Despre revistele glossy

pe care atit le blameaza unii. pe liniute, sa vedem cum stam:
- apar intotdeauna la timp, asta inseamna ca cei care au grija de ele sint oameni foarte organizati si eficienti. sa nu mai vorbim de fler.
- in caz contrar, alte verigi au de suferit. de la public (pe care-l pun pe primul plan) pina la marketing (care functioneaza dupa reteta)
- au o grija deosebita la detalii, si dupa cum stim, detaliile sint cele care construiesc produsul finit.
- in redactiile lor gasesti oameni tineri, inca entuziasti, sofisticati, femei elegante, frumoase, bine imbracate, cu gust accesorizate, care-ti lumineaza toata saptamina cu surisul lor, barbati care nu te dezbraca din priviri, chiar daca trec pe la sedintele lor de shooting tot felul de alte femei frumoase, sau poate tocmai de-aia, sint obisnuiti cu trupuri frumoase, nu li se mai par atit de picate din luna, oameni care te privesc in ochi cind iti vorbesc, oameni care stiu pretul unui vin bun, al unui trabuc de calitate, restaurantul bun din oras, cafeneaua cea mai linistita unde pot vorbi, nu urla. in sfirsit, oameni care au vazut lumea si nu s-au zavistit de ea. cu toate astea n-au fumuri si e o placere sa-i asculti povestind despre acele detalii pe care nu le baga in seama un calator frustrat ca n-are bani indeajuns in portofel.

Paranteza. Acum vreo trei ani pe cind eram PR la editura Corint, unul dintre cele mai placute momente ale zilei era cind ajungeam pe la redactiile revistelor glossy si inminam ultimele aparitii redactorului responsabil cu pagina de recomandari de carte. de fapt, ce sa mai, era singurul moment placut al zilei. plecam de-acolo ametita de parca tocmai fusesem imbratisata de un val de lumina si tinerete. apoi ieseam in strada si ma intepa in urechi cite-un claxon, sau ma intorceam in propria redactie si mi se strepezeau dintii cind ii observam pe colegii mei, morti de oboseala, nu scoteau un cuvint toata ziua, si daca o faceau imi vorbeau in dodii, de zici ca daca lucrau in book industry era realizarea lor cea de pe urma, sansa lor la pensia binemeritata. singurele dati cind luau cuvintul era in sedinte, da, sefu, cum sa nu, sefu, se rezolva, sefu… sau imi cadea parul din nas cind colegul meu la 1 metru distanta isi scotea ceapa si conserva de pate sa haleasca pe tastatura laptopului. si ce primavara frumoasa era in 2006. Paranteza inchisa.

- oameni care citesc, dar nu fac din asta o sedinta de bloc. e doar una dintre multele placeri pe care le savureaza. nu mai importante decit familia si prietenii lor. nu mai importante decit gesturile de generozitate pe care le fac fara sa se impauneze, ci doar pentru ca li se pare normal asta.
- oameni care scriu fara sa-si incrunte sprincenele. chiar si ironia lor e calda, ca o manusa de matase, in care s-au pitit, nu stiu cum, vointe de fier si personalitate.
optimism, culoare, viata. promptitudine. inteligenta de a trai frumos si de a reflecta asta in munca lor. e o placere sa citesti editorialele lor.

vb despre reviste ca FHM, Elle, Tabu, Esquire si Femeia. cele de calatorie. Time-Out. Cindva Unica.
oameni de la care am invatat enorm, caci nu se cramponeaza de fleacuri, dar care le pot crea, ca sa reziste pentru ceea ce cu adevarat conteaza. timp pentru cultura. timp pentru calatorit. timp pentru scris. timp pentru alegeri. timp pentru prieteni. timp pentru proiecte. timp pentru miile de telefoane, sutele de mailuri, zecile de intilniri. din timpul acesta manageriat cu grija se construieste fleacul ala de care ai nevoie o data pe luna ca sa uiti si tu, la rindul tau, de miile de probleme, sutele de zgomote ce te polueaza fonic pe strada, zecile de certuri avute in zadar si marea criza ce te-a lovit din senin.

si ca tot veni vorba ma duc sa scriu despre o calatorie mai veche in timpul careia am facut bungee-jumping si nu mi-am mai revenit de-atunci de la aproape cazatura in cap. sau poate ca atunci m-am trezit de fapt.