Amuzament

Mi-am cumparat un puzzle din 300 de bucati. A devenit un obicei ca de fiecare data dupa ce-mi despachetez valiza si-o imping cu rotile in sus undeva, langa biblioteca, sa ma asez in fotoliu si sa lipesc bucati care formeaza un tren, bucati care formeaza o gara, un copac, un om, doi oameni, o palarie care anunta un batran, o umbrela, care anunta o femeie, un obraz care anunta un copil, o frunza care anunta toamna. Sa vedem cat o sa ma tina si povestea asta.

Desi stiu ce reprezinta imaginea de ansamblu, ca doar o am pe cutie, cautatul micii bucati de carton potrivite a ajuns pentru mine un fel de secunda de fericire. Sau doua secunde. La un calcul mai atent pot sta ore in sir. Muzica in winump si sa curga timpul peste cartoane si imagini. Ca am vorbit atat de puzzle-uri incat mi-am zis sa-mi cumpar unu si sa ma joc cinstit.

Mai am vreo 30 de gauri de diferite forme in puzzle-ul meu. Poate reusesc sa-l termin pana plec sambata in Anglia pentru cateva saptamani, cand o sa scriu despre Anglia si-o sa stresez de data asta lumea cu Colchesterul (unde voi locui) asa cum asta vara i-am stresat pe unii cu Camino. Hai poate iese mai bine acum, mai ales ca n-am de cine sa divortez sentimental sau camaradereste pe acolo.

Ma enerveaza sa stiu ca au ramas lipsuri in jocul meu. Gauri care ma urmaresc prin vise. Oh, da, am lasat femeia aia fara jupa. Sau barbatul ala fara femeie. Sau parcul fara banci. Si daca am pierdut cateva bucati pe sub pat? Daca mi le-a aspirat mama din greseala? Ce probleme mai am si eu…