“La misto”

E taverna lui Calinescu.
N-o stiam, dar auzisem de ea. Mi-a facut placere sa-i revad pe Horia, Mike si Jen. Intilnire de ultim moment. Am intrat pe usa cu gura pina la urechi. Si parca n-a trecut decit o zi de cind i-am vazut ultima oara. Dar totusi ce diferenta, ce amalgam de intimplari… La mine si la ei… Anul trecut eram printre ultimii care inchideau taraba in tirg, acum vin la spartul tirgului, si nu mai astept taxiuri care sa duca mai departe monitoare rosii, nu mai am grija cozilor de la posta si nici nu mai impart semne de carte (nici nu-mi vine sa cred c-am facut asa ceva). Desi toate cele de anul trecut sint din alt film, aici, alaturi de ei, din nou ma simt in filmul care trebuie. Apropo de film, aflu ca se face unul dupa o carte de-a mea, zic: zau?, si cer o portie de clatite. E ziua Marelui Urs. Sa ne traiesti, blindule…

Ma gindesc cum sa ma intorc in Anglia mai degraba si ce mai am de completat intr-un anumit dosar. Mike e tacut ca intotdeauna. Vizualizez scrisul lui linistitor pe anumite printuri. Mi-i inchipui apoi pe toti oamenii acestia la mesele lor de lucru, tacuti, facindu-si treaba incet, cu grija, sa nu le scape un rind, o greseala. Orele mici in care ne intrebam unul pe altul: mai poti? “…pina intr-o zi” vorba altui prieten. Acum e relaxare. E desprindere. Poate mai multa siguranta, sprincene desclestate. “plec si eu la Londra de la anul”, zice alt prieten. “te bat daca n-o faci de data asta”.

Just for the record:

geniul care urmarea traficul din insemnarea “Epoca de piatra” era Zoso, de-aia si faceam analogie mai apoi cu filmul de la HBO, iar exemple si linkuri catre gagicile care sufereau intr-un mod atit de sinucigas nu dau fiindca am jurat ca nu mai recomand pe nimeni nici schingiuita de Inchizitie, desi aici nu era vorba de recomandari, si pina la urma e treaba fiecaruia cum se exprima, nu trebuie sa mai punctez si eu cine ce si cum, in speranta ca au avut doar o ratacire de moment. insa daca momentul asta dureaza un an, rid, doar n-o sa pling. al doilea motiv pt care n-am dat linkuri ar fi ca e prea jenant. titlul insemnarii “Epoca de piatra” nu se refera la blogul lui Fred, pe care nici nu-l citesc pentru ca nu am timp, ci pentru ca faceam o alta analogie timpita la “epoca de aur”. Dar cred ca Fred e un tip prea destept sa vada in analogia asta un scenariu cretin. Subliniez totusi, just in case. Nazgul imi place de multa vreme si-mi va placea mereu, mai ales ca mi l-a dat un amic, care a stiut cum sa ma faca sa intru in lumea acestui fel de muzici. Am avut totala incredere in el la vremea respectiva cind mi-a spus: “intr-o zi o sa-ti foloseasca si o sa ai nevoie de melodia asta”. A avut dreptate. Am fost convinsa ca nu am de ce sa dau explicatii (desi am mirosit eu niste reactii ciudate), pina cind am primit azi un mail despre povestea unui avort, nu stiu de ce, fiindca nu l-am provocat eu, si nici nu pot deocamdata sa inseminez o femeie. Poate in alta viata. Sigur ca am ramas masca. Mi se pare incredibil. M-am amuzat in prima faza, dar nu mai e amuzant. Mi se pare chiar trist, dar am lucruri mai importante de facut decit sa-mi bat capul si cu nenorocirea asta. Iar ultima insemnare am numit-o “stop joc!” ca n-am avut alta idee, mi se mai intimpla si mie, nu ca nu vreau sa mai scriu. au ramas in favoritele mele cei pe care ii cunosc si pentru a caror munca am un oarecare respect. in afara de Cristina si XXL, cu ceilalti am lucrat, lucrez in continuare sau, in cel mai rau caz, m-am intilnit de citeva ori si am avut niste discutii. oameni care si-au asumat scrisul si numele. lui Vidal n-o sa i-l trec (numele) nici daca o sa vrea, din cauza unei gafe pe care am facut-o acum citiva ani si in urma careia m-am invatat minte. in rest, cei care ma numesc prietena lor, dar nu i-am vazut in viata mea, au o problema. Oameni buni, pe ce lume traiti?

Mai bine ma uit la Chip and Dale, pe bune si fara misto de data asta, ca Zan are calculatorul plin de desene animate. Acestea fiind zise, noapte buna sau valea de-aici!