A trecut un an

“Ce iarnă, dom’ne, ce iarnă aspră era… cît să fi trecut de-atunci? S-au întîmplat atît de multe şi au fost atîtea răsturnări de situaţie că parcă am trăit în alt film. Unul la care am adormit şi am ratat happy-end-ul.

(…)

Iar mă plictiseşte aiurita asta cu întrebările ei de căcat. Mă întreabă dacă am făcut ceea ce fac de fiecare dată mai bine decît ea, pe tonul ăsta imbecil, de iubită arogantă pe cale să devină, în sfîrşit şi slavă Domnului, nevastă plus cheile de la o colibă.
– Da, drăguţo, stai liniştită, îi zic. Altceva? Tu? Bine? Sănătoasă? Ce mai e nou pe-aici?
Îmi înghit un: ai avut orgasm azi noapte?
Mă uit la ceas. E abia 12.00. Am timp să dau o raită prin tîrg şi să beau un suc rece cu cine am chef.
– Sînt obosită. Zilele astea n-am avut timp de nimic.
Mititica de ea.
– Ei, las’ că te linişteşti tu… (…) o încurajez.
– Mă liniştesc pe naiba, urmează altele…
– Şi tot aşa, dintr-una într-alta, trece viaţa…

Acum e doar o altă risipire, poate prima mare risipire a ei. Mai avea şi asta mult pînă să se trezească.
Cît despre mine, rinocerizare.
Rictus. Rid.

Băi, cît pot să mă distreze acum toate astea… “

(Cafe con leche, Cap I Hai hui prin lume, pp 31-32, “Un tîrg de carte”)