Strange

incep sa ma bucure la nebunie refuzurile mele. nu editurilor, nu televiziunilor. dar asta pentru ca sint abordata “e spre binele tau”, de parca as fi copil de gradinita si nu as sti ce sula bleaga e binele asta. ti-am cerut cumva sa te gindesti la binele meu? o replica de genul asta iti fute abordarea, asa ca du-te si plimba ursul. sint si eu in criza, de ce nu? motoarele mele sint down cu 30%, disponiblitatea cu 60%, iar sistemele voastre ma plictisesc 100%. sa nu mai vorbim de faptul ca premiile voastre ma lasa rece.

asa am timp mai mult pentru iubit, cintat, dansat, plimbat, la o adica impletit parul in suvite. si vizitat familia, poate citeva rude pe patul de moarte. povestile lor de viata mult mai interesante decit noua serie de cocalari cu pretentii de intelectuali.

totul e relativ, da. cu doua luni in urma imi doream expeditii in Nepal, dar cred ca, satula fiind de intimplarile cu rucsacul in spinare, vara asta m-as multumi cu inchiriatul unei vile pentru doua saptamini, eu si veo 2-3 prieteni, undeva pe malul oceanului, sa plonjez intr-o dulce lene si sa am discutii cu ei numai spre apus. mai am putin si cred ca-mi cumpar si o chitara, hehe… prietenii aia pe care i-am intuit pina la ultima fibra, si carora le-am luat mereu apararea mult inainte de a-i cunoaste. mi se pare normal asta…