Time Is on My Side…

un prieten spunea: “fericirea te face lenes”.
un fel de leneveala care (te) constata si atit.
undeva departe aud sfaturile unor bunicute bine intentionate. parca le vad pe toate intr-un semicerc, sezind pe scaune, impletind ciorapei si, pe sub ochelari, aruncindu-mi reprosuri. viata e asa, viata e pe dincolo… si tu ce faci?
cui ii place sa fie incoltit din toate partile, de cele mai multe ori fara motiv? nimanui, dragilor!

dupa sase ani de rezistenta alaturi de unii, aflati si ei sub tirul acelorasi mitraliere, stiu, suna din nou razboinic, dar nu mai razboinic decit o aluzie gratuita, ei bine, cind gasesti o pajiste, nu vrei sa faci altceva decit sa te odihnesti. sa-ti tragi sufletul, sa respiri aer curat, sa privesti chipul celui drag atunci cind doarme, iar in timpul liber sa-ti repari accesoriile stricate pe cind dadeai cu pumnul in masa cerind drepturile altora. si sa ajungi la concluzia ca niciunul dintre aceia nu merita o margica macar, dar ca nu regreti nimic totusi. poate doar citeva alergaturi. fiindca din amalgamul acesta oricum ai grija sa prepari alta coca.

numai ca daca n-ar fi fost nici acelea, multe in plus, plimbarile de-acum, oamenii de-acum, surisul unora, fiecare cuvint al lor care ma hraneste, nmic din toate astea nu as mai fi apreciat cum trebuie. si da, cam asa e, de unii nu te poti rupe, fiindca ruptura asta care se casca intre suflete, nu face altceva decit sa te pedepseasca. viata se aliniaza in asa fel sa-ti arate cauza. si tot ce urmeaza dupa…

eu si Alexandra o stim cel mai bine.