About me

Sistemele opresive nasc genii, zicea un amic. Asta ar putea insemna ca Romania e o tara plina de genii, numai ca nu-i mai recunoaste nimeni odata.
Sistemele proaste fac oameni de joasa calitate, zicea alt amic.

Vorbeau amindoi din interiorul unui sistem. Saracii…
In fine… nu MAI cred ca lucrurile se vor indrepta vreodata in Romania. Prefer sa fiu sigura.

Scriu despre ce E, asa cum E, nu despre ce mi se pare. Despre ceea ce am vazut, nu despre ceea ce am auzit. Oameni in carne si oase, nu proiectii decupate de pe messenger, cum aveau, de exemplu, doua tipe pe care le-am surprins odata discutind intr-un tramvai.

Una (sa-i spunem Ciocanitoarea) ii povestea celeilalte (sa-i spunem Cotofana) o intreaga tarasanie despre o terta (sa-i spunem pur si simplu Zburatoarea). ” Dar de unde stii? O cunosti?, o intreaba Cotofana pe Ciocanitoare” “Nu, dar ne cunoastem virtual. Si-apoi mi-a spus Bufnita, careia ii citesc blogul de citiva ani, deci o cunosc si pe ea, ca Zburatoarea, care a fost prietena cu Cocostircul (si nu mai e) e o tipa interesata si care cam fraiereste barbatii”. “dar pe Cocostirc il cunosti personal?” intreaba din nou Cotofana. “Nu, dar i-a spus Bufnitei, tot pe messenger ca n-au avut timp sa se intilneasca la cafea”.

Si uite-asa… din pasare in pasare vorbele zboara, unde dracu sint oamenii? Povestea asta desi e trista pina in maduva oaselor, in sensul ca oamenii s-au timpit de atita messegeruiala si blogareala, mi-a inseninat ziua, fiindca e al dracu de adevarata si spune foarte multe lucruri despre zburatoare. Suna a banc.

Asa ca vine imediat intrebarea: mai exista viata in afara virtualului?

Nu plec nicaieri fara aparatul de fotografiat, fara carnete si fara pix.
Nu ma apuc de lucru fara sa am in fata o cafea.
Detalii.

Cind scriu, nu mai exist. E ca si cum las loc altcuiva sa vorbeasca, mai precis celei care a vazut lumea, a cotrobait prin ea si nu s-a lasat niciodata sedusa de minciunile cuiva si nici de marile adevaruri care i s-au servit pe tava.

Mi-as fi dorit sa nu fi fost niciodata infestata de microbul jurnalisticii, dar probabil acesta s-a lipit de principiile si crezurile mele, mai mult decit de personalitate. Si nu exista vaccin pentru asa ceva.
Daca nu ai argumente, nu are sens sa te contrazici pe tema subiectelor pe care le abordez, totusi imi place mai mult sa ascult, decit sa vorbesc.

Nu mi se pare importanta viata mea, decit in masura in care foloseste altora la ceva. De aceea orice spun, fac, scriu are legatura, de fapt, cu ceilalti. Nu suport rautatea, prostia, ura, pizma, muierile cretine, birfitoare sau isterice. Ma enerveaza si mai mult lacomia, zgircenia, snobismul, patetismul, vaicareala, aerele de buftea, blestemele cu “lasa ca te vede dzeu” si barbatii isterici. astia din urma sint un adevarat spectacol. priceless, as putea spune.

M-am tinut, in timp, de majoritatea promisiunilor mele, asa cum mi-a atras zilele trecute atentia, o fosta colega dintr-o fosta redactie, prima din Bucuresti, in care mi s-au incalcat drepturile de autor. Am plecat de-acolo facindu-mi urmatoarele promisiuni:

a) ca ma voi apleca asupra tuturor celor care au fost furati intr-un fel sau altul, si CEL PUTIN le voi asculta povestea. (In zilele noastre colectia mea de povesti cu furaciuni e prea mare si nu mai stiu ce sa fac cu ea).
b) ca imi voi publica romanele fara sa am alta “pila” decit credinta in ce fac (iar asta s-a intimplat deja, desigur am platit enorm pe alte directii)
c) ca nu va reusi nimeni sa ma cenzureze atunci cind voi fi nevoita sa scriu despre ceva ce sint sigura ca-i va interesa pe altii. (iar acesta a fost singurul motiv pentru care mi-am facut blog si continui sa scriu in el)

zully.mustafa at gmail.com

Acest blog apartine scriitoarei Zully Mustafa. Toate textele si imaginile aflate pe acest site sunt proprietatea autorului si nu pot fi folosite integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.