Molecule de viata

Zile de vagabondeala, minte relaxata, prieteni asemenea… dupa mult timp intru pe bloguri si dezastru… adica la modul programat, sistematic, cum o faceam cindva, parca mi se facuse dor, parca totusi nu… de vreo citeva zile incoace imi spun ia sa vedem ce mai zice blogosfera. citesc cu rabdare: linkuri peste linkuri. link pina si la molecula, ce dracu? chiar asa de retarzi sa fie cititorii unuia incit sa le fie lene sa caute pe google toate paginile despre molecule, daca nu inteleg ce-i aia? povesti de adormit copii? campanii electorale? gramos care era cindva blog de filosofie s-a transformat in cu totul altceva. asta e un simplu exemplu. se traieste din reclame, nu dai link nu existi, hahahaha… din ce in ce mai putini outsideri. interese interese interese… in curind vom avea sindicatul blogosferei, care, ca orice sindicat, va functiona regulamentar si-si va incalca propriul cod deontologic, ah, ce-mi place sa folosesc in deridere astfel de cuvinte marete… nu te supui regulilor vei fi pedepsit, pai nu? vor veni si te vor secera cu ciocanul si-ti vor lipi bulina neagra pe frunte. idioplomatia de care scriam cindva isi intinde tentaculele.

sinceritatea exacerbata ma deranjeaza, ca si cea redusa la “ah, salata mea, ce buna esti”… sau cei care continua sa se lamenteze pe aceeasi melodie de “dai n-ai”… si desigur lipsa de originalitate. felul in care unii incearca sa copieze stilul altora, inclusiv in comentarii. poate cred ca nu se prinde nimeni cine e de fapt capul rautatilor. rar cei care scriu pe bune, fara sa le pese de unii sau altii… nu ma mai mir, am avut si eu scurta mea perioada de idioplomatie de vreo luna sau doua, care s-a incheiat insa acum trei saptamini sau doua, undeva pe-acolo, atunci cind am decis pentru a mia oara ca ideile mele sint mai bune fix asa cum sint, ca topica frazei mele n-o vor intelege decit tot outsiderii si chiar daca cei care cred in mine vor dori sa ma supuna si sa ma domesticeasca le spun inca o data ca nu sint mai importanti, nici mai puternici (si nici nu vor fi) decit credintele si intuitiile mele.

Imi place Jean Lorin Sterian. o sa fac ordine si prin linkurile favorite, dar asta dupa ce imi voi instala biroul acasa, net si toate cele.

aseara, pe cind lucram cu Edi la slide-showul de mai sus, in cafeneaua Cameliei (nu se stie daca o va vinde sau nu), am dat peste o manifestare artistica (asta sigur nu va rezista timpului) care ne-a deranjat din munca noastra cu… nu stiu ce era porcaria aia. piesa de teatru??? din cind in cind doar tipete si urlete, asta asa, ca sa nu cada capul audientei in cestile de cafea. nici un mesaj. actori slabi, fara sarm. tipa nici macar nu avea dictie, dar avea voce de abdomen, cum a invatat ea la orele de actorie, ca trebuie sa vorbeasca din burta, iar el abia suspina, abia horcaia. replici fade, numai bune de sforait pe ele. teatru fara decor, fara costume. ceva intre o cearta de gradinita (aceea ar fi fost mai spectaculoasa si cel putin amuzanta) si o siropoasa emisiune “Din Dragoste”. ma iubesti sau nu ma iubesti, asta e intrebarea… nu m-am obosit sa tin minte numele piesei si nici ale actorilor, sint sigura insa ca nu vor face cariera in profesia asta. ar fi cazul sa ma apuc serios de critica, la modul profesionist I mean… prea multi cred ca sint facuti pentru arta… probabil dupa Camino. plictisita de moarte si enervata ca a trebuit sa-mi intrerup munca pentru alti habarnisti. munca, vorba vine… oricum este de preferat sa ma relaxez jucindu-ma cu prietenii mei din poze, cautind versul potrivit din Whitman pentru o anume etapa din viata pe care am impartasit-o cu ei, oameni pe care i-am iubit si pe care-i voi purta cu mine in marile mele clipe de nostalgie, sau pe multele mele drumuri, indiferent de perceptiile lor despre mine. mda, mda, stiu, “multe” nu se articuleaza…

majoritatea fotografiilor sint facute de Felipe. Multumesc lui Edi pentru ca m-a ajutat sa condensez cei sase ani din capitala in citeva imagini. Toata treaba asta ne-a luat fix 3 cornuri simple, fara ciocolata, un ceai verde, doua limonade, un pachet de tigari, 2 ciocolate calde, 3 capuccinno vieneze consumate in doua zile, din care vinerea a fost chiulita cu tupeu de la o slujba fara viitor… Bibileala, migaleala, nervii consumati, injuraturile inghitite in sec ii apartin, la fel si munca invizibila. eu doar mi-am ros unghiile pe linga el sau l-am zorit cind n-am fost linga el, banuiti ca mai mult l-am incurcat, da? dar priviti ce-a iesit…

Versurile sint ale lui Walt Whitman, o selectie din diverse poeme. S-a nascut acum 189 de ani. La multi ani, maestre, oriunde ai fi…

aaa. si ps: nu m-am tinut de cuvint la faza ca nu mai vreau sa cunosc oameni din blogosfera. Chiar nu puteam sa ratez o intilnire cu Andaa si Adaam. Dar asta doar asa sa ma conving singura ca eu nu sint ei si ei nu sint eu, cum se zvonea cindva, ca la cite mailuri primisem acum ceva vreme incepusem si eu sa ma cam indoiesc. Vezi, ma Did? Sint o neserioasa.

SI NICIODATA NU VOI FI ALTFEL…. (iar ca sa demonstrez asta, am pus si eu linkuri la oameni, nu la molecule). Sa nu ma intrebati de ei. Noi, astia, neseriosii dracu, exact atunci cind vine vorba de unele lucruri avem gura pecetluita. Naspa, nu?