Unii inca dorm…

altii sint inca supercapsati pe ce-am zis acum trei ani, cacat, eu nici nu ii mai tin minte pe aia/alea, cine dracu or fi si, in fapt, nici nu cred ca am vrut sa aflu vreodata ca altfel inca mai interactionam cu ei. dar ma umfla risul cind stiu cum dadeau tircoale ca sobolanii morti de foame, doar doar le pica o bucata de cascaval.
si ce-ati facut, draga, intre timp? s-a schimbat ceva in viata voastra? nu?? probabil am avut dreptate, deci pa inca o data si definitiv.

Un link despre biruri.

Si daca tot am terminat subcapitolul “Cuibul de vulturi” din Cafe con leche, iata cite ceva din viata vulturilor. Cam astea sint sunetele salbaticiei pe care am incercat sa le reconstitui in prima zi de mers pe jos, urcat /coborit Pirineii si primit vintul in fata.

Poate ca aparent linkurile astea nu au nici o legatura intre ele, dar m-au ajutat sa inchei unul dintre subcapitolele de care sint multumita si la care tineam foarte mult. Nu termin pe 21 iunie, dar am un ritm bun. Bine ca n-am facut vreun pariu.