Fade Away

si de fiecare data cind imi fac bagajele stiu ca mai ratez alte zeci de clipe de intensitate care vin si pleaca si peste timp poti zice am fost si-acolo, am mai vizitat alt muzeu, colectie de cladiri si obiecte din alte vesnicii, suprapuse peste povesti consumate, oameni care ti-au vorbit despre prietenie si iubire la pachet cu loialitatea si tu ai zimbit stiind ca si de data asta vor fi doar vorbe, ca si de data asta ei vor alege comoditatea si n-ai cum sa te superi, chiar daca te acuza pe moment ca le zimbesti superior. pina la urma ramii cu cladirile si drumurile care te-au purtat incolo si incoace si care te-au intors catre cei din ce in ce mai putin ramasi. si atunci te intrebi daca nu cumva e un fel de razbunare a lor a celorlalti ca tot pleci, ca nu ai stare, ca nu ramii in semnele alea ale lor de prietenie, de parca asta din urma ar exista fara libertatea alegerii sau acceptarii celuilalt, fara sa-ti fie virite pe git sechelele lor, cu bonusul de intrigi si minciuni, la naiba, nici nu stiu daca sa-mi fie mila de ei sau sa-i imbratisez ca-s asa oameni in fricile lor.

visez sa ma plimb doar cu miinile in buzunare, sa fiu asa intr-un aeroport si doamna de la check in sa se mire ca n-am bagaj si nimic de declarat. doar eu cu biletul in dinti si nici o dorinta de intoarcere. toate inflacararile mele care se evapora intr-un echilibru si o detasare cumplite, ca si cum as fi ramas fara emotii. asta o pot pricepe poate iubitorii de cafea a carei cofeina nu mai are nici un efect asupra lor. pot bea cani intregi si sa doarma mai apoi neintorsi, cufundati in vise. cineva, mai demult, mi-a oferit un butoi. de cafea. butoiul era gol, cafeaua trebuia s-o aduc eu. “cind simti tu ca a venit momentul”, mi-a zis. n-am ajuns nici pina in ziua de azi sa-l umplu. si poate ca cele mai intense clipe sint cele pe care NU ni le oferim, ca sa avem ce regreta ca doar nu poti sa cinti toata viata je ne regrette rien. totusi cred ca e mai mult vorba de frumusetea ideii de a te prezenta la usa cuiva cu acel butoi de cafea si sa-i spui: “ei, cam in cite nopti crezi ca-l dam gata?” chipul celui cu propunerea se pierde in ceata indiferentei, nu cred ca m-a interesat niciodata sa impart asa frumusete de gest cu el. as fi facut-o daca…

am de facut doua articole si un scenariu de scurt-metraj pina duminica, n-am chef sau n-am idei. cum ideile-s pentru incepatori, tind sa cred ca mai degraba n-am chef. trag de timp sau ma las trasa de timp.

cred ca a venit momentul sa-mi scot cartile de pe blog. daca as sti si cum… Edi daca treci pe-aici, mai fa-mi un pustiu de bine… toate, fara mila…

si-acum trezireaaaaa!!!! sa nu cumva sa intrati in butoiul cu melancolie, o dedicatie…

S-aveti un w-end de pomina!!!