Charity Box

unul din subiectele pe care nu le-am inteles la inceput – de ce se insista atat pe el – a fost treaba cu actele de caritate. englezilor le place nebunie sa faca acte de caritate si fac. iar daca eu intreb: de unde stiu unde se duc banii, sau daca se duc acolo unde trebuie, se uita la mine pe sub sprancene, ca si cum ar fi evident ca n-au unde sa se duca in alta parte…

au tot felul de evenimente in mijlocul carora se strang oamenii buni si ajuta alti oameni buni (copii si tineri atinsi de cancer si leucemie, sau copiii afectati de dezastrul de la Cernobil, se strang bani pentru copiii strazii din Africa, ba chiar si pentru veverite), si este clar pentru toata lumea ca evenimentul pentru care s-a facut valva va aduna ceva bani. nu ca evenimentele din romania nu ar aduna bani si n-ar face fericiti alti oameni mai buni sau mai rai, numai ca prea suna a intretinere de brand ca sa ma induioseze eforturile unei vedete si n-are sens sa dau exemple pe care vreau sa le uit.

Danny Wallace a scris o carte care a avut mare succes in Anglia: “Random Acts of Kindness”, unde se aleg oameni la intamplare si li se fac mici surprize. (De ex: chemi un taxi, iar cand soferul deschide portiera, ii dai un pachet de alune, sau o ciocolata, sau nu stiu, ce-ti trece prin cap, un sandwich, ceva, un fleac – nu vreau sa ma gandesc ce bataie ti-ai lua daca ai face un astfel de gest in Bucuresti, hahaha; sau de fiecare data cand termini de citit o carte in engleza, trimite-o unui copil in China, care e disperat sa citeasca ceva in engleza, iti dau si adresa daca vrei; sau… aduna un grup de colegi si ganditi impreuna ca timp de o luna sa-i faceti viata mai frumoasa unuia care sa nu stie insa de complotul vostru, astfel ca atunci cand merge la un restaurant, sa sunati inainte si sa-i platiti deja cina, sau sa-i trimiteti prin posta un bilet la o piesa de teatru; sau sa dai cate o bomboana fiecarui om din tramvai care se uita incruntat pe geam, desigur, s-ar putea sa infrunti o privire si mai incruntata, fiindca romanii nu sunt obisnuiti sa primeasca astfel de gesturi din senin). am privit cu destula suspiciune naturaletea cu care englezii incearca sa se bucure unul pe altul. nu e insa nimic fortat, nimic impus, nimic dictat, nimic ilegal…

as putea sa dau, cred, sute de exemple de paranoia romaneasca, de ti se ia sa mai faci un gest catre semenul tau, care imediat crede ca vrei ceva de la el, ca urmaresti ceva, ori ca esti un prost fara pereche daca nu urmaresti nimic si faci asa, din cand in cand cate o mica bucurie altuia, sau vrei sa faci, ca nu mai apuci. pana si intentia ti se pedepseste. ceea ce e cam trist. si-as putea sa dau mii de exemple de intoleranta, nu, nu gresesc, sunt mii de exemple de ingratitudine, de nesimtire, de indiferenta si de calaiala chiar (de la calau, sa nu se mire lumea pe-aici), de rautate prosteasca, de smechereala inteleasa gresit si stupizenie feroce. daca cineva se apuca din senin sa faca un gest frumos pe strada ta, cu cealalta mana va forma numarul de telefon al televiziunii cutare, sa vada vecinu, dusmanu si sefu ce darnic a fost.

atunci cand am primit din senin un tort de ziua mea de la o femeie pe care abia de-o cunosteam, am ramas stupefiata, eu neavand obiceiul sa-mi sarbatoresc ziua de nastere. a fost cel mai bun tort pe care l-am mancat vreodata. acela a fost momentul, cred, cand am hotarat sa-i bucur pe altii prin mici fleacuri, fiindca stiu cum m-am simtit. si s-o fac la modul constient si sa plec fara sa ma uit in urma. ma rog… nu vreau sa vad nedumerire.

poate pare ca o duc excelent printre veverite si ceaiuri britanice, ceea ce bineinteles e adevarat, dar e o bucurie de moment, care dureaza doar cat sa trag cateva clipe de aer curat in piept. ceea ce ma induioseaza insa cu adevarat de fiecare data este imaginea unui tanar care trage dupa el o valiza. oricate scenarii as face despre acel tanar, oricare ar fi el, ca e student, sau ca e un calator de 3 zile, sau ca e fugit de-acasa de trei ani, unicul scenariu care se potriveste cu toate celelalte este ca e singur intr-o lume straina.

pentru un astfel de tanar mi-as da haina de pe mine fara sa ezit. fiindca pe el il inteleg cel mai bine. si nu e vorba de frig sau de cald, de foame sau sete. ci de distanta dintre el si cei care il iubesc sau cine stie daca l-au iubit vreodata ca oricum nu mai conteaza.