Suflete, suflete…
intr-o lume fara sunete de-as trai, tot te-as auzi, intr-o lume fara culori de-as trai, tot mi te-as inchipui, intr-o lume fara atingeri de-as trai, tot te-as pipai in miezul sufletului te-as pipai, in miezul intunericului te-as inchipui, in miezul tacerilor te-as auzi, oarba de-as fi, surda de-as fi, muta de-as fi… de n-as mai fi…
stiu cum vibreaza vocea ta, cum se propaga undele in jur, vibreaza in stomac, in golul dintre coaste, alea de mi le-ai atins ca nimeni cindva, bataia inimii inchisa in cusca celor mai fragile oase, mai aproape de mine, de niciundele stari aparute din neant, dar numai o anumite tonalitate joasa, guturala, metalica, in timp sudata tonalitate joasa, guturala, metalica, ma patrunde ca o soapta fierbinte, de jos in sus, pina in creieri, si de-acolo tisneste in alte muzici, in alte sfere, se zvoneste ca iubirea exista, se zvoneste doar…
tu vezi? tot asa tu simti? si daca nu, ce-mi pasa…
suflete, suflete, SUFLETE, SUFLETE, suflete, suflet drag, izbeste-te de mine cum se izbeste spuma marii de stinci, cum se izbeste soarele de vitralii, si singele in timple, asa de blind, asa de cald, filtrat de rele, lumina tisnind in interior, de afara incoace cind noaptea se asterne peste pacatele lumii, adinc inauntru, suflete drag, real, ireal, dintotdeauna, acolo, aici, pretutindeni, de niciunde aparut, te gasesc din nou si din nou si din nou, aici la capatul lumii, unde s-a prelins calea lactee acolo in stropi albi si cremosi, sau aici in emisferele cerebrale, sau dincolo in rotocoalele amintirilor care fumega pina dispar.
dar stiu… stiu cum miroase pielea barbatului iubit, pielea barbatului iubit, textura, zimtii furiilor care au inchis surde revolte, au inchis launtrice sfisieri, sfisieri, si atitea morti de fiecare zi, si nostalgii, si dulce si amar, si venin de melancolii, si blindete, si oarba de-as fi, surda de-as fi, stiu cum miroase pielea barbatului iubit, stiu cum vibreaza vocea…
barbatului iubit…
al atitor femei care nu vad cu ochii lor verzi, albastri, negri, caprui, care nu stiu ca mirosul reavan al pamintului indoit de ploaie, e cel al mortii, ca zilele se surpa ca bucati mari de lut, lut incins, lut plouat, lut luat de apele vietii, la vale, la vale, in virtoape si hopuri nu se mai intorc inapoi, apa galbuie, ruginie, apa clocotita de spumele vietii care ar fi putut fi cristalina, lina, cu ochiuri de liniste, crapate de soare, purtate de vint, purtate de vint, ca un leagan in sus si in jos, hop-asa, o, doamne, sus jos, cinta, padure, in scirtiit de crengi, uscate umede crengi, trosc pleosc, cinta-mi, padure… leagana-ma, padure… ingroapa-ma, padure…
shhh… linishte… zvirrr… vibratie… poc… saturatie…
au pocnit crinii in primavara…
nu vreau nu vreau nu vreau! NU MAI VREAU! nu vreau…
shhh… o clipa doar! cit sa-mi alunec genele pe grumazul tau, acolo unde gilgiie viata, inchisa ermetic in zimtii furiilor provocate de regrete aride, clocotul remuscarilor din cazanele …
nu vreau… nu mai vreau… pricepi?
(nu scrie asta, nu pot eu nu stiu sa ma opresc, am fost setata sa alerg inaintea mortii, citeste, citeste, dau pagina, e deja scrisa, sint in urma cu tastele, nu vreau decit sa le ajung, e intrecerea mea, cinci minute, doar cinci minute, mai stai cu mine inca si inca, au mai ramas trei, paraseste-ma doar in ultimul tau minut de viata, ravaseste-ma atunci pentru ultima oara, stii bine ca te urmez, peste timp, peste coama altui timp, pe caile disparute printre constelatii promise…)
au pocnit crinii in toamna… doamne, cum fac amor broastele sub crini, broastele riioase sub crini, fara sa constientizeze actul, de doua ori masculul mai mic decit femela, se tine cu ghearele de subtiori, gheare lungi, subtiri ca un virf de ac, umede, tari, crimpotind pielea femelei, iar ea, broasca cea mare, de doua ori mai mare, il cara in spinare pe domnul broscoi, in calduri amindoi, aprilie mai, prin paduri il cara, in spinare il cara, printre frunze fosnitoare si umede il cara, pina in balta lipicioasa il cara…
offffffff, mirosul crinilor in ploaie, al zambilelor in ploaie…
deschideti ferestrele, oameni buni, si nu mai faceti amor inconstient sub crinii care mor inainte de vreme…
surda de-as fi, oarba de-as fi, fara miros de-as trai, te-as recunoaste cu buricele degetelor, cu virfurile arse de soare ale pletelor, cu ultima fibra, cu ultimul por, briza de-as fi, nor de-as fi, stinca de-as fi, iarba de-as fi, val de-as fi, tot te-as iubi, suflete drag, cu aceeasi indirjire cu care am fost zamislita, cu aceeasi eliberare cu care am fost aruncata in viata urlind urlind urlind…
tot asa ploua peste lume cu biciuri de vint si ruperi de nori si descarcari electrice, fizici netrebnice sfidind, moartea sfidind…
sa vina ploaia, norii sa se rupa peste toate lumile inventate, sa crape fulgerele de emotie, de ciuda sa crape, de venin sa crape, de dor sa crape… in pulbere calda sa se transforme, in iubire sa se transforme, in ploaie de dor sa se transforme…
muta de-as fi tot as urla pe la raspintii, noaptea, in pustiu, ca lupoaicele flaminde, desprinse de haita, cu vintul m-as lua la trinta, cu fiarele padurii m-as lua la trinta, cu nalucile m-as lua la trinta, numai sa apar crinii de trecerea anotimpurilor, de parasirea lor in amintire, de riiele broastelor care le-ar putea umple lujerele de bube prin simpla atingere… periculosii crini sub care usor sa aluneci in moarte, sa te faci pamint umed, sa le ingrasi radacinile salbatice cu descarnata-ti carne topita de ploi, sa devii crin o data cu vremea, nestiuta de nimeni moarte fara regrete, alunecare in otrava, fina otrava, dulce otrava, eliberatoare de pacate, de vicii, de amintire otrava, linistita otrava, care-ti ridica sufletul spre ceruri otrava…
otrava de-as fi, pocal mi-ai fi…
suflete, suflete, ia de bea pina la fund, pina la fund, hai sus pocalul, pina in ultimul minut al vietii, acolo voi fi, pina la ultima picatura, cinta-mi, padure, trosc-pleosc padure, pina in ultimul minut al vietii, sus, mai sus, hai sus, suiera vintule, suiera, suiera, suiera… shhh… shhh… shhhhuuuuieeeeeraaaa…
viata de-am fi, moarte ne-am fi… viata de-am fi… moarte-am mai fi?
