Sfarsit de saptamana in Colchester

Inca vreo 15 minute si o iau spre casa, prin toamna, cu autobuzul 65. toc toc apoi intepand cu tocurile frunzele de pe caldaram.

colchester – cel mai vechi oras din Anglia. peste tot oameni cu parul blond si ochi albastri. decid, sau mai degraba ma las convinsa, sa raman aici pana la jumatatea lui decembrie. imi place cand ia altcineva decizii in locul meu, nu prea sunt obisnuita cu asta. timp de citit, timp de lucrat in liniste, desi ma trezesc mai dimineata ca niciodata si am un program normal de studiu. imi plac insa diminetile cand strazile sunt pline de copii care merg la scoala si de adulti care tot asa…

noul house-mate e mult mai simpatic decat fostul, si oricum nu as fi vrut sa raman cu o impresie gresita despre francezi. grupa de saptamana asta formata din olandezi (majoritatea profesori, care de criminologie, care de statistica) si o tipa din Cehoslavacia, e perfecta pentru sufletul meu. grupa toata, nu doar tipa. veselie la ore, plimbari dupa ore, rasete apoi spre seara cu Ben, care are accentul ala funny. de fapt, cred ca toti avem un accent aiurea, mai ales cand incercam sa-l mimam pe cel al britanicilor.

scuzati, trebuie sa fug!

Monday morning edit:

desi am terminat, in sfarsit, corecturile la Poezia bormasinii, imi dau seama ca mai am inca pe atat de lucru, dar las printurile balta si ma ascund intr-un parc. cred c-as putea sta ore in sir privind ratele cum se balacesc in apa si veveritele cum se alearga prin copaci. sunt atat de prietenoase ca vreo doua au mancat bomboane din palma mea. le-am strigat “mariana”, cum am fost sfatuita. cand te gandesti ca unii le mananca la cina.

(filmata de Will, unul intre fostii colegi olandezi de la centru)

Colchester are desigur un castel. m-am dus sa-l vizitez, ca tot eram prin parc. In afara de obisnuitele povestioare despre maretul popor cu care a crescut fiecare copil, inclusiv noi cu de-alde Decebal si Burebista – va dati seama ca niciunul n-a fost mai viteaz decat altul, ci toti cei mai mari si cei mai viteji – , gasesc sareta folosita in filmul “Boudica”, in care Alex Kingstom juca rolul reginei britanice care s-a revoltat impotriva romanilor. fiindca, desigur, romanii au trecut si pe-aici, iar colchesterenii au avut grija sa pastreze ramasitele zidurilor romane, desi au fost trecuti prin foc si sabie si de altii, din cine stie ce interese. oricum, cel mai vechi si cel mai faimos rege al orasului (din perioada Fierului) e Cunobelin, pe care il aminteste si Shakespeare in scrierile sale.

in rest am citit ziare. de la The Times pana la the Sun. adica de la cel mai bun din lume la cel mai prost, prost insemnand ca, spre deosebire de celelalte (Times, the Guardian, the Independent si Financial Times), in Sun (3,2 mil tiraj) stirile obiective nu prea exista, iar celelalte sunt amplificate la modul grotesc. ei bine, cei de la the Sun nu cunosc Libertatea.

si in sfarsit inchei cu un paragraf din cartea pe care o citesc acum “Understanding Journalism and Non-fiction”:

“Who will apologise for children`s lives lost in Iraq? How do you force a big company to take responsability for damaging the health of its workers? What do you do when you suspect a famous author is a fake? How does it feel to be on the receiving end of the police crowd control? or on a hillside, spellbound and fearful, watching the light being sucked from the sky during an eclipse?”

Si dupa toate astea ma intreb daca “poezia bormasinii” nu e altceva decat o colectie de idealuri moarte… mai bine plimbarile in parc. dar pe urma ma gandesc ca daca n-ar fi fost asa, toamnele ar fi fost prea banale…