Al treilea calator

Pe masura ce zilele trec si le numaram cu evlavie aproape, ca si cum in scurgerea lor ne gasim echilibrul, calatoria devine din ce in ce mai reala. E ciudat cum se aranjeaza lucrurile, cum unele dispar, cum altele sint aruncate, cum chemarea e din ce in ce mai puternica…

I-am spus Mayrei mai demult ca am ceva impotriva celor care vor sa ni se alature, fiindca stiu, din experienta, ca cineva nepotrivit iti poate rata insasi esenta calatoriei si pina la urma asta nu este o simpla calatorie, ca n-am chef sa car dupa mine pe cineva care o sa se vaicareasca tot timpul ba ca e prea mult soare, ba ca a obosit, ba ca ploua prea tare, ba ca l-a apucat diareea. trebuie sa mergi mai departe indiferent de bataturile din talpa, indiferent daca ai chef sau nu, daca te doare capul, daca esti lesinat de soare, daca mori de sete, crapi de foame, daca ramii fara bani… nu conteaza, urmatorul pas trebuie facut pina la urmatorul refugiu. trebuie sa lasi in spate orase, sate, paduri si vai, cimpii si izvoare, poduri, stinci si cascade, si-odata cu ele tot ce ne-a (fals) animat in cotidianul de-acum. stiu ca pentru unii parem inconstiente, iar pentru altii un pic cam prea curajoase pentru niste femei. mereu acelasi apelativ: slabanoage. de parca un om-sunca ar putea sa mearga 2 km macar fara sa-i iasa limba de un cot si sa i se urce singele la cap. zau daca-i inteleg pe unii cum gindesc. zau daca am vazut atleti cu celulita in valuri-valuri.

so… l-am insarcinat pe fratelo sa se ocupe de rucsacuri (ca la al lui cel din afganistan am renuntat, era prea de armata, si exact fermoarul principal stricat) sacii de dormit deja i-am cumparat, de pelerine de ploaie am facut rost, lista de vitamine si tot felul de creme cu plante nush de care (aici i-am lasat pe ei sa-si dea cu parerea) am scris-o, am impartit, am socotit bugetul pe zile, pe saptamini, am luat in calcul unele si altele si din cind in cind pauzele in orase si-am decis ca asa si pe dincolo ne vom descurca. mai avem de rezolvat problema incaltarilor, care e cea mai importanta. incheiatul socotelilor pe aici in timp record de 33 de zile si pe urma in sfirsit… camino.

am stat vreo trei sau patru ore si-am discutat despre toate astea. s-au infiripat discutiile, ca sa ne dam seama la sfirsitul intilnirii ca probabil sintem singurii oameni care merg spre Santiago de Compostella fara sa aiba resurse financiare prea mari spre zero, dar care sint mai motivati sa plece in lume decit sa-si trunchieze (pentru a nu stiu cita oara) chemarile dorului de duca. Yoghinul de Duminica va echilibra cred destul de bine pasaricile din capul unor femei “inconstiente” sau “un pic prea curajoase” si cel putin, daca ne vom rataci, vom avea pe cine sa dam vina. saracu`, mare responsabilitate si-a luat 😀 una peste alta Mayra mi-a bagat-o pe-aia ca am casa XII in rac, sau racu` in casa XII, si un Lilith tot in rac, deci n-am inteles nimic, ei vorbeau pe limba astroloaga, oricum mi-am dat seama ca e de rau. io i-am facut timpiti, si Yoghinul de Duminica m-a privit blind si ingaduitor si mi-a mai explicat el multe, drept pentru care mi-am dat seama ca pe drum voi afla ce zic stelele ce zic chakrele si visele, poate si extraterestrii, dar tot mai bine decit sa-mi beau cafelele degeaba cu niste loaze, mai aflu si eu cum se invirt motorasele prin alte dimensiuni. si la o adica poate scriu o carte SF despre fratia scheletronilor pe camino.  

camino a inceput deja…