Larga te, larga te…

Dupa ce l-am condus la autogara pe Zuluf, am luat-o incet pe jos, spre casa. Nu ma grabeam. Cine ar fi crezut pina la urma ca trecerea mea prin Zaragoza va fi atit de definitiva? Neinchipuite sint caile…

Imi infipsesem din nou mp3u in urechi si ascultam muzica spaniola, desigur, si lumea intreaga parca se misca in reluare. Cladirile inalte intepau norii si cerul namolos se prelingea pe strazi. Si era o liniste jilava, calda, care se cuibarea in mine, isi facea loc, inghesuindu-se printre griji si dindu-le la o parte. Larga te, larga te… E ciudat cum perceptiile se schimba in functie de starea sufleteasca, si nu vorbesc de fapte reale, palpabile, ci de acele instincte primare cu care amusinam viitoarele intimplari, deliruri dorite, anticipate si ia mai da-i dracu pe cirnati…

Si-n tot timpul asta mai rup niste incilceli de fire, iar cu asa ceva am mai multa rabdare decit sa incep o slujba aici. Aflu ca salariul unui profesor e intre 1700 si 2200 euro. uriasa diferenta fata de maxim 400 al unui amarit de prin Romania cu grade si inspectii si ani buni la catedra. Imi inchipui apoi un sir de cretini ciocnindu-si ouale cu zimbetele alea stupide pe figura. betia sarbatorilor, pretexte minunate sa te simti crestin, cum sa nu… simt cum mi se ascute privirea si se insurubeaza adinc in centrul fruntii unora. Usor, ma, sa nu scapi oul din mina! Mai umbli si cu el vopsit… mai bine ti-ai trage-o mai des… Mereu am incercat sa conving fie femeile isterice, fie barbatii nefericiti, chit ca mimau unele isteria, iar altii nefericirea, ca singura apropiere spirituala fata de dumnezeul lor e sexo con amor. S-au uitat de fiecare data la mine ca la felul 14, zici ca eram eu nebuna, nu ei mai statuti decit o balta verde, sursa tuturor problemelor lor.

Lucrez in sfirsit in legea mea, nu ma mai zoreste nimeni in afara de mine. Intre timp am primit “Parfumul” Feliciei, de fapt al lui Patrick Suskind, recomandarea e ei pentru clubul de carte. L-am dat gata intr-o zi jumate si mi-a redeschis apetitul pentru lectura, ca in ultima luna m-am strofocat, da, asta e verbul potrivit, sa termin romanul lui Hesse “Lupul de stepa”. Unele carti sint periculos de plictisitoare, iti iau cheful de la norma ta lunara. Ca si oamenii, de altfel. Asa de tare m-au plictisit unii ca am rupt legaturile cu ei. Definitiv. Daca m-ar pune insa acum cineva sa dau niste exemple, zau ca nu mi-ar veni cineva in minte, asa de putin au contat. In schimb, am retinut replicile lor memorabile ce pot fi imprumutate oricarui personaj care se construieste deja.

Plimbari si lucru. Ce altceva intre doua sfirsituri de saptamina?