De luni…

Dupa-amiaza visez singe si ma trezesc absolut convinsa ca voi primi vesti din tara. Deschid messengerul din obisnuinta ca nu prea mai vorbesc, doar e deschis asa, “sa vad” alti oameni si sa ne raspundem la urgente sau doruri. Gasesc offlineuri despre moartea singurei creatoare de moda din Medgidia, mare tragedie peste provinciali, mare veste pentru mine. Aiurea, ma lasa rece. Din Romania nu vin decit vesti proaste, iar asta nu e cea mai proasta dintre ele, intrucit singura legatura pe care am avut-o vreodata cu madama asta este ca intr-o zi, intr-un an, foarte demult, atit de demult ca mi se pare ca s-a intimplat in alta viata, Nadia a cumparat o rochie de la ea si de bine ce i-a venit a adus-o maica-mii la modificat.

Nu am superstitii prea multe, dar am citeva semne ce nu m-au inselat niciodata si, in timp, nici n-a mai fost vorba de fler, ci de certitudini. Asta cu singele e o mica minciuna. Mi-as fi dorit sa nu am mirosul atit de fin, as fi trait ignorant si as fi fost la fel de fericita ca orice proasta care se indragosteste virtual, si nu numai, dar care mai are si scene de gelozie, tot virtuala, se intelege… cum poti sa fii CHIAR atit de proasta? Eee, uite ca se poate…

Mi-as lasa singele aici sub forma de sensibilitati numai de mine stiute, prefer insa sa-l infasor intr-o pinza de ceata, astfel incit sa-i apuce pe unii o stare de nervozitate, cum s-a si intimplat de multe ori, si n-au stiut de ce ma urasc. Poate sint un monstru. Ar trebui sa intrebam un prieten. Dusmani nu am. Adica, daca as avea unul, egal cu mine, mi l-as face prieten imediat. Altfel nu are sens, altfel avem de-a face doar cu niste muieri isterice al caror singur scop in viata e sa te frece la icre cu aiurelile lor. Tic tac, ma cherie…. Timpul trece…

Uite, unii isi amintesc, spre exemplu, lucruri minunate despre mine, au contraire, eu cind ma gindesc la acestia aud tipete, si racnete, si vaiete, si renegari, si uimirea mea peste toate astea, felul in care ma zvircoleam sa pricep ce au, ce-i roade, ce nu-i lasa sa doarma sau traiasca misto. Sau sa moara dracului odata. Si minunatele priviri in care fiecare stia ce-a facut celalalt, dar nu scotea un cuvint, nu isi arata adevaratele furii, tristeti sau intelegeri. Din mindrie nu arata nimic. Dar asta sapa prapastii adinci si replici amare de genul: “intr-o zi o sa ma chemi TU si n-o sa mai fiu prin preajma.”

Imi pastrez promisiunile cu cruzime. Nu mi le-am incalcat niciodata, nu vad de ce-as face-o acum. Poate e delasare. Poate indiferenta. Poate nu ma mai intereseaza ce ma interesa atunci. Despre morala si etica imi pastrez discursul in cartea la care lucrez. Noptile, ca de obicei. E atit de multa liniste aici. Nici nu am nevoie de altceva. Imi trece prin mintea garsoniera din piata Alba Iulia, cutiuta aceea de chibrituri, in care daca puneam Carla Bruni in winump aveam impresia ca locuieste cu mine, atit de strimti erau peretii. Pe muzica ei mureau multe iluzii atunci si parca si oamenii se indreptau singuri spre tomberonul uitarii. Iar eu priveam neputincioasa, fara sa-i pot opri din greseli si din felul bezmetic in care credeau ca l-au prins pe dumnezeu de picior. Era si asta tot o iluzie si doar o chestiune de timp ca dumnezeu sa le dea cu piciorul in cur.

De-aia cred ca mi-a placut asa de mult cartea lui Sunskind, Parfumul (o sa-i fac o recenzie ca lumea pe Shelfari). Exact in momentul in care-si faceau unii planuri mai marete si erau siguri ca acestea se vor indeplini 100%, mureau. Pina la urma, stimabile, tot mai bine sa traim pe muchie de cutit, ne mentinem atentia treaza. Sintem vii in vigilenta noastra. Al dracului de vii, de salbatici, si nu dam socoteala nimanui, decit vrutelor si nevrutelor noastre. Cruzimea are baze solide si e cu adevarat interesanta numai atunci cind altii au trecut prin tine cu tractorul, crezind ca-ti fac un bine. De fapt, ce trebuie sa intelegi de-aici e ca-i durea in cur.