acum cît Iris doarme și visează/ că papucii ei dansează 
Azi dimineață am citit la cafea așa: ”Cum recunoști un psihopat”, un articol de Claudia Moscovici (nu, nu e vorba de Băsescu), după descrierea asta sînt sigură c-am întîlnit cel puțin doi, apoi a urmat ultimul articol de pe Daily CotCodac, parcurs în zig-zag și pe diagonală, am butonat un pic telecomanda cît să-l văd iar pe noul erou al națiunii, cîteva frecări frenetice de palme și o ură medievală care a cuprins întreaga țară. Marea greșeală a președintelui a fost că a vorbit întotdeauna de sus poporului său și-a aruncat în stînga și în dreapta cu replici de rahat și pentru asta va fi linșat pe plan politic și mediatic, celelalte greșeli și chiar suita de incompetenți și aroganți probabil i-ar fi fost iertate, așa cum au fost iertate și celorlați de mai înainte. Probabil, ce știu eu, habar n-am de politică. Oricum nu mă mai prinde nimeni la cabinele de vot.
***
Prefer să-mi păstrez sîngele rece și să-mi motivez altfel creativitatea decît să mai particip la circul ăsta zoo-politic. Îmi plac emisiunile de pe Travel & Living Channel, par exemple, cel puțin mă informez despre locuri și destinații noi, sau îmi vin idei de reamenajări interioare. Azi am aflat chestii mișto despre Cape Town și Buenos Aires. Apoi mai e emisiunea lui Joan Cusack, actrița de la Hollywood, care se plimbă prin Europa cu cei doi băieți ai ei și ne face cunoștință cu aromele specifice ale diverselor locuri vizitate, plus o mică incursiune istorică despre oamenii acelor locuri și mîncărurile lor. Mai că-ți vine să-ți faci bagajele și s-o iei din loc.
***
Aflu cu întîrziere că Nichita de România a fost pedepsită în Spania pentru că zbiera pe stradă, aiurea-n tramvai, la copilul ei și-l scutura bine ca să-nvețe, sărmanul, să-i știe de frică. A fost imediat chemată o echipă de inter-ven-ți-e (că tot fac ăștia alergie la acest cuvînt), i-au luat copilul și au băgat-o imediat la zdup. Norocul nostru cu spaniolii, ăștia da popor determinat! Cu ajutorul lor, mai scăpăm și noi de mahala. Îmi închipui c-o fi zbierat și la ăia că ea e vedetă de România și-o fi arătat pumnii și o i-o fi apostrofat cu bă, nemernicilor! În sfîrșit și-a găsit și ea liniștea acolo unde-i era demult locul. După gratii.
***
Știați că există experți/consultanți în narcisism și psihopatie? Aflu că da, dintr-o cronică de carte despre seducători, mai precis despre prădătorii psihopați. Dacă-ați cunoscut vreunul în viața reală, don`t share. E bine să rămînem interesați de lucrurile și oamenii care fac bine feng-shuiului nostru. Așa că am deschis și newsletterurile de la Dr. Mehmet Oz și cu asta pauza s-a terminat.
Prin 90 era la moda Pascal Bruckner. N-are rost sa mai amintesc de “Noua dezordine amoroasa”, comentata in piete, pe la cafenele, pe posturile de radio. Pentru cei care nu stiu, romanii erau mai aplecati spre cultura in anii aceia. In fine, Bruckner scoate o carte numita “Tentatia inocentei”. Am citit-o cu lacomie o singura data, pentru ca cineva mi-o cerea cu imprumut. Imprumutata a ramas pana in ziua de azi. N-am o memorie stralucita, dar cartea trata problema statelor postcomuniste. Vast, insa am retinut o teorie interesanta, numita “sindromul tatucului”. Pe scurt lucrurile stau cam asa: societatea functioneaza prin colaborarea politicului cu opinia publica. Politicul conduce, societatea reactioneaza. Statele comuniste au trecut printr-o situatie de dictatura, care a anihilat exercitiul democratic si a adormit reactia celor condusi. Dupa trezire, acesta parte a Europei s-a trezit aidoma canarului din colovie, anume cu nostalgia de a se lasa condusa. Mai pe romaneste noi, inocentii, vrem sa fim condusi de un tatuc bun si iubitor, care sa ne lege sireturile si sa ne stearga cu servetelul la nas. O atitudine deloc condamnabila, daca ne gandim ca am avut de refacut o multime de lucruri, de la familie la relatiile sociale. O sarcina in plus – reactia opiniei publice – inseamna o corvoada in plus. Si cum omul tinde sa se ocupe in principal de sine si de ai sai colaborarea cu politicul a fost lasata la coada. E drept, au existat prin ’90 manifestatii monstruoase, dar tot pe ideea de “tatuc bun” si de “conducatorilor drepti si iubitori”. Astazi concluzionam dureros ca nu noi suntem copii, ci ei, si nu noua ne lipseste legatul sireturilor, ci lor. O etapa de maturizare. Ne-am nascut dupa comunism – nu ca popor, ci ca generatie – am avut o adolescenta tumultoasa, iar acum a venit timpul maturizarii. Daca nu pentru noi, macar pentru cei pe care-i crestem. Prin perpetuarea unei atitudini de “je m’en fiche” riscam sa crestem o societate lipsita de reactie, o masa de manevra ideala. N-as spune ca cei care prosteaza in piata sunt superiori celor care protesteaza pe Facebook. As zice ca fiecare pune o caramida dupa cum poate si simte, iar rezultatul e continuu. Ne place sau nu trebuie sa ne asumam responsabilitatea de locuitori ai cetatii (polis).
N-am citit nici ”tentatia inocentei”, nici ”noua dezordine”, ultima a lui bruckner a fost aceea cu ”iubirea față de aproapele”, dar cum îmi pică in mînă primele două, o sa le iau și eu la puricat.
dacă pare că am o atitudine jemenfișistă este pentru că am o problemă cu ura de masă, e un sentiment de turmă care mă lasă rece. nu-mi plac mișcările de trupe, exaltarea oligofrenilor și nici meschinăria jubilării pe care o simt viermuind în ultimele două zile la oameni de la care ai avea pretenții. ăștia care vor acum sînge nu au nimic de-a face cu cetatea, i-așș fi crezut dacă în tot acest timp ar fi făcut ceva pt ea. dar nu, românu tace, tace, rabdă ca prostu, o dă apoi în hăhăială, i se zice haz de necaz, apoi transformă bășcălia în derizoriu si deodată pac, vrea sînge, vrea luptă, vrea ură… și încep coalițiile, se adună ca ulii la cașcaval, nu sunt violenți, dar nimeni nu-i întrece la înjurături, la vene umflate, la băăă și făăă, și la fir-ați ai dreacu… sunt lipsiți de decență, habar n-au cum să soluționeze o problemă, dar ei VOR…
am văzut din întîmplare în piața universității o judecătoare. trebuie să spun că femeie mai rătăcită ca aia n-am mai văzut demult, habar n-avea ce căuta acolo, dar ea protesta. pentru ce? o întreba o reporteră, fericită și aia c-a dat peste un intelectual. mai bine n-o mai ntreba nimic, la ce privire zburătăcită avea judecătoarea aia, nici nu mă mai mir că există atîtea erori judiciare. în orice caz n-a știut să spună coerent ce era cu ea acolo. poate îi luase vîntul mințile, e posibil și asta. cu zăpăcite de-astea să construiesc eu în cetate? încă mai am de lucru la propria mea citadelă, cînd voi crede de cuviință că sunt un om complet atunci voi ieși în mulțime să luminez ceva prin jur, nu doar așa ca să mă aflu în treabă : )
Din câte-mi amintesc revoluția din ’89 n-a fost pașnică. S-a vrut sânge și a curs sânge. Și a fost o lecție exemplară a cetății. Nu-mi spune că gloata din ’89 verbaliza cu cap și coadă. Nu-mi spune că în stradă au ieșit doar intelectualii. Nu-mi spune că oamenii manifestau cu calm și luciditate. Era o viermuială de zile mari, o fiesta a morții, o baie de adrenalină. Muncitori, elevi, stundenți, de-a valma. Oamenii ăia făceau pe ei de frică, și cu cât făceau pe ei mai mult cu atât le creștea adrenalina. Nu sunt un adept al violenței, dar nu o exclud atunci când e necesară. Ok, ințeleg că îți construiești propria citadelă. Numai că va trebui să dai o mână de ajutor unei alte citadele, care și-a început fundația de câteva luni. Cu alte cuvinte nu mai ești singură. Si te vei trezi în curând cu întrebări de genul: “Mami, dar de ce se întâmplă cutare și cutare lucru? De ce spun copii la grădiniță (am scris bine, “grădiniță”, cunosc problema pe piela mea) “Jos Băsescu”? (in fine, atunci o să fie “Jos X”, dar ideea se păstrează). Și mami trebuie să ofere o lămurire despre viața cetății, mai ales că mami face parte dintr-un alt strat social, nu ca parinții lui Z, care-și adună cuvintele prin vocabular cu grebla. Se va întâmpla curând, anii trec repede. Nu cred că vor urma ani liniștiți.
Apropo de Bruckner, am dat un google și mi-a picat un citat interesant: “Numesc inocența această boală a individualismului care constă în a vrea să scapi de consecințele actelor tale, această tentativă de a te bucura de beneficiile libertății fără a suporta nici unul din inconvenientele sale.”
nu mi se potriveste deloc citatul din Bruckner. pai tocmai ca nu spun ca au iesit intelectualii, avem prea fine obrazuri printre noi, se sperie de orice, de altfel au gurile cit casa scinteii, pardon a presei libere, cind e sa treaca la actiune sunt ocupati, scriu carti, indignarea lor e doar pe hirtie, in public se inverzesc si scot din buzunar limbajul lor de lemn.
in fine, ca sa scurtam, cind va fi nevoie de mine o sa ma prezint la datorie, dar acum imi rezerv si eu dreptul sa stau o perioada deoparte. deocamdata nimeni nu are nevoie de inca un scriitor revoltat, asa ca prefer putina liniste si ceva bucurii pe care unii le-ar numi marunte.
a bientot!
Nici pe Bruckner nu-l vad cu pancarte prin piețele democrației. Tot cu pana. Și nici nu cred ca unui scriitor îi stă bine țopăind cu pumnul strâns. Pe de altă parte nu cunosc harta intelectualilor care s-au deșteptat. Pleșu a fost primul, nu foarte vocal ulterior, sau poate nu i s-a oferit prilejul. Cărtărescu își scoate antenele din bârlog. Memorabil, extraordinar Octavian Paler la Sinteza Zilei. O lecție de verticalitate până-n ultima clipă. Merită să ne reamintim:
În rest, spor la reconstrucție
Probabil că te vei întâlni pe traseu cu reconstrucția generală.
draga Liviu, multumim pentru link. sa-l ascultam pe Paler e intotdeauna un privilegiu si un mare regret ca nu mai este. sint dureroase cuvintele lui si amare si cu atit mai mult ne lovesc azi.
asa este, scriitorii sint niste mari naivi, niste mari frumosi, atit timp cit isi pastreaza sinceritatea fata de ei insisi. dzeu sa-i odihneasca mintea cea minunata si sufletul!
Sensul pozitiv n care nu devine o epocă de regret este eliberarea de acest tip de „autorităţi”, nu eliberarea n sens obişnuit.