Mersul pe jos care face piciorul frumos

Adica pina la urma am reusit sa-i dau singele Ruxandrei la glezna si sa-i basic un deget.
Am calarit-o fara mila prin parcuri, prin vint, prin ploaie, prin piatete si prin magazine vreo 25 de km in trei zile. Putin, zic eu. Trebuia mai mult.
Azi noapte de oboseala aberam fiecare in camera ei. in 36 de ore eu dormisem vreo 4, ea mai mult, dar tot pe-acolo.
Ultimul lucru pe care l-am racnit inainte de a adormi a fost: “fataaaaaaaa, sa ma inveti si pe mine sa umplu niste oua…”
Desigur, Nadia care nu tine niciodata minte ca e cu doua ore inaintea mea, ma trezeste cu noaptea in cap sa-mi spuna c-a facut-o lata. altfel decit mine…

Saraca Ruxa, cred c-o sa ma tina minte toata viata si de fiecare data cind se va gindi la mine ma va injura ))))
Aseara recunostea ca desi e foarte obosita simte o vitalitate uriasa in ea. Drept pentru care azi si-a mai cumparat o pereche de tenesi. A doua de cind e aici… Si ce spune asta despre mine? ca sint nemiloasa, crunta si nu-mi pasa de prietenii mei, ingroziti cumva ca vor ramine fara tenesi pentru cele 5 zile de vacanta binemeritata??? sau ca-mi pasa de faptul ca, altfel, ar ramine sedentari toata viata si n-ar savura din beneficiile mersului pe jos, in aer curat, la pas, la galop, printre miresme de tei, de salcim si liliac, intr-un oras strain in care poate nu vor mai ajunge niciodata?

in asemenea conditii, ce mai conteaza o glezna zdrelita? pe Camino toata lumea.
parerea mea e ca sa nu mai stati peste program in speranta ca vi se va ridica o statuie.
si mai parerea mea e ca ma umfla risul cit de importanti se cred unii pentru ca se string in jurul lor 30 de ametiti sa-i aplaude, fie ca sint cintareti, scriitori, editori, de pictori nu mai vorbim, ca aia, saracii, oricum sint cei mai oropsiti. treaba asta o s-o dezvolt saptamina viitoare, chiar am chef de asa ceva.

si-acu gata cu siesta. incepe runda a doua de plimbari…

Pozele de ieri seara:

Cosa de la Misericordia, locul unde se tin corridele, in Plazza del Toros si cladirea care-mi place cel mai mult din tot orasul.

Puerta del Carmen

A fost una dintre intrarile principale ale orasului Zaragoza prin secolul 18.

Urmeaza si pozele din seara asta. Mai incolo.

Later edit:
Sorry, n-a mai fost chef de poze. Au murit si bateriile, tot. Te saturi la un moment dat, ca si de muzee.
Intotdeauna gasesti intr-un muzeu cea mai tare chestie care nu va exista in altul.

Prefer un cafe con leche. Inainte si dupa. Asta pina ajung in Cape Town si sigur voi descoperi alte distractii. Dar mai e pina acolo.

O noapte cit mai buna tuturor!

Chicas, puentos y castillos

Am impartit ziua de azi in doua.
De dimineata pina in ora 14.00 plimbari pe poduri, centre de sanatate si shopping, apoi, dupa siesta, picnic in parcul castelului Aljaferia.

Pozele din prima parte a zilei:

Desigur, fotografiam fiecare ce prindea. Asta e jobul turistului, ce sa-i faci, desi eu am depasit faza…

Pe podul-racheta, cum ii spun eu, scalambaieli.

De la shoppinguri, n-are rost sa pun fotografii ca deja am iesit bolnave de-acolo…

Partea a doua a zilei:

Castelul Aljaferia unul dintre cele mai importante exemplare hispano-muslime din sec. al 11-lea. A avut rol de tribunal inchizitoriu, apoi a fost folosit ca asezamint militar, iar acum este sediul Parlamentului din Aragon.

Ca parte piperata, caci orice cladire veche trebuie sa aiba si o mica mirodenie cultural istorica, Turnul Trubadurului este cel in care Verdi si-a plasat actiunea operei “Il Trovatore”.

Noi ne-am plasat direct pe iarba, ba am citit, ba am rontait dintr-o pizza, ba ne-am uitat la oameni, ba am palavragit aiurea. Am avut voie sa stam pe iarba din parc. Altfel cum???

Sa nu mai ziceti ca nu ne-ati mai vazut mutrele demult…

Poze intru linistirea prietenilor din Bucuresti

Rugam sefii de la redactie sa nu mai sune, chiar daca fata raspunde, nu are cum sa va ajute de la o asemenea distanta. Si-apoi daca stiti ca e in concediu, de ce o mai frecati la cap cu alte timpenii??? (Ruxa nu stie ce fac eu aici, deci…)

insemnari si poze pentru prieteni si familie.
avertisment personal pentru sefii ei. fuck off! si mai personal, bai, mie mi se pare nesimtire curata sa suni dupa unu/una care e in concediu si dupa ce, iesind de la munca, stii foarte bine ca a calatorit o noapte intreaga si ultimul lucru pe care vrea sa-l auda cind in sfirsit adoarme, e tiriitul telefonului. n-am treaba cu nimeni, dar asa tot de la distanta va bat obrazul. daca eram in locul ei va si injuram cu pofta, neam de loseri ce sinteti…

Ziua 1

prima poza, ca sa stiti in cine sa dati cu pietre cind mi-oti mai prinde picioarele prin capitala.

Vedere Pilar de pe Puente de Santiago. Imediat dupa o scurta ploaie ce a tulburat riul Ebru.

Ruxa, happy to be in Spain, linga rucsacul meu cu gura cascata. Iar eu cu aparatul pe decolteul ei generos. Desigur.

NB1: am tinut-o de dirlogi sa nu sara in sus cu shoppingu`. Pina la urma am sfirsit prin a-mi cumpara eu o pereche de cercei.
NB2: pozele-s facute la misto, am urmat acelasi scenariu. 2 p…. cu harta`n fata, adevaru` e ca nici n-am avut nevoie de ea.

Running again

La ora asta Ruxa e in avion in drum spre mine.
Unii vin, altii pleaca.
Ma gindeam la asta cind, dupa ce l-am condus din nou pe Zuluf, am ajuns acasa, mi-am tras pantalonii de trening pe mine, m-am incaltat cu prima pereche de tenesi pe care o cumparasem anul trecut pentru Camino, dar pe care nu am mai folosit-o pe drumurile alea, un hanorac alb, mi-am strins parul intr-o coada de cal, mi-am infipt adinc pastilele de mp3 in urechi si am luat-o usor la pas de pe Predicadores in Piazza del Pilar, am ocolit catedrala, apoi am inceput sa alerg din ce in ce mai repede. Am trecut ca un fulger pe Puente de Santiago, am ramas fara suflu pe Puente de Piedra, am tras in piept adinc aerul plin de salcimi al orasului, innebunitor de puternic, mai ales dupa ploaie, si am luat-o iar din loc.
Nu m-am mai oprit pina acasa.
Am ajuns gifiind si simtindu-mi sudoarea cum aluneca pe sira spinarii, de parca m-ar fi alergat toate problemele lumii. M-am trintit pe canapea atit de sfirsita ca n-am avut putere sa-mi smulg pastilele din urechi. Muzica s-a impletit cu bubuiturile timplelor si ceva resturi de amintiri de prin liceu cind aveam un program spartan de jogging, chiar inainte de inceperea cursurilor. Eram destul de ciudata sa nu mi-l impuna nimeni la vremea aia.

O sa-l reiau, cu deosebirea ca acum trebuie sa termin ce-am lasat balta.

Tonusul dupa o partida de jogging e adrenalina pura, dupa ce trece oboseala.
Din solidaritate pt Ruxa, care va face noapte alba in Prat, o sa fac si eu una gatind prajituri, care ies si mai bune atunci cind te invirti prin casa in ritm de Arcana si torni la plesneala praf de copt featuring esenta de trandafiri. hahaha…

imi place sa ma bucataresesc dintr-un singur motiv. am rezultate imediate si cind vad ca au ramas farfuriile, platourile si tavile goale e clar ca mai am si succes.

i-haaaaaa… (asta cu i-haaaa, chiar nu stiu de unde a mai aparut : )

Dă week-end…

Ia sa se mai agite si altii pentru o vreme. Am delirat destul saptamina asta. I`m a muslim, so why don`t you kill me???

Vine w-endul si tre’ sa-mi incarc bateriile.

Acest cintec de cacat e dedicatia speciala a editorilor pentru colaboratorii lor neplatiti. Sa traiascaaaa!!!

Iar acest cintec si mai de cacat e dedicatia oricarei blowjobiste pt cel in fata caruia atit de des ingenuncheaza. Sa traiascaaaa…

Promit poze din Zaragoza si muzici bune saptamina viitoare ca altfel o dam in dosarele X plus Pelican feat. dansuri indiene (mai penibile decit o telenovela cu proaste care ramin gravide, sint inselate toate cele 967 de episoade, dar pina la urma tot cu tatal copilului ramin, ca nu te pui cu amocul). Exista viata dincolo de cretinisme. Si chiar am chef sa scriu despre lucruri, locuri si oameni misto.

Apelul lui Florin Chilian catre limbrici

Jos palaria, domnule!!!!
E un comunicat pe care nu stiu citi din presa il vor lua in seama. Subiect neinteresant pentru multi. Asa ca il copiez aici cap-coada pentru cei citiva, cititi cu litere cit mai negre si ridicati-va dracu de la calculatoare si cereti-va drepturile!!!

Bucuresti, 06 Mai 2009 – *Ascaris lumbricoides (numit popular limbrici) este un vierme intestinal, cilindric, alb-gălbui, răspândit în toata românia, ascaridiaza fiind cea mai frecventă parazitoză socială. La capătul anterior, limbricul are orificiul bucal, înconjurat de trei buze groase necesare exprimarii iubirii de stapin, iar la capătul posterior-orificiul anal. Limbricul este primul din seria animală la care aceste două orificii sînt separate.Românul este singura gazda susceptibilă, acesta fiind primul din specia animală care încearcă să unească la loc cele două orificii întru cearea primului perpetuum mobile de speţa I. Modul de infecţie este prin transmitere fecal-orală. „Artistul trebui să fie mai puternic decît arta lui, pentru că trebuie să o apere!” Matisse

Ştiu că, pentru cei mai mulţi dintre voi, acest moto nu are nici un fel de relevanţă, marea voastră majoritate fiind nişte bieţi imitatori, infractori de drept comun, nimic mai mult. Vă cunosc foarte bine micimea, spaimele, minciuna, impostura şi mediocritatea care „compensează” lipsa talentului…

Cum să puteţi fi vreodată creatori responsabili ai vreunei forme de artă, cînd toata viaţa aţi furat arta, creaţia şi destinul altora, copiind cu neruşinare şi profitînd de pe urma falsului grosolan, încasînd bani nemeritaţi, semnînd în fals copii nefericite ale adevăratelor creaţii?! Care artă?! Ce să apăraţi?!…

Anunţ pe această cale că nu voi mai participa nicidată la o acţiune caritabilă în scopul ajutorării vreunui artist, indiferent de situaţie, indiferent de domeniul de creaţie. Prea mulţi m-au intrebat cu ce este diferit copilul unei „vedete” de copilul unui om din Constanţa sau din Braşov care se prăpădeşte de cancer?! Cu ce este mai preţioasă viaţa unui „megastar” în comparaţie cu viaţa unui necunoscut?! Oare pentru familia sau prietenii unui necunoscut viaţa acestuia nu e importantă?!

Nu am înţeles atunci ce-mi spuneau oamenii şi am considerat că e încă o dovadă de „solidaritate” românească. Adevărul este însă că acei oameni au dreptate! Dacă artiştii români şi-ar fi apărat drepturile, nici unul dintre ei nu ar fi ajuns în situaţia de a cere sprijin şi atunci toate acele teledoane ar fi fost îndreptate către cei ce aveau cu adevărat nevoie de televiziuni pentru problemele lor.

Unul dintre copiii necunoscuţi pentru care am reuşit să strîngem banii necesari tratamentului a murit zilele trecute, învins de cancer, dar şi de refuzul imbecil al unui „vector de opinie”, mare om de presă, de a publica un text în care se dădeau şi conturile unde „anonimii” puteau face donaţii. În acel editorial, Dana Andronie semnala şi atitudinea unor „artişti”, colegi ai mei, care refuzau să participe la astfel de evenimente de strîngere de fonduri, pentru că aveau „cîntări electorale”…

În doi ani (2007 şi 2008) s-au strîns, la organismele de colectare şi gestionare a drepturilor de autor şi conexe, aproape 90 (nouăzeci) de milioane de euro. În ultimii 10 ani s-au colectat peste jumătate de miliard de euro la aceleaşi organisme. Daca artiştii ar fi avut acea demnitate pe care numai adevărata creaţie ţi-o dă, atunci disperarea nu ar fi ajuns sa-i scoată din case, apelînd la ajutorul comunităţii.

Sînt scîrbit şi sătul de umilinţa pe care o acceptă marii artişti ai neamului, cerşind la televizor dreptul de a munci pînă la o sută de ani! Sînt jenat de meschinăria lor ce îi face să se înjosească, pentru a mai lungi şmecheria ce le permite să cumuleze pensiile cu salariul şi să cerşească degradant 20 de euro, fără a se gîndi la generaţiile de actori, artişti ce stau să vină după ei. I-am întrebat de ce preferă degradarea unui astfel de demers şi mi-au răspuns, halucinant, că este sub demnitatea lor să se lupte pentru cîţiva firfirei! Demnitatea nu are nimic de-a face cu banii, ci doar cu PRINCIPIUL! De cînd este nedemn sa-ţi aperi demnitatea?!!! Toate acele 90 de milioane de euro SÎNT BANII LOR, ai artiştilor, şi sper ca măcar valoarea sumei să-i determine să revină la verticală. Destul cu tîrîşul în patru labe, fie şi numai de dragul banilor! Sînt 20 de ani decînd a murit Ceauşescu iar pe cei care ne conduc acum, după cîte se vede, nu-i interesează linsul în cur.

De trei ani sînt, pentru cei mai mulţi dintre voi, „scandalagiul” Chilian! Asta pînă v-am dovedit că se poate. E posibil, aşadar, şi în România, să nu accepţi umilinţa, să-ţi aperi drepturile şi în final să cîştigi, chiar dacă te lupţi cu guvernanţi oligofreni.

De trei ani încerc să vă scot din moartea cerebrală în care vă aflaţi. Se pare că banii intraţi pe cardurile CREDIDAM şi UCMR-ADA, în urma acţiunilor mele, au reuşit să facă asta. Nu au picat din cer acei bani, ci în urma „scandalurilor” mele, între care un memoriu adresat şefului SRI, Cristian George Maior, memoriu din care vă redau o mica parte:

\’Degeaba vă luptaţi pentru transparenţa modului de colectare şi gestionare a sumelor cuvenite artiştilor români, pentru că o parte din aceşti bani merg la SRI şi la partidele aflate la guvernare.\’

Oricît de aiuritoare poate părea fraza asta, este spusă de unul dintre cei ce sînt puşi să ne apere, şi anume de Domnul Ştefan Gheorghiu, în calitatea sa de director general al CREDIDAM (Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi). Asta i-a declarat doamnei Mihaela Mihai, preşedinte al Uniunii Artiştilor Liber Profesionişti din România (U.A.L.P.R.), iniţiatoarea legii 109/2005, privind îndemnizaţia pentru activităţile artiştilor).

Nu pretind mulţumirile sau binecuvîntările voastre! Este nevoie însă de arta voastră şi asta da, v-o pretind! Pentru că, se pare, frica v-a transformat în limbrici, jalnice nevertebrate cu care securiştii se joacă după pofta inimii. Amintiţi-vă cine sînteţi şi, dacă pentru voi nu aveţi demnitatea de a lupta pentru ceea ce vă aparţine, şi nici pentru copiii sau nepoţii voştri, făceţi-o pentru bani! 90 de milioane de euro alină multe cocoaşe.

„Desenul” de mai sus reprezintă ceva ce n-au găsit procurorii DNA, şi anume o mica parte dintr-o schemă prin care sîntem furaţi de ani de zile. Inutil să vă spun că această „suveică” se întîlneşte cu o firmă din British Virgin Islands, adică un paradis fiscal. Prea mulţi „vectori de opinie” din presă se regăsesc ca acţionari prin zecile de firme care compun suveica asta şi de aici lipsa de acoperire media a problemelor legate de drepturile de autor.

Chiria pe un metru pătrat la Magazinul Muzica este între 70 şi 100 de euro pe luna. Oare cît plăteşte Orange România şi cui, contractul de închiriere fiind făcut cu SC Muzica 2001?! Iorgulescu şi UCMR-ADA s-au asociat şi au început să ne fure banii prin firma Muzica 2001. Banii aceştia sunt încasaţi prin interpuşi, pentru că a avut grijă să se retragă din societăţi atunci cînd a fost numit ministru, lăsîndu-şi astfel slugile să-l servească. Procurorii DNA cunosc extrem de bine schemele acestea, dar sînt foarte sensibili la bolile infractorilor şi dau NUP-uri pe bandă rulantă. Noroc cu UE şi procurorii de la OLAF.

Toţi aceşti bani ni se cuvin pemtru că sînt ai noştri, doar că laşitatea voastră permite unor infractori să mă fure şi pe mine iar eu nu am de gînd să accept asta! Cutremurătoare este situaţia domnului Cornel Constantiniu suferind de boala Parkinson. Deşi s-au făcut multe pentru a-l ajuta în această privinţă, a fost furat, pe de altă parte, de drepturile ce i se cuveneau (atît dînsul cît şi d-na Angela Similea) de la coloana sonoră a filmului \’4 luni 3 săptămâni şi 2 zile\’, film regizat de Cristian Mungiu. Banii au fost înacasaţi de firma cu care se făcuse contractul pentru coloana sonoră: „Star Media Music” – firmă înfiinţată de Iorgulescu, fostul ministru PNL al Culturii.

Pînă la desfiinţarea FNI, asociaţia dreptului de autor, ADA, a depus în conturile acestuia uriaşe sume de bani încasînd dobînzi fabuloase în numele artiştilor români. Numai că aceste sume nu se regăsesc nicăieri, cu atît mai puţin în buzunarele artiştilor în numele cărora s-au efectuat aceste tranzacţii.

Cum este posibil ca un inspector UCMR-ADA, însărcinat cu colectarea drepturilor de autor, să încaseze venituri lunare în medie de 70.000 ron?! Marius Achim încasează toate aceste sume, plus uriaşe drepturi de autor şi conexe, pentru că este şi compozitor şi interpret (pe lîngă faptul că este soţul doamnei Ana Achim, directoarea UCMR-ADA). Fostul şofer Marius Achim, ajuns inspector UCMR-ADA pentru colectarea sumelor, incasează în medie peste 15.000 euro lunar ca venituri, în timp ce artiştii apelează la mila publică pentru ei sau pentru copii lor. Pentru unii dintre aceştia este deja prea tîrziu. Asta în timp ce Iorgulescu încasa ca preşedinte UCMR-ADA peste 820 de milioane din salarii şi alte 330 de milioane din drepturi de autor. Un miliard, o sută cincizeci de milioane anual, iar voi … Limbrici!

Nu mă aştept ca marii artişti ai neamului să apară la televiziuni să-şi ceară drepturile. Au fost cumpăraţi ieftin, momiţi cu posturi de conducere în cadrul acestor organisme de colectare şi gestiune a drepturilor de autor şi conexe. Un exemplu de artist cere punea cîndva întrebări incomode este Marius Moga. A fost cooptat în conducerea UCMR-ADA şi acum doar se plînge că i-au scăzut veniturile din drepturi de autor. Dar, fiind în conducere, nu mai poate face nimic. D-nul Mihai Pocorschi a fost trimis la mine să-mi închidă gura, propunîndu-mi „onoarea” de a intra în conducerea UCMR-ADA, „acolo de unde se împart banii adevăraţi”… Eu am refuzat, aşa cum am refuzat şi alte „demnităţi” publice prin guvern, etc… Moga însă – nu. Iar acum regretă. Toţi marii actori ai neamului se mînjesc, primind sume infime de bani, menite să le închidă gura. Dacă ar şti aceşti limbrici ieftini că, de fapt, nu primesc nici măcar 0,5 procente din ce li s-ar cuveni de drept… Circa 70% din sumele colectate de UCMR-ADA şi CREDIDAM pleaca din ţară, chipurile, pentru plata ariştilor străini. Două conturi unde pleacă aceste sume sînt cel puţin suspecte. Unul este in Rusia („suveica” indică un potenţial deţinător al acestui cont), iar altul este în Buenos Aires, alt paradis fiscal.

În situaţia în care v-a mai rămas ceva demnitate, aveţi mai jos două formulare tip. Tot ce trebuie să faceţi pentru voi este să printaţi cîte două exemplare din fiecare, să le completaţi, să mergeţi cu ele la sediile UCMR-ADA şi CREDIDAM, să cereţi număr de înregistrare şi dată pentru fiecare. Un exemplar îl lăsaţi la registratuta respectivei instituţii iar cu cel rămas mergeţi şi-l lăsaţi la societatea de audit SC Vulpoi & Toader Management SRL, la adresa str. Henri Coanda nr. 27, Sector 1(lîngă restaurantul chinezesc pe Ana Ipătescu).

Nu mă aştept de la muzicieni membrii UCMR-ADA să semneze cererile de audit. Spaima lor cea mare este dată de semnăturile lor pe fişele de înscriere a pieselor. Ceva mai mult de 98% din muzica românească este furată şi şefii de la UCMR-ADA ştiu asta. Cum ridică vocea, cum li se bagă sub nas dovada imposturii, a hotiei. Fals, uz de fals şi încasare de foloase necuvenite… Asta înseamnă muzica românească.

De la actorii români, membri CREDIDAM, mă aştept să fie mai dornici de dreptate. Şi mă aştept în primul rînd de la tinerii cărora li se refuză arta, nu de la cei vîrstnici, mult prea obişnuiţi cu umilinţa.

Între artiştii ce şi-au exprimat acordul, sau au semnat deja aceste formulare privind cererea de audit, se numără: Angela Similea, Medeea Marinescu, Zoia Alecu, Ştefan Bănică jr, formaţia Mandinga, Ovidiu Popa, Florin Cojocaru(Class), Nicu Gigantu. De asemenea d-nul Cătălin Muraru, patronul casei de discuri Roton, şi-a manifestat intenţia de a trimite spre semnare aceste formulare tuturor artiştilor aflaţi sub contract.

P.S. Nu mă aştept ca acest apel să fie preluat de media românească. Unul dintre motive este acela că în toate marile trusturi de presă este măcar un şef care fură din banii artiştilor, avînd legături directe cu acea „suveică”. Ca să nu mai pun la socoteală şi realitatea conform căreia toate furturile din cultura română s-au facut cu sprijinul nemijlocit al MAE, care de fapt înseamnă SIE, unde au rămas mult prea mulţi securişti de pe vremea lui Ceauşescu… Să fie oare întîmplător faptul că toate cazurile de mare corupţie din cultură anchetate de DNA nu s-au finalizat altfel decît cu NUP? Toate aceste cazuri au culminat cu îngheţarea proceselor iar directorii ORDA, Rodica Pîrvu director general, directorul adjunct Eugen Vasiliu şi şeful de serviciu Laurenţiu Oprea au scăpat de urmărirea penală, asemneni lui Gorbunov, pe motiv de boală…

Florin Chilian
Artist

Sa cad pe jos. Iar.

Apropo de mailuri si corespondenta cu cit mi se rezolva foarte prompt cererile de prin alte tari, cu atit ma enervez mai tare pe cei din Ro. Deja e ca un fel de joc, fiindca si-asa nu prea am ce face decit sa lucrez, pt prima data, in legea mea, la romanul pe care parca nu mai vreau sa-l termin. Deci o labaresc, ca sa fie mai clar. Asta inseamna ca trimit mailuri la institutiile culturale romanesti, doar dintr-o bolnavicioasa nevoie de a afla de ce pute atit cultura romana, si nu ma refer la tinerii scriitori, nici la sarmanii traducatori, redactori, sau si mai vai de mama lor cei care scriu in revistele de cultura.

Labarind-o eu asa, ma trezesc vorbind spaniola, desi ii avertizez din capul locului pe interlocutori ca yo no habla pero intiende. (nu sint sigura ca am scris corect). dar in fine, spun asta crezind ca se va incinge o discutie filosofica sau cine stie ce intrebari imi vor pune, chiar daca de obicei oamenii acestia sint vinzatori, pietari, barmani sau soferi de autobuz. sau cum l-am intrebat pe un gagiu, Nacho, la iesirea dintr-un bar dansant: “tu tienes nobia?”, nu ca ma interesa, da` asa, de chestie, altceva nu mi-a trecut prin cap. de fapt as fi vrut sa-i spun: “daca asta e seara dansanta la tine, sau bar-dansant, pana mea, pai trebuia sa vii intr-o noapte in apartamentul pe care l-am impartit acu doi ani cu Mayra si cu Alinutza, ca mergeai acasa terminat”. (sa nu mai vb si de noptile cind ne vizita Pici, bomboana de pe cireasa)… dar pina o sa ajung sa spun ce-mi trece prin minte…

cel mai bine insa ma inteleg cu chinezii, care stiu spaniola cum stiu eu chineza.
eu dau din miini, ei dau din cap.
am cerut odata un suport pentru reviste, chinezul-vinzator mi-a aratat un polonic. am scos o revista din geanta mea si am mimat cum ar fi s-o bag eu undeva, intr-un loc care se inchide si se deschide, el mi-a oferit o gramajoara de chiloti, fiindca pe coperta era o tipa misto cu bikini aproape invizibili.

asa ca in seara asta cind m-a sunat un profesor de la Universitatea din Zaragoza sa ma intrebe ce anume ma intereseaza sa aflu despre cursurile de invatare a limbii si literaturii spaniole, m-am zapacit asa de tare ca am dat-o intr-o semi-franceza: “yo no parla, mais entends”, fixata si pe scenariile din urma cu citiva ani cind nici nu-mi inchipuiam ca nu voi trai macar un an in Franta. pe urma mi-am revenit si am dus o discutie coerenta, destul de incredibil pentru mine, unu pentru ca trimisesem mailul ieri pe la orele astea (22.27 e la mine), deloc la misto, dar imi inchipuiam ca o sa dureze macar doua zile si voi primi niste informatii pe mail, si doi pentru ca mi-a zis “hai sa ne vedem”. cum sint prompta am zis “mañana”, rumegind in minte, aproape disperata cum sa-l intreb mai departe de adresa, etaj, birou, nume, chestii de-astea.

pina sa zic ceva mi-a cerut el confirmarea adresei unde locuiesc, daca imi convine ora 13.00, am zis da, dar cum, domle, am vrut sa-l intreb, de ce sa vii la mine? fireste, n-am stiut cum sa-l intreb asta, n-am procesat “palabrele” cum ar veni, asa ca… am zis muy bien. spaniolii sint ciudati la fazele astea. sau poate ca tie, asta care vii dintr-un loc unde nu te baga in seama nici cei care traiesc de pe spinarea ta, ti se pare ciudat asta. vom vedea.

cu ICR-ul m-am convins saptamina trecuta.
saptamina asta mi-a facut pocinogul o profa de romana cu care trebuia sa ma intilnesc la o scoala sa-mi aduca niste documente, numai ca in ziua cind a fost fixata intilnirea a dat bir cu fugitii prin alta iesire a scolii, de zici c-o vizita muma-padurii si zau ca asteia nu-i facusem nimic. nu se poate sa mi se fi dus vestea chiar asa peste mari si tari. nici la telefon n-a mai raspuns ca voiam sa-i cint: “magdalena/ spune drept/ cine te-a muscat de piept”. hai sictir de moldoveanca, s-a vazut si asta in Spania. e mindra de spuneam ca scrie “i-mi trebuie”.

si ca sa vad daca se confirma smecheria cu atitudinile unora si ale altora, am trimis mail si la ILR (Institutul Limbii Romane). credeti ca e vreun limbist pe-acolo care sa raspunda la mailuri prompt??? ia ghici ciuperca…

saptamina viitoare voi face eu urit. pentru ca merita.

sa recapitulam.
aia nu raspund, nu stiu nici macar limba romana cum trebuie, dar, culmea nesimtirii!, o predau, mai mult decit atit fug ca potirnichile de tine de la intilniri pe care tot ei le-au stabilit, iar astialalti vin la tine acasa sa te atraga in programele lor de culturalizare in limba spaniola.

pai, sa te mai miri ca unii traiesc in hazna, iar altii (adica spaniolii) nu sint afectati nici macar de gripa porcina care a speriat toate babele cu suveici in briu din Romania si mucosii de ziaristi isterici care scriu articole ca si cum s-ar scarpina la invizibilele lor cojones?

Hai, Spaniaaaaa!!!

PS: Bine, acum daca ala vine miine doar ca sa ma violeze cu pretexte de hai sa inveti spaniola, e alta poveste. Ca mai degraba cred asta, decit ca-si misca fundul un decan sa-ti dea consiliere la domiciliu, ca sa vezi ca ramii cu pitici pe creieri dupa ani de suportat cretini.

Harababura

Sursa mea saptaminala de fun se numeste Clubul sau Grupul traducatorilor din Romania, whatever. E vb de cei autorizati care-si fac treaba prin tribunale, notariate si alte smechereli de genul acesta. Par mai uniti si sint mult mai comici decit cei literari, desi, daca ai urmari mailurile care se schimba intre traducatorii de literatura si editorii lor, ar fi cam acelasi lucru. Asta-i calupul din seara asta, am dat copy paste la citeva playuri si replayuri, cit sa va puneti miinile in cap si sa vi se ia de tradus.

Diana SB
# Postat: 28 Apr 2009 22:53
Raspuns Citat

Deja d-na Miruna a inceput sa aiba fibrilatii. Se pare ca metoda legala da rezultate. Eu am facut plangere la politie acum doua saptamani si ieri am primit deja raspuns ca s-au inceput cercetarile in cauza, primind si-un numar unic de dosar. Mai mult, mi s-a comunicat ca in urma discutiilor preliminare cu Miruna Gheorghe, aceasta s-a angajat sa-mi plateasca in decurs de 15 zile. Inca mai astept, mai ales ca dosarul a fost inregistrat si tupeista de Miruna m-a sunat de doua ori si, mai cu ruga, mai cu amenintarea voalata mi-a pus in vedere ca daca nu-mi retrag plangerea, ea o va pati si nu va mai avea cine sa munceasca si sa-mi plateasca datoria. Ce vorbesti, stimabilo? Dar cand ai incasat banii de la client nu te-ai gandit sa pui deoparte ce mi se cuvine?! Lasa ca s-or gasi bani, am inteles ca aveti doua apartamente pe numele dvs, unul in Craiova, de trei camere, si unul in Slatina, si o masina de peste 10 mii d euro, achizitionata, foarte recent. Deci, nu mi-e teama ca-mi voi recupera banii si nici n-am de gand sa-mi retrag plangerile, mai ales ca cea de la Ministerul Justitiei am inteles ca a incaput pe mana unui sef de directie foarte decis sa va ridice autorizatia, stiu din sursa sigura. Va sfatuiesc pe toti sa faceti cum am facut eu, daca vreti sa va recuperati banii, pe mine m-a invatat asta un coleg din oras, care mi-a aratat chiar extrasul de cont unde am vazut transferul de bani de la d-na Miruna, din BCR Slatina. Multa bafta!”

Mihai A
# Postat: 28 Apr 2009 23:37
Raspuns Citat

D-na Miruna, cand aveti de gand sa-mi faceti plata? Va intreb aici, pe forum, fiindca aici vad ca raspundeti la mesaje. Si intrebarea nu e deloc retorica, asta daca va intereseaza cu adevarat viitorul dvs. profesional.
Astept raspuns clar si urgent.

miratrad
# Postat: 28 Apr 2009 23:56
Raspuns Citat

Catre Diana :Si daca ma pui pe mine sub oboroc, cine iti mai plateste desteapto? Ca la cat de semianalfabeti sunt majoritatea dintre voi, nu stiu cine va mai ia de colaboratori. Eu zic sa cadem la o invoiala asa ca suna-ma si vorbim.

miratrad
# Postat: 29 Apr 2009 21:52
Raspuns Citat

Diana SB, adica domnu’ Angheluta (identificare stil)….aloooo, garaaa….mai nou va ocupati cu povesti nemuritoare ??? E si asta o treaba…in lipsa de altceva…sau in lipsa de ocupatie… N-am avut in viata mea cont la BCR, asa ca…? Daca tii musai sa mi se ridice prapadita aia de autorizatie, iaca ti-o trimit eu la domiciliu, prin curierat, sa-ti aprinzi focul in soba cu ea. Vad ca ai facut un fix pe chestia asta, te macina rau. Cand ma gandesc cati prosti au o asemenea autorizatie in sertar, mi-e scarba sa ma mai uit la a mea. Deci pentru mine nu-i nicio paguba. Prin 2002 am obtinut la Bruxelles un certificat de traducator care-mi da dreptul sa lucrez in toate tarile Uniunii Europene…mai putin in Romania.

Diana SB
# Postat: 29 Apr 2009 23:33
Raspuns Citat

M-ati pus sa va sun, v-a sunat prietenul meu sa se inteleaga cu dvs. si intr-un final ati ajuns sa-l injurati. Eu inteleg ca aveti probleme de constiinta (?!) c-ati inselat atatia oameni, dar daca aveti si probleme psihice, eu zic sa luati un Xanax. V-anunt ca n-am de gand sa mai incerc vreodata sa negociez cu dvs. si nici nu sfatuiesc pe careva s-o faca. Oameni buni, nu va retrageti plangerile, d-na Miruna chiar e psihizata rau de reclamatii si plangeri, deci mergeti inainte daca vreti sa va mai vedeti banutii sau macar s-o stiti scoasa din randul traducatorilor.

miratrad
# Postat: 30 Apr 2009 08:04
Raspuns Citat

Gata, ca deja vorbim degeaba si m-am cam plictisit. Pe-aici e o vreme asa frumoasa incat e mai mare pacatul sa stau in fata computerului. Hai fuga, nu mai stati, luati si scrieti vreo zece sesizari, sapte plangeri si trei-patru reclamatii.

Mihai A
# Postat: 30 Apr 2009 08:15
Raspuns Citat

Deci sa intelegem ca la intrebari nu te tine cureaua sa raspunzi, Miruna, nu? Las’ ca le vei raspunde altora. Succesuri!

miratrad
# Postat: 30 Apr 2009 11:08
Raspuns Citat

Domnu’ Angheluta, nu port curea din principiu. Ca sa n-am ce strange.
Esece!”

Aici deja am cazut de pe scaun de ris.
Nu am incercat sa traduc ce se intimpla aici, nici sa pun cap la cap cui apartine cureaua cu bucluc, caci mai departe incepe o discutie despre curea si culorile preferate de pus la briu. La vreo 5 zile dupa, ca a fost vacanta cu ziua muncii probabil, iar se anima atmosfera.

OFERTA3LEI
# Postat: 5 Mai 2009 21:02
Raspuns Citat

Mirunica mira-trad e de la asociatia birourilor rau-platnice, pai la cati traducatori a lasat neplatiti, macar unul sa ii faca felul in instanta. BUZZ!!
atentie si la castel films — face oferte de 3 lei pe pagina, am crezut ca e gluma zile si mi s- a raspuns ca nu e gluma zilei, dar eu am postat-o s-o mai citeasca si altii pe doamna david alina de la castel films, cand preturile sunt undeva la 20 lei pagina. FERITIVA DE CASTEL FILMS, FERITI-VA DE OFERTE DE TREI LEI/ PAGINA TRADUSA. Cu siguranta se referea numai la dactilografierea in limba straina, iar textul nu trebuia tradus. feriti-va!!!”

Urmeaza o intreaga tarasenie despre preturile de la Castel Film. Dau dilit la calupul de mailuri din zona respectiva si ma felicit ca am obtinut azi rezidenta intr-o tara unde lucrurile sint asezate.

In Spania exista 300 de asociatii active. La noi Asociatia Traducatorilor are un site cu sloganul “in serviciul profesiei de traducator”. Ultimul buletin informativ e din 29 sept 2005, fiind insa atit de vechi nu m-am mai obosit sa-l citesc. Deci… activitate “muerta”. Au avut si un fel de congres acum 2 ani in Sibiu “ocazie unica de a va promova serviciile pe durata conferintei”, dar daca tot ajungeati in orasul cultural “nu ratati atractiile turistice”. Vraja marii prin muntii patriei. Comunicatul de dinaintea conferintei unde s-au strins ratatii astia se incheia apocaliptic cu sfaturi pt cretini: “nu uitati sa mentionati numele dvs la caseta de comentarii a OP si sa precizati scopul platii”.

La conferintele astea merita sa mergi sa asculti ce povestesc capatinosii astia si sa rizi chitit pe rindul din spate. Am fost data afara acum citiva ani pe motiv ca nu iau in serios eforturile lor de a face sa mearga lucrurile in tara. Pe mine ma lovise un subit val de intrebari la care ei (mai-marii organizatori ai unei conferinte de presa) nu aveau raspunsuri nici macar pertinente si s-au simtit atacati de curiozitatea mea. E prea mult de povestit, o las pe altadata.

Ce mai au spaniolii. Legaturi strinse intre cele 300 de asociatii si Ministerul Culturii. Trimiteti de curiozitate sau la misto un mail la Institutul Cultural Roman sau la Institutul Limbii Romane sa vedeti daca veti primi un raspuns in legatura cu programele lor, daca se va obosi cineva sa citeasca mailul respectiv, iar daca intr-un final ti se raspunde (ca io-s mai insistenta de felul meu) nu stii daca a facut-o femeia de serviciu sau copilul vreunui angajat, ca se semneaza cucu pe ele. In schimb, exista profesori romani care predau limba romana in scolile spaniole care scriu “I-mi trebuie” si “alcol”. Daca voi reusi sa fac o poza la documentul cu “i-mi trebuie” zilele astea il pun aici, sa nu ziceti ca vb timpenii.

Spaniolii mai au o asociatie sociala, ca daca vreodata il vor durea ochii pe traducator de la atita buchisit sa mearga sa se trateze. Si cindva sa se mai si pensioneze, in urma unei munci de o viata.

Sint conectati la Consiliul European al Traducatorilor Literari (unde sint strinse 25 de tari, nu si Romania, ca cine sa se intereseze sa fac demersurile pentru dosare si tot ce trebuie?). Se ofera burse pentru tinerii traducatori, care sint racolati inca din Universitati si de a caror pregatire se informeaza chiar casele de editura. Etc etc.

Si un interviu interesant, pentru cei care nu au apucat sa-l citeasca la vremea respectiva.

De ce n-au bani traducatorii romani

pentru ca n-au atitudine. pentru ca nu se respecta.
cam aceeasi poveste ca si in invatamint cu profesorii. urmaresc noua greva cu mare curiozitate, deci. astept sa vad cine va ceda.

muncesc pe rupte, sint platiti la pastele cailor, dar continua cu masocheala pina in pinzele albe. semneaza contracte de parca chiar ar valora ceva. unde sint oare vremurile cind cuvintul dat era litera de lege? traducatorii respecta aceste contracte, sint dispusi sa fie penalizati atunci cind intirzie lucrarile, desi (n.b – deadline-urile sint foarte strinse), dar apoi, cind au probleme, le e frica de justitie, de zici ca ar fi cei mai mari infractori, nu oameni care stiu limbi straine si care au investit in treaba asta ani de invatatura, dedicatie etc.

pe site-ul clubului traducatorilor e o intreaga zapaceala. am intrat, m-am inscris, citesc newslatterurile lor sau discutiile o data pe saptamina si cam atit. nu ma bag peste oamenii aceia, o data pentru ca nu am timp si doi pentru ca nu sint pe domeniul traducerilor tehnice, juridico-notariale, dar oricum informatiile care curg pe acel forum merita accesate.

o sa vb, in trecere, despre traducatorii din edituri. am luat cunostinta de prea multe cazuri de tepe ca sa fie enumerate aici. am rezervat astfel de probleme pentru raportul la OIM. ma opresc doar la citeva si putem avea o idee.

Caz 1. Acum vreun an jumatate, la tirgul de carte Gaudeamus, noiembrie 2007 mai exact, lua cuvintul actorul Eugen Cristea (il stiti din emisiunea pentru copii “Feriti-va de magarus!” pe care o prezenta acum citiva ani). Prezenta atunci o carte pe care o tradusese pt Tritonic (neverending story!) si apoi spunea asa, cam printre dinti: “poate ar fi bine daca editorii si-ar plati totusi traducatorii”.

Uau, mi-am zis atunci, uite cineva care are curaj sa arate cu degetul in public. Jos palaria, dom`le! Ca sa aflu recent nu numai ca n-a fost platit in continuare, dar ca a tradus in total zece carti de-ale lui Zelazny, fara sa vada nici un ban. uau uau uau, sau mai degraba, auch! Cum, ma? Sa traduci asa la nesfirsit? Nu-ti dai seama ce precedent creezi?

Au contraire, inseamna ca eu devin chiar o mare nesimtita ca-mi vreau banii de la prima traducere si imediat dupa 5 luni de la publicare, desi contractul zicea ca dupa 2 ii voi vedea pe toti de-a fir a par, dar hai, imi zic, sa fiu eu fata intelegatoare, sa nu spuna editorul ca nu-i inteleg afacerile si eforturile de a publica romane minunate, ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti si visele mele de a-mi petrece vacante binemeritate in insule grecesti nu s-ar mai narui, hehehehe…

Caz 2. Stefan Ghidoveanu – un alt traducator cunoscut, apreciat in breasla si premiat pentru traducerea lui – asta ca sa dam la o parte eventualele acuzatii ale unei traduceri proaste (tot de la Tritonic) nu chiar aceeasi situatie, fiindca n-a asteptat zece carti ca sa cheme stufful editorial in fata unei intilniri avocatesti amiabile, dar tot din pricina neplatii lucrarii are probleme. A luat atitudine si a trimis un mail editurii-mama de la care editura impricinata cumparase drepturile. Efectul a fost, dupa spusele autorului traducerii, ca Tritonic a fost banata si i-au fost retrase drepturile de copyright. Cind va primi banii, dzeu stie. Batai de cap, procese si bani cheltuiti pentru ca omul a muncit, dar, surpriza?!, nu si-a primit drepturile.

Caz 3,4,5… sint destui traducatori care inca mai spera sa-si primeasca banii pe prima traducere, acceptind deja o noua lucrare, dar au incredere in altii (comme moi, par example) ca-i vor speria pe domnii editori prin actiunile lor. Acest lucru nu-l voi intelege niciodata, dar, ma rog, asta este dilema mea si in acelasi timp “greseala” in care persist. Si da, acum ii puteti anunta ca am luat legatura cu voi, in speranta ca ei vor tremura de frica mea, hahahaha, si-i va lovi subit grija de finantele voastre… desi, sa stiti ca s-ar putea intimpla si asta, ca nu e prima oara cind mi-am arogat rolul de miel sacrificat pe altarul intereselor altora mai slabi decit mine. ratatilor, tineti aproape…

Iata alte patanii despre care cei interesati ar trebui sa stie. Ordinea in care pot fi citite articolele este urmatoarea:

x, , y., z. sau Datorii pe gratis, w. sau Despre statutul precar al traducatorului (articole trimise pe mail prin amabilitatea unei cititoare-traducatoare la rindul ei). Laudabil totusi ca Observatorul Cultural ingaduie o polemica de data asta.

Stam si ne crucim si ne resemnam cu faptul ca nu sintem primii, singurii si nici ultimii. Ca facem parte din sistemul editorial care arunca pe piata carti dintr-o mare dragoste pentru bani. Aceasta e cultura. Unii o fac de drag, altii profita cu bucurie. Unii creeaza precedente, altii latra la luna.

Ironic sau nu, cartea la care am lucrat anul trecut se numeste “Sfinta Alianta”. Nu are rost sa mai spun ca la intilnirile mele avocatesti amiabile care ar fi trebuit sa fie intre parti nu s-a prezentat nici macar umbra stuffului de la Tritonic, pe motiv ca n-au avut timp sa pregateasca hirtiile, preocupati fiind de atitea lansari si treaba peste masura.

Mergem mai departe si inaintam rapoarte. ce altceva? Sa vedeti ce distractiv devine dupa al doilea raport.

Nu-i iau in calcul pe cei care mai lucreaza inca, multumiti de faptul ca aceeasi editura, ce nu i-a platit!, i-a bagat iar in seama si le-a mai dat o traducere pe banda rulanta. E treaba lor ce fac si cum isi eficientizeaza timpul. Enervarea mea se indreapta nu catre editorii speculativi, ci taman catre cei ce le fac jocurile, iar acest lucru nu are legatura cu faptul ca si eu am tradus de placere uneori sau pt a-mi rotunji finantele alteori. Aceasta insemnare ar fi existat dincolo de problemele mele (pe care oricum le voi rezolva) si pe care, in esenta, nu le consider mari drame. Enervarea mea se indreapta si asupra propriei mele persoane, in definitiv, fiindca desi stiam ca Tritonic e mereu rau-platnica, mi-am inchipuit ca mie nu are cum sa mi se intimple asa ceva si nu am luat in seama nici reprosul lui Eugen Cristea de acum un an jumatate, nici plecarile in grup ale unor oameni de baza din editura respectiva. Eram pe atunci oarecum legata de un contract de editare si am crezut balivernele legate de perioada de criza prin care trecea sarmana editura.

Stiu ca vor fi destui care trecind pe-aici vor mustaci si se vor ascunde dupa colturi, dupa blocuri “sintem noi majoritatea”. Adevarul este ca nu-mi pasa de ei. La un calcul simplu insa, din datoriile pe care le are o editura fata de colaboratorii sai (desi prost platiti, in fapt neplatiti) poate iesi o suma frumusica, numai bine sa se puna bazele unui nou departament, mai junior asa. Ma bucur enorm pentru cei care au ramas sa hamaleasca servili si entuziasti, ca la primele lor intilniri de amor. ii inteleg perfect pentru ca am trecut si eu pe strada aceea, bafta mea a fost ca cineva n-a mai rezistat la un moment dat si mi-a dat cu barosul in cap sa ma trezesc din visele mele cumplit de iluzorice.

Acea persoana mi-a dat o dureroasa lectie de prietenie. de-atunci si pina acum nu am facut altceva decit sa fiu din ce in ce mai atenta.

Ceea ce va doresc si voua!

Imi pasa de cei care se vor duce miine fir intins la familiile lor cu speranta ca au de lucru la o traducere. Ii si vad la birou buchisind de zor, cu dioptriile din ce in ce mai mari.

Sa auzim de bine, deci… ca de rele poate sinteti satui…

English translation:

Why do Romanian Literary Translators Never Have Money

Well, they don’t have money because they don`t have a professional attitude and a minimum respect for their sisyphean job. Working till they almost drop dead, having tight deadlines, because they need quickly some extra-money, signing abusive contracts like they are really worth something, even if they know that these contracts are completely abusive, working without payment in advance, sometimes even without being paid and more important working for low prices (between 2-3 euro/ 2000 characters (the lucky ones could rarely get 4 euro/ 2000 characters), this is the pale portrait of an intellectual in Romania.

The thing is that in this situation nobody could make a decent living except for the editor.
To integrate this personal translator picture in the big one, I also have to say that there are 11 000 publishing houses in Romania, but only 4 500 active. Even so… there are a lot of editors… for a small country with such a small culture. No matter how proud we want to be that we are originating in a great cultural that changed the world, let`s be honest and at least respect the dignity of our jobs, our professional matters and demands and then maybe… we could talk about “changing the world”.
In such conditions we could state that editorial business in Romania IS something great and everybody is just doing fine. 4500 active publishing houses means a lot of work to do and a lot of books to translate. But one of the rules of any business is that A LOT doesn`t mean QUALITY.

The Reality Beyond Imagination

Let`s say this number again. 4 500 publishing houseS and no literarY agency and no professional association of literary translators. Not even one. Can you imagine the chaos inside this system? I guess not. The reality is always beyond imagination.
Though, there is an Authorized Romanian Translators Association (UNTAR), where solutions for technical, legal translations are found and disseminated, or at least disscused, which is totally different from a literary organisation, the last one it doesn`t exist. Anyway, the information from UNTAR should be accessed by every translator interested in doing his job properly. Because in the jerky way that nobody is paid as it should, or, at least, as contracts sipulate, you need someone to watch your bag and if you didn`t earn that extra-money you hoped for, well, you need a good lawyer to get it for you. This is another huge problem. When justice is at stake most literary translators shiver and piss their paints in shame or laziness, like some freaky delinquents, not people mastering foreign languages and investing in this ability years of experience, studies, dedication and of course a lot of money…
I became aware of too many cases of duperies to be listed here. I`ll mention only a few for you to grasp the wide picture.

Situation 1. Almost two years ago at Gaudeamus Bookfest in Bucharest, November 2007, to be more specific, the actor and translator Eugen Cristea (also known in Romania as a showman in a children show named “Beware of the Donkey!”) made a speech about his books. He was translating at that time a book for Tritonic Publishing House (there are neverending stories related to this Editorial House – it is not the case to mention all of them now). At the end of his speech, Eugen Cristea said: “It would be good if the editors will finally pay the translators!” and he looked in a specific way to his editor. Wow, I said then to myself, look someone who has the guts to point his finger in public. Only to recently find out that not only wasn`t he paid at that time for that book, but he continued to translate at the same Publishing House another 10 books by Roger Zelazny without ever being paid. Wow, what generosity… Or, should I say: OUTCH?! Come on… Translating 10 books whitout asking for your money, do you know what kind of precedent you create?

On the contrary, it means that I become just a bit rude that I want my fee for my first translation and after 5 months since its publication, although the contract mentioned that I should have been paid after two months. But well, come on, let`s be all understanding with this kind of editors and their efforts to publish great novels, right?

Situation 2. Stefan Ghidoveanu – another well-known translator appreciated in business, with a lot of prizes – and i`m telling this to give away any accusations of bad translation (the favorite excuse of Tritonic Publishing House) – is not in the same situation, because he didn`t wait ten books to call editorial stuff in front of his lawyer, also for non-payment clauses. He took action and sent a mail to the principal publishing house the editor had purchased the publishing rights and explained them the situation. He asked them not to work anymore with the unserious Romanian editor. The effect was that Tritonic Publishing House was banned and the book’s copyright was withdrawn. It seems that other countries really care about their translators` work. But Stefan Ghidoveanu will receive his money, only God knows when. Headaches, law-suits and money spent for nothing, time and energy consumed and all these because he finished his job, but, surprise ?!?, he just has no rights.

Situations 3,4,5… There are enough translators who still hope to receive their money on their first contract and already accepted a new contract (actually the same – only the title is different) but they trust others (like me, for instance) who will scare the publishers with their legal actions. I will never understand this but, well, this is my dilemma and at the same time “my mistake”. And yes, you can announce now that I got in touch with you hoping that they will tremble because of me, hahahaha, and suddenly all Romanian editors will take care of translator’s finances … However, this might happen. It`s not the first time when I played the sacrificed lamb role. So… hey, losers, stay close!

Some Do It for Love, Others For Benefits…

We are just staying still and comforting ourselves with the fact that we are not the last ones or the only ones who have been tricked. That we are just a little part of this great Editorial picture who through books on the market from a great love for money. That’s culture! Some do it for love, others for benefits. Some create precedents, others bark at the moon.

(to be continued)

(corrections made by Stefan Macovei)

Later edit:
Alte insemnari despre traduceri si traducatorii din Ro:
Mircea Pricajan – Drepturile traducatorilor de literatura

Bola de Nieve “Cu traducatorii”

Metropotam – Drepturi si tarife

Two days later edit:

Un alt tzepar (Editura Est).

Three days later edit:

Kullusys, new entry pe piata de carte romaneasca. Nush cum de-am uitat de ea, ca doar tot in ograda mea s-a petrecut.

Lista se lungeste.