Asa erau vremurile

Am dat de un dosar pe care scria lucrari terminate, si l-am rupt in doua cind am vazut ca prima propozitie din prima lucrare terminata incepea asa: “cuvintele dor mai intotdeauna”. Deep, man.
”Mi-am gasit si eu o fraza-bijuterie: daca o sa mi se para vreodata ca sint fericit, ma sinucid” zice Zan, „asa vor intelege toti aurolacii despre ce e vorba.” Degeaba se bucura, intotdeauna va exista un aurolac mai inteligent decit 5 functionari mediocri care sa-i spuna nepasator: ”sa fii sanatos”.

Sa ne intoarcem insa la vremurile vechi ca tot am sters praful de pe ele, sau am rupt, devastat, ars din nou sau facut harcea-parcea mii de hirtii. Mai degraba deschideam un centru de maculatura decit sa iau totul la mina sa vad poate dau de ceva pretios. Aiurea. Am gasit pina si povestile pe care le scriam colegelor din clasa a XI-a, la practica pedagogica, atunci cind aveau ele nevoie de asa ceva pentru momentul din lectie ce se numea ”captarea atentiei”. si una dintre povesti se incheia: “te rog frumos ma ajuti si pe mine sa fac un semn de carte?” (18 ian 1993) probabil una dintre ele avea o lectie-model la lucru manual, si cred ca era Greta, pentru ca numele personajului din poveste este Greta, si normal, nedorind sa mai tin minte pentru cine fac veriga de ”captare” i-am folosit numele.

Dar cel mai mult m-a distrat primul meu jurnal de calatorie (cel din Turcia) cind ma trimisese Ambasada Turciei intr-o bursa de studii pe timp de vara, odata cu toate colegele mele turcoaice din clasa cea speciala pe care o arata cu degetul tot liceul, de invidie ca acolo invatau singurele romance ce se infruptau cu baclavale de doua ori pe an, si iata cum se stringeau relatiile turco-romanesti. In restul anului era competitie pe note, ca se contorizau la repartitie. Asa erau vremurile.

Si zic. Oare ce naiba am scris aici?
Hirtie galbejita, un pic jilava, scrisul meu naiv, aproape mucegait. Si citesc prima fraza.

Articol refacut si publicat in revista Femeia (nr din august 2009)

Nu m-am indurat sa arunc primul meu jurnal de drum, desi e cel mai prost scris dintre toate. Nu vreau sa uit vremurile cind eram natinge si bune, si rideam din orice fleac si ne rusinam de orice prostie. Si ne era frica pina si de umbrele noastre, dar nu uitam niciodata sa punem la posta vederi stupide cu mesaje si mai stupide pentru cei dragi.