Liste si drumuri…

Cred ca e cea mai lunga perioada din viata mea in care nu am scris absolut nimic in afara de o lista de invitatii care, si aceea, oricit as dori eu s-o mentin scurta, maica-mea mai adauga niste nume ce mie nu-mi (mai) spun nimic. de-aici o serie de discutii in urma carora numele de pe lista se ingroasa din ce in ce mai tare. cred ca azi voi gauri cu virful pixului hirtia. pe lista asta nu figureaza nici unul din oamenii care mi-au fost alaturi in cei 6 ani de capitala, asa ca ma simt cam dezorientata.

visul meu de a spune DA in ziua cea mare imbracata intr-o pereche de blugi si cu parul strins la spate intr-o coada de cal si inconjurata de citiva prieteni si verisoare s-a spulberat. ma trezesc sub stresul de a organiza o petrecere in familie, dupa ce ani de zile am organizat evenimente si lansari si de fiecare data a iesit de la foarte bine spre exceptional, in functie de perioada in care s-a desfasurat evenimentul (adica la inceputul sau spre sfirsitul unei colaborari sau slujbe).

despre trecerea noastra fulgeratoare prin Bucuresti nu are rost sa vorbesc, m-am ocupat, ca de obicei, de recuperari de carti si intilniri cu avocati. am admirat cu stimabilul domn Vodky praful, constructiile, masinile de pe trotuare si IDM-ul transformat intr-un loc de intilnire al manelistilor. nu aveam treaba acolo, cautam un restaurant in care sa ne pierdem timpul. am renuntat sau cred ca e mult mai nimerit sa spun “ne-am luat talpasita”.

in Cta formalitati. de fiecare data cind ai treaba cu birocratia, oricare ar fi ea, undeva actele trebuie sa se blocheze. fie o secretara a plecat in concediu fara acoperire, fie nu se pot pune stampile pe diplome plastifiate, stampile care deja exista, deci diplomele pot fi si chiar sint cit se poate de autentice, dar inca o stampila pe linga alte trei inseamna o noua afacere si un alt mijloc de stors bani pentru ca bucile pline de celulita si mutrele lipsite de bunavointa ale functionarelor sa stea bine mersi pe scaunul lor. asa ca… ce-mi povestesc astia despre alegerile lor?

pe la TV gasesc un Maruta si mai enervant ca de obicei si, parca de cind s-a insurat, nu-i mai ajunge nici arogantza cu prajina la buze, zici ca cine stie ce-a facut. agentul VIP e la fel de timpit, iar Capatos a luat-o razna cu “jurnalistele” si nichitele lui. asa ca singurii pe care-i mai pot digera si de care nu m-am plictisit sint “Circotasii”.

la Medgidia, ieri, o lansare de carte. Cristian Teodorescu – “Medgidia, orasul de apoi” – o serie de povestioare, mai mult sau mai putin adevarate, despre oamenii locului. timpul, schimbarile, vechii locuitori, melancolia istoriei, bla bla… am citit si eu una despre rapirea unei turcoaice de catre iubitul ei. comparatia lui Teodorescu cu Marquez, pe care a facut-o unul dintre vorbitori, profesorul de religie, Liviu Tiplica – pina la urma cel mai elocvent dintre cei de fata – e totusi exagerata si se bate cap in cap cu comentariul lui precum ca “forta scrisului sta in cumintenie”. dar ii dau dreptate cind zice “e scandalos sa cauti raul in literatura”, asta apropo de zicerile nu mai stiu carui “critic” online, deci modern, (si scriu in ghilimele fiindca multi “critici” cred ca meseria lor e aceea de a emite judecati de valoare) care spunea ca “romanul lui Teodorescu nu e piscul cel mai inalt al literaturii romane” (formulare din memorie). Ideea era ca “criticul” credea sau era convins, mai degraba, ca scriitorul Teodorescu intentionase sa-i darime pe toti de pe piscul asta plin de valori ai literaturii romane si sa se aseze el pe tron cu romanul lui cu tot si cu Medgidia lui cu tot.

toata admiratia pentru doamnele bibliotecare. femeile astea, spre deosebire de imaginea rigida pe care si-a creat-o in timp majoritatea din breasla, nu stau o clipa locului. mereu organizeaza cite un eveniment cu dorinta reala de a atrage cit mai multi cititori in cladirea lor veche, dar atit de plina de evenimente. de data asta au reusit sa-l faca pina si pe primar sa se deplaseze si sa-si puna cravata lui cea galbena. desigur, e o onoare ca cineva sa vorbeasca timp de 276 de pagini despre intimplarile de pe Valea Karasu-ului (“Kara su”, in turca, inseamna “apa neagra”).

m-a amuzat poetul Stefanescu – am eu asa mereu cite o sprinceana ridicata cind vine vorba de poeti. acesta, de exemplu, nu putea sa-si exprime parerile decit de pe laptop, dupa ce si-a cerut scuze ca n-a mai avut timp sa-si scoata documentul la imprimanta. si cind te gindesti ca erau vremuri cind se facea literatura cu pana de gisca…

orasul mort e totusi cit se poate de viu. se intimpla chestii… fierb idei… schimbarile sint lente, dar spectaculoase, in privinta oamenilor. si, de obicei, in bine.

la cosmetica ajung la revelatia urmatoare. o cosmeticiana buna tine minte ce-a discutat cu clientii ei, chiar daca acestia vin foarte rar la ea. pe cind una mediocra e plina de clisee si oftaturi: “ce sa-i faci?” “asta e viata” “sa va dea dumnezeu sanatate” “lasa ca va fi bine si pentru noi” etc. am dat peste aia mediocra, se intelege…

voi ce mai faceti?

Salam de biscuiti

Daca MIE mi-a iesit supa de șelate (cum se spune in Ardeal si cred ca numai acolo se si face), o supa destul de complicata pentru o femeie care, acum zece luni, cunostea doar doua retete (tocana de cartofi cu mazare si spaghetele cu brinza si smintina), sigur iti va iesi si tie salamul de biscuiti. Asta ca sa nu mai alergi pe la magazinele de romani din Canada.

Astea-s ingredientele si asta e fixul meu (nu-mi intra nimic in cap daca nu vad scrisul meu… nici la diverse examene nu puteam invata altfel, darmite o afurisita de reteta, hahaha).

Mai, Rox, tocmai am primit pe mail o pagina din scrierile mele mai vechi (2005). XXL minunat de schimbare. Nu-mi vine nici mie sa cred ca scriu retete, but I like it…

deci, biscuitii aia nu trebuie sa fie cine stie ce. cei mai simpli pe care-i gasesti prin supermarketurile tale. daca sint insa foarte dulci (cum sint astia ai mei cu gust de miere) folosesti mai putin zahar, ca altfel iti iese salamul incredibil de dulce. va trebui dupa aceea sa stai cu stacana de apa linga tine .

cam asa ceva. partea care-mi place cel mai mult e faramitatul biscuitilor. imi place pocnetul lor cind crapa intre degetele mele. desigur, tu esti mai pasnica decit mine, poti avea alte imagini cind ii rupi bucatele.

adaugi alune tot faramitate. sau stafide (astea sint deja prea mici ca sa mai fie faramitate, pune-le intregi, nu e bai). eu am facut doua feluri. cu alune pentru mine si cu stafide pentru Stimabilu`. nu-mi plac stafidele (mai mult din cauza cum arata, e trist pentru struguri sa ajunga in halul asta). dar tu poti sa pui si alune si stafide in acelasi castron. sau daca nu ai stafide, inlocuiesti cu rahat (pe care trebuie sa-l maruntesti, logic.)

crema o prepari rapid. apa cu zahar in care adaugi 500 gr unt sau margarina. merge si mai putin, adica vreo 350 gr de unt, depinde citi biscuiti ai chef sa rupi, vezi si tu, echilibrezi. daca e mai mult unt sau margarina, s-ar putea sa iasa prea unsuros si nu e bine ca pe urma dam in greturi. dupa ce se topesc si gramele astea in sirop adaugi cacao, vreo 2 linguri.

iese ceva de genul asta:

ei, si dupa ce se omogenizeaza, torni crema peste biscuiti, alune si stafide. se aude asa un sfiriit cremos, de biscuiti rasfatati si stafide inecate. cind eram mica si ma mai uitam la mama cum prepara nebunia asta, abia asteptam sa se uite in alta parte ca sa-mi bag degetele si sa ma joc in salamul de biscuiti. evident imi lingeam degetele cu dichis. asa de mare era dichisul ca eram din cap pina in picioare plina de unt, zahar si cacao.

poti s-o lasi si pe Bebelina ta sa se distreze astfel, nu-i strica placerea, nu fi mama rea! ))

ei, si dupa ce se raceste cit de cit, invelesti intr-un celofan aceasta compozitie, probabil ca sa-si merite numele de salam, fiindca am incercat, e la fel de buna prajitura asta si fara s-o inghesui in celofane si alte minuni plastice.

produsul finit. cel cu stafide.

dureaza vreo 15 minute prepararea cremei, vreo 15 minute faramitatul biscuitilor, deci nu mare scofala si ies doua rulade de-astea in celofan din care poti taia zilnic o bucata doua, timp de o saptamina. depinde de cit de gurmanda e familia ta .

ma duc sa scot stafidele si sa imi pun o felie la cafea.

sa te tii bine cind o sa-ti trimit reteta de baclavale.
salutam Canada si toti ai casei.

De vineri…

zic totusi sa nu inchei blogereala de saptamina asta asa in ritm de spargere in figuri cu ce carti de povesti am citit, oricum ele n-au fost niciodata responsabile cu platirea facturilor, si nici witgenstein ala pe care am avut ambitia sa-l citesc d`a cappo al fine. aseara am visat o mina de bujii incruntate, faceau cus cus si deja ma simteam vinovata ca l-am mincat fara sa cer voie. asa mare pret pun unii pe ce le intra in matz. nu ca nu mi-ar placea si mie o cina sofisticata, ba chiar mi se pare cel mai necesar lux, dar nu fac un capat de tara din asta, la o adica pot infuleca si din picioare. ma abtin tot mai mult sa injur pentru ca din cind in cind mai trece si maica-mea pe-aici si nu vreau sa roseasca. si-apoi, mai curind nu prea am de ce. refuz sa inteleg anumite istorii care n-au nici o legatura cu fleacurile mele cotidiene. ma bucur mai mult de o fluturare de mina de la balcon decit de mailuri impersonale sau chiar de cele cu prea multe detalii. oamenii ar trebui sa comunice numai din priviri, asa si numai asa in toate castelele va fi liniste si zimbet brut. nu net. nu internet.

sa zicem ca fac ce trebuie, desi, dupa ce voi termina, mare lucru iar nu se va alege din toate astea. memoria afectiva e destul de tradatoare, in sensul ca are tendinta de a te face sa uiti lucrurile naspa si sa incepi sa tii iar la unii oameni, greseala pe care o fac mai toti adunatii impreuna din pricina imprejurarilor. ce sa-i faci… ele dicteaza pina si vointelor. de-aia ma felicit citeodata ca sint fidela alegerilor mele si ca daca i-am sicanat pe unii e pentru ca alesesem deja in ce cocina sa-i asez pina cind le-am zis hai roiu! prea am stat cu ochii deschisi toata viata si poate ca asta a fost singura mea bafta, sa nu ma incinte vrajeala nici unui zen. zenii sint asa de buni incit ar fi mai bine sa te fereasca sfintii de razbunarile lor. e un fel de “serenity now, insanity later!” de-aia imi place si Seinfeld… replica ce s-ar putea continua cu una tot celebra a lui Bundy… “because… you are a chicken!”

cu ceva tre sa-mi umplu si eu timpul. si ceva special, ca poate isi revin unii din patetism. de fapt, trebuia sa lucrez intr-un bar pe post de DJ. cu sticlele era mai periculos fiindca le-as fi spart in capul unora sa se trezeasca din belele pe care singuri si le-au facut. la bafta mea, sigur ajungeam sa platesc despagubiri de teste umflate si nici o multumire ca i-am trezit din betia simturilor false. ba dimpotriva, alte injuraturi nici alea originale. nu mai e nimic original, unele cuvinte in schimb pot fi muzica, te pot inalta, poti reveni la ele din nevoie de cintec, din nevoie de feeling. si poti sa dai totul fara sa simti nevoia sa tragi linie, daca tragi linie abia atunci esti pierdut, realizezi ca mereu iti da cu minus si mai bine sa nu realizezi asta. e de-ajuns ca stii. si tocmai de-asta sa te arunci cu capul inainte si sa spui doar pentru tine… religia mea e generozitatea. suna bine, nu? treaba ta daca te pisi pe ea. asta nu spune nimic decit ca esti un simplu pisacios. ca atitia altii.

ps: sint cu o zi inainte pentru ca in lumea mea e ce zi vreau eu.

Ce-am (mai) citit in ultimele 2 saptamini…

- o carte de povesti (Mi mejor libro de cuentos) unde scrie pe coperta ca sint selectii din Fratii Grimm, Andersen si Perrault. Redactorii au facut o treaba atit de buna incit s-ar fi putut trece ca autori. De exemplu Hansel si Gretel s-a transformat in “Gretel cea desteapta” si a disparut vrajitoarea in poveste, “Craiasa Zapezii” s-a intrerupt brusc, cealalta jumatate de poveste ni se spune ca va fi publicata altadata, iar “Aladin si lampa fermecata” s-a transformat in “Baiatul si geniul din sticla” (parca asta ultima facea parte din seria celor 1001 nopti, nu?), iar baiatul e simplu Baiatul. Dar, in fine, ilustratiile sint superbe. Am citit-o cu voce tare prin casa, incercind sa-mi pun la punct accentul.

- o tentativa mai degraba de a citi “Focul” lui d`Annunzio. frazele sale exaltate mi-au taiat avintul imediat. si se spune ca aceasta e cea mai buna lucrare a lui. brrr!

- am reluat doua pagini din Yourcenar ca sa-mi revin.

- “The shadow of the Wind” a lui Carlos Luis Zafon – de curiozitate ca prea se face tam tam. o primisem de la un caminard si tot zacea prin biblioteca. ramasese ultima din cele recomandate si necitite de pe un drum kilometric. oricum am multe carti de recuperat din urma si credeam ca voi avea mai mult timp pentru asta. nu e niciodata destul timp pentru asta.

- 60 de pagini din “Caietul albastru” al lui Witgenstein. pe Bethoven merge de minune. o lectura sanatoasa.

- doua numere din revista “Que leer”

- un link interesant a celor trei tipe din TVR care si-au dat demisiile anul trecut si au plecat in lume.

Mi-am facut o lista a autorilor pe care vreau sa-i caut in Diverta. am chef sa citesc literatura romana. si ei, da, mi-e dor de Diverta, de Time Out si revistele literare de-acasa. parca-s mai multe fierberi acolo. aici prea se ridica in slavi unii pe altii de nu mai ai loc de atitea bestselleruri.

incep alte pregatiri de plecare. probabil c-o sa aterizam in plina gripa porcina. o sa ne abtinem sa stranutam. va fi amuzant!

Intrebare

Nu vi se face citeodata greata de atita NESIMTIRE???
Nu vi se face citeodata scirba cind va uitati la cite una/una si mai ales cind va vine sa-i spuneti: bah sau fah, ar fi putut fi ceva de capul tau daca n-ar fi trecut glontul ipocriziei prin el!