Bologna

Tîrg de carte Bologna (arhiva personală)

Nu insist prea mult asupra tirgului international de carte de la Bologna, o sa scriu despre asta  dupa ce ma intorc in tara. Sigur si in Gazeta Jurnalistilor unde n-am limita de spatiu si probabil in Observatorul cultural, asa ca nu va plictisesc pe un blog personal cu astfel de amanunte.

Bineinteles ca am facut niste mici timpenii, dar nu-s asa importante. ma trezesc insa mult mai relaxata decit anul trecut si de pe strazile astea straine imi adun unele idei si ginduri cam periculoase de altfel, periculoase in sensul ca de obicei le pun in practica. si mai periculoase ca la altele voi renunta fara mila din simplul considerent ca poate ar fi cazul ca oamenii sa mai alerge si singuri pentru proiectele lor, ca oricum nimeni n-o sa stie, vada, simta, cunoasca decit daca trece singur prin anumite intimplari. si-abia atunci va aprecia un alt fraier care alearga pentru ei. sincer, imi ajung propriile griji, iar acum, cel mai important, imi place linistea mea mai mult decit nervii altora.

Cucu!

in biroul de presa, de unde si scriu de altfel acum, dau de cuplul Erc Press, primul meu editor imi zimbeste oarecum surprins, si parca nu, ca pina la urma unde ar putea sa fie Zully daca nu intr-un birou de presa, tot la un tirg de carte pentru copii, iar sotia lui schiteaza o propozitie pe care n-am inteles-o prea bine. am dat si eu un buna ziua sec. as fi putut sa dar si un buna ziua ne-sec, dar Erc Press e demult din alta viata, din alta poveste, si chiar fix acum, de pe alte meleaguri, ca daca nu ar fi trebuit sa-mi fac taman atunci acreditarea pentru tirg, i-as fi invitat la un cappuccino sa stam de vorba despre una, despre alta. cindva mi-au placut mult oamenii astia doi si mai cred ca fondul lor este unul foarte bun, dar poate ca am fost in contratimp de nu ne-am inteles.

mai departe ii zaresc prin multime sau standuri, luati-o cum vreti, pe cei de la Corint, cred ca sint singurii editori din romania pe care i-a speriat un blog :)))))) al meu, se intelege! nu asta, celalalt. nu voi recunoaste niciodata ca am sarit calul, fiindca, desigur, nu l-am sarit, ah, poate la nivel de limbaj, cum probabil nu vor recunoaste nici ei vreodata ca adevaratul motiv al *plecarii* unor oameni din firma lor din buricul orasului (degeaba aveti firma in buricul orasului, ca tot tarani sinteti, vorba unei prietene!) are ca element de reactie simpatiile si antipatiile unei sefe, competente, asta se intelege de la sine.

asta se potriveste si cu ultimul meu articol din fhm ce are ca subiect pizdismele barbatilor, dar nu m-am gindit la ai de la corint cind l-am conceput, acum fiind si ei din alta poveste si din alt film, din alt articol, ca sa zic asa, ca sa mai conteze. dar mi-a fost destul de greu sa fiu decenta scriind pe un astfel de subiect, mai ales ca aveam citiva muzi si muze de toata frumusetea. nu e de mirare, ca expunindu-ti ideile la modul general atitia cu musca pe caciula se simt atacati de spusele mele.

acum na, ca sar de la una la alta, abia astept sa ma intorc pe-acasa, sa luam anumite probleme de miini si de picioare si sa le aruncam la groapa de furnici, ca eu, una, m-am cam saturat de unii cretini care nu stiu sa faca diferenta dintre o metafora si o comparatie dar rigiie venin, ca si cum ar fi centrii nervosi ai universului sau butoanele fara de care lumea asta n-ar exista. tot zici la un moment dat sa fii diplomat si sa-i lasi sa faca spume, ca oricum de le-ai da o palma verbala dupa ce le desfiintezi rind pe rind fiecare cuvint, nu mai dorm doua saptamini de draci, timp in care tu probabil mai vezi o tara, mai vizitezi un palat, mai scrii trei reportaje.

sa revenim la alte lucruri mai frumoase. Palatul Ducal din Modena nu prea m-a impresionat, desi se pare ca este unul dintre cele mai mari din Italia, vechi de 374 de ani, acum transformat in sediul Academiei Romane. din pacate, intrarea este interzisa publicului, asa ca nu mi-a ramas decit sa ma plimb prin jurul lui si sa fac poze. ma simteam ca unul dintre chinezii aia care, imediat cum vad ceva interesant, scot din geanta telefonul sau aparatul de fotografiat si tac-pac.

apoi m-am oprit intr-un parc. asta se intimpla ieri cind dupa ce mi-am aruncat bagajele la hotel, pardon, bagajul (jefuit si ala in aeroportul din romania) am luat orasul la picior si am mers vreo 10 km pe jos, asa ca Mayro draga, mi-am cam facut norma pe ziua de azi in ceea ce priveste exercitiile alea ale noastre hai hui pe strazi ca antrenamente pentru Camino. trebuie sa recunosc ca nu e chiar asa de simplu sa mergi de-amboulea printr-un oras, oricit ai fi de pornit sa cunosti lumea, plus ca nu aveam decit un rucsac in care se gasea o carte (616, de la Tritonic, ceva simplu, cum îmi iau de obicei cînd călătoresc,doar n-o să car ”Amurgul zeilor” sau ”Upanishadele”, sa fim seriosi), doua capitole rupte din Vatican (dar sper sa si lucrez prin restaurante in timp ce astept sa vina pizza sau nota de plata – incredibil cit de lenti sint italienii – se mișcă în reluare -), aparatul de fotografiat, trei pixuri si toate trei, ce naiba faceam cu atitea?, o portocala, pe care totusi n-am mincat-o si pachetul de tigari, din care totusi n-am fumat ca n-am avut unde, deci nu stiu, dar cred totusi ca acolo pe Camino o sa fie ceva incredibil de greu, fiindca daca aici ai un hotel la care sa tragi seara, in partea cealalta esti intr-o continua miscare si nu stii nimic, cum arata refugiile alea, daca ai unde sa faci un dus, daca si daca… si-apoi mersul… gagico, eu cred c-am cam pus-o! caci la sfirsitul zilei am cazut frinta si cu o durere cumplita de fese si de picioare.

nu e simplu nici sa mergi de-amboulea prin tirg, dar bine, eu stiam precis unde sa merg de data asta si ce standuri sa abordez. ok, am cataloage, am luat toate declaratiile ce trebuiau luate de-aci, am facut poze si cui nu trebuia, doamnelor, domnilor, ma retrag la mormintul lui Pavarotti (care se afla in Modena) sa-i duc niste flori si sa pastrez un moment de reculegere, iar miine o sa ajung la uzinele Ferrari (aaa, uite, domle, daca nu dadea faliment Autocarul scriam si pentru ei ceva), vineri ajung la Venetia (orasul cu miros puternic de peste) , iar simbata acasa, daca nu cumva se prabuseste avionul. picanteriile le pastram pentru w-end. la fel si pozele.
Brigitte Bardot (young and beautiful – foto făcută în Fiere – la mama Ferrariurilor)

Brigitte  Bardot într-un Ferrari

aveti grija de voi.