis bine 10. ca stiu ca am trecut de 12 noaptea : ) crezi ca eu nu vreau sa treaca mai repede timpul?

    va veti… stiu ca va veti…
    si eu cred ca omul e suma neanturilor sale.
    noapte buna, para, ma duc la citit.

    Like

  3. Ma bucur nespus cand vad imaginile din dreapta crescand la numar.
    Iti doresc atata fericire cata bucurie ne dai scriind aceste bijuterii.
    Palahniuk este originar din stepa care ne face frati la inceput de lume pe toti orientalii si se crede ca suntem bantuiti de aceleasi fatalisme…Frumosul si arta trebuie platite cu suferinta si nefericire, confortul psihic si intelectual reduce valoarea artistica a operei.Nimic mai fals si mai absurd!

    Drum bun pe Camino si sa auzim numai de bine!

    Like

  4. deci lasa tu cartile alea si zi-mi ca ma chinuie neuronu de vreo 2 zile…ce faceti ma pe aia 33 de km??? na, ca la doctor, 33…….

    Like

  5. eu nu cred in echilibru, cu atat mai putin in cel sufletesc. mi-e greu sa cred ca cineva poate sa-l aiba. iEchilibru, cu e mare :))

    Like

  6. eu am intrat sa-ti declar iubirea mea “vasnica si eterna”, precum Eminescu lui Micle…si sa-ti mai spun ca eu “va sparg” daca o sa vi se intample ceva pe acolo. is mandra ca am ashe de faine prietene.ti pup.

    Like

  7. io zic ca-i mai simplu pe camino decat intr-o casatorie:D
    zully!mah! ce naiba facem domne noi aici?! dai cartea aia s/o duc in brazilia sau nu?

    Like

  8. mathei: multumesc. nici mie nu-mi place singele atit timp cit sint sacrificati oameni. mai bine lipsa. mai ales ca la judecata de apoi nu se contorizeaza in cartile din dreapta, ci felul in care ai trecut prin viata. zic si eu. altfel, o s-o lasam mai usurel cu scrisul si mergem in lume : )

    ada: n-am vrut : (

    vivian: sper ca nu esti vreo fosta colega de liceu : )))

    pici: cum sa ni se intimple, mai? chiar crezi c-o sa lipsim de la nunta ta? lasa ca stim noi ca de asta ti-e teama, hehehehe, piciu meu drag…

    oaga: si eu zic la fel, zau. cum ce facem? ne jucam… normal ca dau leapsa cu carti mai departe cu conditia sa nu ma tii la curent cu meciurile. : D

    Like

  9. desigur, nu pot sa las o carte buna neterminata 🙂
    mai ales ca au ajuns din ce in ce mai rare cartile bune…

    Like