Sevraj

Intr-o cafenea, printre straini vorbareti
unde nu astepti niciodata pe nimeni
conectata puternic doar de fluidul care te poarta
ca un cintec
incolo sau incoace
din cind in cind se cere wireless
ca sa-ti asterni lumea in fata scrumierei
si s-o privesti clipocind vesela in ferestre
Vad ca si tu bei cafea, la fel de departe ca si mine,
stai aici si pune-ma la curent cu visele tale,
evadari din rutina, si ce ti-ai mai pus in geamantan…
e rindul meu sa fac cinste
pentru tot restul vietii…
suna a crima organizata, stiu…
un fleac daca stai sa te gindesti…
ca ochiul lunii vesnic aprins pentru indragostiti sau somnambuli
indiferent, opac, aceeasi poveste…
fire de aur sau urzeli
lumina atee peste toate astea
umbre de juraminte fierbinti amestecate cu soapte
delicii de-o vara
prelungite nepermis de mult
ca sa ne doara mai incolo
cu fiecare bataie de inima sau castanieta
cu fiecare camera de hotel despuiata de tine
cu fiecare statie de autobuz in care nu ma astepti
cu fiecare muc pe care-l rasucesti in propriu-i scrum
chiar daca taci pentru ca nu vorbesti
tacerile tale imi curg in singe
ca o ploaia rara
nici nu mi-am dat seama ca era atita seceta in mine
sa facem echilibristica deci
pe firul de paianjen al dragostei
se cer inepuizabile abilitati de saltimbanc
altfel
o sa cadem lati muscind pina la singe din carne
si nu vom sti daca e sarea trupului cea care ne asteapta
sau timpanele care pleznesc de placere
ca niste corzi dureroase de vioara ce ma acorda in mi minor
mirosul halucinant de sex
drogul necesar niciodata suficient
sevraj
dispari in mine ca intr-o calatorie fara intoarcere
si ramii acolo calm cum te stiu
lucid si domol
crud ca o fiara infometata
musca si termina incet
devoreaza cu putere
savureaza ultimele picaturi
ca si cum ai bea o cafea tare
undeva intr-un loc unde nu astepti niciodata pe nimeni
pentru tot restul vietii
auzi, tu? chiar daca pare mult
poate e doar o secunda…
un fleac daca stai sa te gindesti…

Strange

incep sa ma bucure la nebunie refuzurile mele. nu editurilor, nu televiziunilor. dar asta pentru ca sint abordata “e spre binele tau”, de parca as fi copil de gradinita si nu as sti ce sula bleaga e binele asta. ti-am cerut cumva sa te gindesti la binele meu? o replica de genul asta iti fute abordarea, asa ca du-te si plimba ursul. sint si eu in criza, de ce nu? motoarele mele sint down cu 30%, disponiblitatea cu 60%, iar sistemele voastre ma plictisesc 100%. sa nu mai vorbim de faptul ca premiile voastre ma lasa rece.

asa am timp mai mult pentru iubit, cintat, dansat, plimbat, la o adica impletit parul in suvite. si vizitat familia, poate citeva rude pe patul de moarte. povestile lor de viata mult mai interesante decit noua serie de cocalari cu pretentii de intelectuali.

totul e relativ, da. cu doua luni in urma imi doream expeditii in Nepal, dar cred ca, satula fiind de intimplarile cu rucsacul in spinare, vara asta m-as multumi cu inchiriatul unei vile pentru doua saptamini, eu si veo 2-3 prieteni, undeva pe malul oceanului, sa plonjez intr-o dulce lene si sa am discutii cu ei numai spre apus. mai am putin si cred ca-mi cumpar si o chitara, hehe… prietenii aia pe care i-am intuit pina la ultima fibra, si carora le-am luat mereu apararea mult inainte de a-i cunoaste. mi se pare normal asta…

Sexul prost dauneaza kilogramelor

Ma inec in muzici zilele astea. Se schimba totul, pina si in manuscrisele mele. tai fara mila fraze agresive si abia astept sa ajung cu intimplarile in ziua aceea cind am fumat pe zidurile unui sat in paragina alaturi de un om ale carui taceri nu ma deranjeaza. tot ce ajunge la mine pe unde explicative se transforma in declickuri de what a fuck. n-ai decit sa mori in agresivitate si atitudine de rahat daca asta iti gidila corasonul.

o foca isi uita pe undeva cartea cu nume pompos “forbidden erotica”. cred si eu, pentru toate focile erotica e forbidden. o deschid. fotografii pornografice din anii 20-30 cu grase ce-si arata intrindurile, nici urma de erotism, zau, porno clar pentru gagicile care sparg frigiderul si folosesc scuza de a face sex pentru a minca dupa aia. dintre halcile lor se iveste cite un suris pervers, oh, yes, in sfirsit au parte de sex, let`s get some pictures pentru posteritate. banuiesc ca-si roade unghiile acum din carne foca mea ca a ramas fara carte.

mai am un amic pe care de fiecare data cind il sun imi da starea kilogramelor lui, nu stiu de ce crede ca as fi interesata de asta. acum a ajuns la 108 kile. bine, zic, sa ma cauti cind slabesti, erai barbat frumos cindva.

dupa cum se vede nici cind sint intr-o stare high nu ma las de observatii puerile. dar ma rog am avut niste discutii despre grasi. poate fi o boala, vointa slaba, viata stresanta, lipsa de exercitiu fizic, bulimie, poate e vorba si de ceva prestanta, o burta incredibila da asa o aura de credibilitate, dar sa ajunga sa-mi spuna cineva ca se ingrasa fiindca face sex regulat, asta nu are logica. sint sigura ca o obeza da forta muschilor tai ca pina o ridici pe aia ramii si fara coloana, mai greu e cind ii ceri sa se intoarca pe partea celalalta, ca s-ar putea sa se prabuseasca din pat si sa faca gaura in dusumea, eventual sa aterizeze un etaj mai jos si sa omoare niste vecini nevinovati. ce bucurie…

Precizare foarte necesara:
Ca sa nu intru totusi pe lista neagra a tuturor pufoaselor cu forme mai mult sau mai putin feminine (nu c-as suferi teribil din cauza asta), cind zic “foci” ma refer la acele tinere de pina in 35 de ani, care la 1,60 au peste 90 de kg. Sint indulgenta, stiu… mi se mai intimpla si mie… poate chiar prea des…

Aveti grija la ficat… ce cititi, ce mincati, pe unde bobinati… haha, de cind n-am mai folosit verbul asta….

Te quiero, puta…

Maimute care rinjesc la ferestre
isi casca larg maxilarele galbejite
isi bat joc de lumea invizibila
gasita din senin intr-un taxi
parca intr-o oglinda retrovizoare in care pocnea soarele
si ne arata deformati
Mai frumosi decit eram de fapt,
indragostiti pina peste urechi
de libertate
nici noi nu stim de unde tabarise pe capul nostru atita libertate
cind ne stringeau de git atitea noduri…
Era si bunatate in priviri si ceva pur si ceva calm
La radio cinta te quiero, puta!
Si intre degetele noastre rasuceam ultimele clipe
de vagabondeala
Ciinii latrau inca de-atunci prin vise
eviscerindu-si matele prin falci.
Eram abia treziti din obisnuite si tabieturi
si ne lafaiam pe bancheta din spate
putini obositi de atita fericire…
Blank total peste istorii si teritorii
cerute de altii
cu pumnii strinsi
cu buze rasfrinte peste tradari
neimaginate
(dar aveau si ei dreptate
poate…)
Iubirea poate fi o dulce nemernicie,
cruda si nemiloasa uneori…

Incepe sa cam ploua peste tot cu tabieturi si comoditati
Din nou dreptul fiecaruia de a sta la rind sau de a intra in rindul lumii
Se cere o pedeapsa… pentru cel care nu… sau pentru cel care da…

Dar atunci fugeam de toti ca apucatii
doar ce stinsesem tigarile de dupa…
In amintire jarul mai sfiriie si-acum
ca o rana deschisa peste regrete
Te quiero, puta!

Si-n oglinda de-acum se lasa inserarea…
Soarele isi taie venele incet peste coline
insingerindu-mi privirea…

Vineri, 13

Watch your steps!

Eu am comis-o deja. Sau din nou. Urmeaza nebunia cu autobuzele, avionul, taxiurile.

Despre revistele glossy

pe care atit le blameaza unii. pe liniute, sa vedem cum stam:
- apar intotdeauna la timp, asta inseamna ca cei care au grija de ele sint oameni foarte organizati si eficienti. sa nu mai vorbim de fler.
- in caz contrar, alte verigi au de suferit. de la public (pe care-l pun pe primul plan) pina la marketing (care functioneaza dupa reteta)
- au o grija deosebita la detalii, si dupa cum stim, detaliile sint cele care construiesc produsul finit.
- in redactiile lor gasesti oameni tineri, inca entuziasti, sofisticati, femei elegante, frumoase, bine imbracate, cu gust accesorizate, care-ti lumineaza toata saptamina cu surisul lor, barbati care nu te dezbraca din priviri, chiar daca trec pe la sedintele lor de shooting tot felul de alte femei frumoase, sau poate tocmai de-aia, sint obisnuiti cu trupuri frumoase, nu li se mai par atit de picate din luna, oameni care te privesc in ochi cind iti vorbesc, oameni care stiu pretul unui vin bun, al unui trabuc de calitate, restaurantul bun din oras, cafeneaua cea mai linistita unde pot vorbi, nu urla. in sfirsit, oameni care au vazut lumea si nu s-au zavistit de ea. cu toate astea n-au fumuri si e o placere sa-i asculti povestind despre acele detalii pe care nu le baga in seama un calator frustrat ca n-are bani indeajuns in portofel.

Paranteza. Acum vreo trei ani pe cind eram PR la editura Corint, unul dintre cele mai placute momente ale zilei era cind ajungeam pe la redactiile revistelor glossy si inminam ultimele aparitii redactorului responsabil cu pagina de recomandari de carte. de fapt, ce sa mai, era singurul moment placut al zilei. plecam de-acolo ametita de parca tocmai fusesem imbratisata de un val de lumina si tinerete. apoi ieseam in strada si ma intepa in urechi cite-un claxon, sau ma intorceam in propria redactie si mi se strepezeau dintii cind ii observam pe colegii mei, morti de oboseala, nu scoteau un cuvint toata ziua, si daca o faceau imi vorbeau in dodii, de zici ca daca lucrau in book industry era realizarea lor cea de pe urma, sansa lor la pensia binemeritata. singurele dati cind luau cuvintul era in sedinte, da, sefu, cum sa nu, sefu, se rezolva, sefu… sau imi cadea parul din nas cind colegul meu la 1 metru distanta isi scotea ceapa si conserva de pate sa haleasca pe tastatura laptopului. si ce primavara frumoasa era in 2006. Paranteza inchisa.

- oameni care citesc, dar nu fac din asta o sedinta de bloc. e doar una dintre multele placeri pe care le savureaza. nu mai importante decit familia si prietenii lor. nu mai importante decit gesturile de generozitate pe care le fac fara sa se impauneze, ci doar pentru ca li se pare normal asta.
- oameni care scriu fara sa-si incrunte sprincenele. chiar si ironia lor e calda, ca o manusa de matase, in care s-au pitit, nu stiu cum, vointe de fier si personalitate.
optimism, culoare, viata. promptitudine. inteligenta de a trai frumos si de a reflecta asta in munca lor. e o placere sa citesti editorialele lor.

vb despre reviste ca FHM, Elle, Tabu, Esquire si Femeia. cele de calatorie. Time-Out. Cindva Unica.
oameni de la care am invatat enorm, caci nu se cramponeaza de fleacuri, dar care le pot crea, ca sa reziste pentru ceea ce cu adevarat conteaza. timp pentru cultura. timp pentru calatorit. timp pentru scris. timp pentru alegeri. timp pentru prieteni. timp pentru proiecte. timp pentru miile de telefoane, sutele de mailuri, zecile de intilniri. din timpul acesta manageriat cu grija se construieste fleacul ala de care ai nevoie o data pe luna ca sa uiti si tu, la rindul tau, de miile de probleme, sutele de zgomote ce te polueaza fonic pe strada, zecile de certuri avute in zadar si marea criza ce te-a lovit din senin.

si ca tot veni vorba ma duc sa scriu despre o calatorie mai veche in timpul careia am facut bungee-jumping si nu mi-am mai revenit de-atunci de la aproape cazatura in cap. sau poate ca atunci m-am trezit de fapt.

Time Is on My Side…

un prieten spunea: “fericirea te face lenes”.
un fel de leneveala care (te) constata si atit.
undeva departe aud sfaturile unor bunicute bine intentionate. parca le vad pe toate intr-un semicerc, sezind pe scaune, impletind ciorapei si, pe sub ochelari, aruncindu-mi reprosuri. viata e asa, viata e pe dincolo… si tu ce faci?
cui ii place sa fie incoltit din toate partile, de cele mai multe ori fara motiv? nimanui, dragilor!

dupa sase ani de rezistenta alaturi de unii, aflati si ei sub tirul acelorasi mitraliere, stiu, suna din nou razboinic, dar nu mai razboinic decit o aluzie gratuita, ei bine, cind gasesti o pajiste, nu vrei sa faci altceva decit sa te odihnesti. sa-ti tragi sufletul, sa respiri aer curat, sa privesti chipul celui drag atunci cind doarme, iar in timpul liber sa-ti repari accesoriile stricate pe cind dadeai cu pumnul in masa cerind drepturile altora. si sa ajungi la concluzia ca niciunul dintre aceia nu merita o margica macar, dar ca nu regreti nimic totusi. poate doar citeva alergaturi. fiindca din amalgamul acesta oricum ai grija sa prepari alta coca.

numai ca daca n-ar fi fost nici acelea, multe in plus, plimbarile de-acum, oamenii de-acum, surisul unora, fiecare cuvint al lor care ma hraneste, nmic din toate astea nu as mai fi apreciat cum trebuie. si da, cam asa e, de unii nu te poti rupe, fiindca ruptura asta care se casca intre suflete, nu face altceva decit sa te pedepseasca. viata se aliniaza in asa fel sa-ti arate cauza. si tot ce urmeaza dupa…

eu si Alexandra o stim cel mai bine.

Give Me a Pen…

walking on the streets with garlic flavours and silly ideas crossing my mind. discovering walls, stones, cafes, markets, supermarkets, new smells, new corners. In certain hours of the afternoon glinding myself like a shadow into the people`s rumpus, helmet eye on windows, losing myself and returning on the known streets. Apparenly, in the last months this was the main occupation, to leave my mind wandering in its own way, without trying to catch up like I used to do so often. dilution here, concentration in word page.

Finally, I opened last night, after two months break, the file where I saved a good part of the Camino journey. I extract it from “Drill`s Poetry” because everything was still in but it`s something else. although I wanted to build all the crazyness in some sort of articles, I realize, while am I writing, it’s more than a reportage, more than one story. I don`t know yet where I will publish it, I know just where I will NOT publish it. The important thing now is that nobody rushes me to finish it, when, when WHEN???, COME ON, COME ON, FINISH THE FUCKING BOOK, it`s show time, it`s BOOKFEST time, It`S SCANDAL time, LET`s SELL some books… some even think that the novels of any kind shall be made on the tape rolling as screws or skirts from Apaca. But when it comes “Show me the money time”, hahahaha… well, anyway… only now I`ve found some answers which then walked through my head, a real hell that time when I was searching the right respons to what really bother me, and very well I don`t want to hurry now with anything. I`m not so eager to finish good things, just want to end up nasty affairs. I`m tired to screw things up big time.

However, in the kitchen, I`m still a disaster. I have no imagination there. my hands are clumsy and all the food is on the floor, on the walls, on my feet, clothes, hair, everywhere but not in my pot. I know how to handle a pen, how to mix my thoughts with my feelings, but food is still a mistery for me. I think the biggest victory that I will be tasting this year it will be when someone will lick the plate after I`ll cook some shit.

Otherwise, Spanish adventure is materializing poco a poco. exchange of mails with one Julio Espinosa Guerra from Escuela de Escritores (penetrating name, pleasant voice, or maybe it`s language lisping fault). finally we succeeded to understand each other, I do not speak Spanish, he doesn`t speak English. well… as I understand Spanish, he understands English, so… hombre, we have something here. I decided to delay for the April the meeting with the El Herald, March is totally break off Spain. `till then maybe I will manage to habla something, not to talk about writing … and there is no something about big secrets in writing materials that someone should reveal me, and teach me how to handle my pen, it`s about how style is quite different here. first of all, you won`t meet the furious sulphuric sarcasm that empoisened Romanian newspapers, because here, not only here, the articles are based on facts and evidence, not on suppositions and subjective opinions.

as fast and ready to solve the problems are people here, as slowly the things are moving home, it`s like they are rolling by the corpse or at least at the people finishing their ultimate breath. And then when I put plugs in, they immediately jump on your neck saying that I really look trouble with the candle. Of course I do, you, dead meat, you, who steps twice in the same place and all for nothing, you, who are spinning around like a helm in a bucket just for making/saying/fucking bulshit, you, who are scratching your head `till the dandruff scares of you, and if I put a little lighting to your ass for free you can kick 7 m away, I still do what I have to do, with or without you, crisis man … another excuse to show me you’re fucked.

this crisis … another instrument handling and manipulating idiots. Romania is in crisis for years, but now has the impression it lined up to the world.

Why I have put this title? Oh, yeah, it went through my head, like a rocket, all the hammer drill … and I promised once I will never do this again …

Mujeres al poder

pe naiba.

pe cind Sparta se lupta de zor cu Atena, femeile din filmul de mai jos se unesc care intre ele si iau hotarirea cum ca ar fi mai bine sa reteze dreptul barbatilor la nurii lor, ca acestia sa inceteze varsarea inutila de singe. din toata tevatura iese o comedie spaniola in care barbatii umbla tot filmul cu mataringile sculate. solutia pe care o gasesc la rindul lor barbatii e un fel de homosexualidad forzosa.

o aberatie la care am ris. ca femeile chiar cred ca barbatii au nevoie de ele cind ei pot bine mersi sa-si faca laba unul altuia.

Conectando me de ti…

Viata se muta in alta parte, intr-un loc unde cuvintele nu prea conteaza.

Nu cred in fericirile urlate, decit daca extazul se face in fata prietenilor tai, aceia pe care nici o distanta, nici un joc, nici o situatie nu-i va schimba in raport cu ce simti tu pentru ei, si nu exista situatie care sa schimbe reciprocitatea feelingurilor. altfel, de ce m-as extazia ca X-ulina s-a maritat, daca n-as avea date despre ea ca parea ultima in stare sa faca asta? mai departe motivul fiind ca nu mai crede in barbati? daca n-am date despre X-ulina, nu-mi pasa de urletele fericirii ei. straina fiind de ea, o gasesc patetica pe X-ulina. ma zgirie pe urechi chiar. in privinta asta sint ca o birocrata, n-au curs valuri de confesiune intre noi, nu existi.

altfel, prietenii mei nu si-au pus problema verbului “a fi” la ce mod sau ce timp sa-l conjuge cu mine. traim intr-o stare permenanta de prezent continuu, de parca am fi highlanderi si zilele noastre nu sint deloc numarate. n-au avut niciodata temerea distantelor, nu mi-au pus niciodata intrebarea “de ce pleci?”, au acceptat alegerile fara sa judece, fara sa transpire, am stiut marile evenimente din vietile noastre fara sa facem caz de ele, fara sa ne plictisim unul pe altul, am trecut cu ironie peste, ne-am trimis cadouri din diverse colturi ale lumii, n-a trebuit sa recunoasem ca ne-au napadit emotiile, fiindca am stiut ce efecte au unele gesturi in suflet. ne-am condus prin gari si aeroporturi, ne-am lipit mutrele de ferestrele autobuzelor sau ale trenurilor sa prindem ultima fluturare de mina, au fost importante despartirile, chiar daca nu ne-au placut pasarelele, holurile, tunelurile, golurile din stomac. a fost important sa stim ca lasam in urma un prieten care ne asteapta oricind, pe care-l putem astepta oriunde si oricit. de-aia cind cineva s-a indoit la un moment dat de prietenii mei am stiut ca cel care va disparea va fi el, nu ei. ei n-au avut prea des tupeul sa-mi spuna ca am ales ceva gresit, nici daca a fost vorba de un ceai, daramite de timpul pierdut printre oameni si tari straine. dar cind au facut-o, am stiut ca asa e.

ca o consecinta, nimeni nu a inteles gresit pe nimeni. si nici nu s-a paranoizat de preocuparile celorlalti in afara importantei lui fiinte. poate noi nu sintem oameni???

altfel, despre barbatul vietii poti spune: “Nu citeste si nici nu se ingrijoreaza de incalzirea globala. Nu a auzit de Dalai Lama si nici de Budha, dar e un om bun. Ca un prieten cu care te asterni la drum lung fara griji!” si mai multe ar fi de prisos. detaliile trebuie pastrate pentru viata in doi, ca de-aia se numeste viata in doi. altfel de ce?

sau… invitatie la nunta: “Bai, in jurul meu a innebunit lumea. Se fac anunturi peste anunturi (cununii, casatorii, mizerii). Eu n-am facut nici unul, dar prin martie cred ca o sa fac cununia civila. asa ca adu-mi si mie un tricou de ala de la rebahas sa am si eu ce sa imbrac.” daca si ea, ultima aventuriera… chiar ca a innebunit lumea…

in schimb, eu aud despre nasteri de copii si ma ofer nasa. am deja in colectie trei fini nenascuti si fireste trei promisiuni smulse. voi fi genul de nasa care le va acoperi prostiile sau cea care-i va invata sa fumeze. cel mai sigur si una si alta. acum c-am spus-o s-ar putea ca cel putin o familie sa se razgindeasca!!! n-are decit, o sa le scot ochii parintilor la cina cea indepartata, de peste citiva ani, cind eu deja voi fi invatat sa gatesc mai ceva ca ratattouille si ma voi lauda cu ceilalti doi fini ai mei, carora le-am platit calatoriile de studii prin europa. “v-ati speriat de o tigara”, o sa le spun, turnindu-le vin in pahare, ca sa amortizez socul invidiei, dar stiu ca n-o sa ma lase inima sa fac discriminari nasesti. hahaha!!!

altfel, ceva fara fasoane, dar destul de amuzant incit sa ne faca placere sa mai luam si altadata cina. sa ridem. sa ciocnim pahare. sa depanam amintiri. sa ne punem la curent cu vietile noastre rebele, boeme, pribege, ia-o cum vrei! sa ne adunam in jurul vinului in orice caz. sa auzim risetele copiilor nostri in gradina pe orice vreme. sa schimbam zimbete complice intre noi, sau sa ne intelegem din priviri, ca si pina acum.

o viata simpla, dar plina. sa imbatrinim frumos.
in sfirsit, un apus de-asta rotofei care sa moara in spatele gradinilor noastre de trandafiri.