Carti de vizita…

in American Psycho e o scena “misto” in care Christian Bale se lauda in fata celorlalti trei smecheri corporatisti cu cartea sa de vizita, crezind ca-i va face praf si pulbere cu alegerea culorii, hirtiei, fontului de litera etc. Sfirseste umilit de-a binelea, ca si ailalti nu se lasa mai prejos si-si scot si ei cartile de vizita, cu hirtie mai bengoasa, font de litere mai bine ales etc.

asta e linkul, unde puteti vedea ce probleme importante au oamenii fini si ce pret pun pe detalii. nu importa aici ce functii sint scrise pe cartile lor de vizita, in schimb hirtia aleasa, cartonul sau litera sint niste amanunte cu care nu trebuie sa te faci de cacat, nu, nu si iar nu, nu poti sa te prezinti cu orice stift la masa de afaceri.

am doua albume pline cu carti de vizita primite, de-a lungul timpului, de la diverse persoane. acum chiar daca nu-mi mai folosesc la nimic si nici nu pot sa spun ca mi-au folosit la cine stie ce in trecut, pot sa fac urmatoarea observatie, ca si eu sint atenta la detalii, mai ceva decit un informator de securitate. watch this: cei care mi-au lasat cartile de vizita cu cele mai ciudate decoratiuni si cu cele mai alese culori, cu toate informatiile necesare, mailuri, telefoane, nume de firma si functii de sareau toate sigurantele cind le citeai… erau cei cu care nu aveam in mod normal ce sa discut, darmite sa mai fac si afaceri cu ei, fiindca aceste conversatii se reduceau la shoppinguri, spa-uri, masini, basini, dar nu ca informatii, ci ca laude in gura mare de cine ce cacat si-a mai cumparat si cite femei a spart intr-o noapte sau cu cite masti pe baza de citrice, mango, cucumber (castravetii le stateau in git) etc si-au mozolit mutrele, frustrati de amintirea fostelor cosuri adolescentine. deci v-ati prins care e ideea. o, da, sa nu uit, iar femeile lor puteau trancani ore in sir despre pantofi, iar eu, care sint femeie si-mi plac pantofii totusi, mai mult decit masinile, dupa o ora de pantofareala de-asta, deja dadeam semne de nerabdare si simteam crescind in mine tendinte criminale, gata sa le bat cu propriile-mi tocuri pina le ieseau creierii pe nas.

nush, conversatiiledespre pantofi cu prietenele mele se reduceau la:
– ti i-ai luat, fata, pina la urma?
– mi i-am luat, baga-mi-as talpile in ei, ca prea ma enerva sa nu-i am.

iar alea cu carti de vizita la:
– ce dracu faci, ma? te spargi in figuri cu asta?
– sa stii de unde sa ma iei.
– hai zit! nu vorbim toata ziua la telefon? mai tre` sa am grija si de cartonul tau acum.

de fapt, vreau sa zic urmatorul lucru, sub o alta forma…
daca musiu corporatist sef, sau musiu sef pur si simplu, sau musiu burta-verde de patron, deci oricare din astia, v-a spus ca “interminabila criza face reducere de personal si de-asta se umbla si la salarii, deci mucles ca e treaba groasa si zi mersi ca inca ai serviciu”, gindeste-te la ce discutii spumoase are el la cina cu cei firtati de teapa lui.
– frumos costum. e matase?
– nu, casmir.
– bote?
– nu, dezbracatu…
– cit?
– pai din reducerile de salarii de luna asta.
– asta insemnind citi angajati?
– 15 angajati si 25 de colaboratori. dar colaboratorii sa mai astepte…

totusi sa nu credeti ca am ceva impotriva cinelor la restaurant sau ca dispretuiesc banii, numai ca nu-mi place sa fac atita caz de ei… de bani adica… decit atunci cind nu-i primesc la timp, desigur…

si iata ce-am aruncat anul trecut in prima zi de pelerinaj, pe cind coboram Pirineii, dindu-mi seama ca ultimul lucru de care voi avea nevoie pe acest drum sint cartile de vizita.

se pare ca n-am gresit. relatiile cu oamenii cunoscuti in calatoria asta au inceput asa, dupa ce am ars etapa discutiilor de complezenta.
– ai mail?
– am.
– da-l incoa…

sau…
– vii cu mine?
– vin.
– hai.

ce sa mai…