Ultima saptamina in capitala

ANACRONÍSM s.n. 1. Eroare în fixarea datei unei întâmplări, a unui eveniment etc.

                             2. Lucru care nu corespunde spiritului unei epoci, învechit.

 

savurez ultimele zile in capitala, cele din urma cuvinte, gesturi, intimplari inregistrate pe retina. in partea cealalta mi se pregateste camera de lucru, se sterge praful din biblioteca, se aerisesc dulapurile, se dau paianjenii jos, altii se streseaza de venirea mea, se vor da orarele peste cap, poate voi urla si ma voi comporta si eu ca o arendasa, am dat deja comenzi clare sa nu mi se arunce fotografiile pe care le-am facut pe cind alergam dupa reportaje. dar asta pentru ca o data maica-mea mi-a rupt-o pe cea de care eram foarte mindra: un cadavru descompus al unei batrine. mi-a rupt-o fara sa ma mai intrebe, pentru ca de fiecare data cind intra in camera mea o scotea din sarite spectrul femeii. m-am infuriat la culme atunci. ma rog… era ceva interesant acolo. ca si cum pastram moartea pe un raft al bibliotecii si-o infruntam in fiecare seara. cam asa ceva gindeam, pina cind am vazut-o bucatele-bucatele facute de maica-mea si-aia intr-un impuls de groaza, cica “ma, mama, dar tu nu poti sa ai un afis cu michael jackson ceva?” E drept ca dupa aceea au disparut si cosmarurile…  

 

nu m-am nascut totusi cu simtul proprietatii, sau poate a disparut pe parcurs, dupa atitea mutari, cind am vazut cit de repede se duce tot ce parea cu adevarat durabil. Oare? Pina la urma ai nevoie de hirtii, de poze, de declaratii in public sau mai stiu ce probe scrise ca sa arati un sentiment, cind il poti ascunde foarte bine undeva unde crezi ca n-a mai ramas nimic? Ai nevoie de mobila ca la balamuc, de fotolii, scaune, vaze peste vaze, rafturi, sertare, tablouri, toate la indeminda doar la un clic distanta? Asta e un raspuns prea personal totusi, sa nu ne avintam, sa nu deviem, sa nu analizam, sa trecem peste. De-aia spun ca degeaba ma cearta unii ca ard unele lucruri, nu mai sint valabile si pace si nu iubesc atit de mult sobolanii incit sa le umflu burtile cu hirtoagele mele.

 

pina la urma, treaba cu iluminatul n-a prea mers. Numai cind ma gindesc la gaura pe care o am in tavanul de-acasa, pe care a facut-o fratelo, din greseala, pe cind inalta un alt etaj sa aiba mai mult spatiu pentru proaspata familie, si simt c-o sa-mi stea in cap. pina o sa ma obisnuiesc si cu asta. normal. Dar abia astept sa arunc alte hirtii compromitatoare de prin sertare. Acum cit inca pe wikipedia n-a completat nimeni ziua mortii mele : ))))  si cit nu se stie daca mai vreau sa ma intorc din pelerinaj. Dar orisicit tot mai bine sa te gindesti la gaura din tavan decit la cea din cap.  

 

Pe de alta parte daca ceva vreme in urma ma lasau fara suflare unele reactii ivite din senin, total anapoda si lipsite de logica, am eu ceva cu logica, acum simt un soi adinc de nesimtire spre indiferenta, pur si simplu ma tulbura doar oamenii cu care ma simt confortabil. M-am convins eu si cu cititorii. Ajung la vorba altcuiva. Sa dea dracii daca o sa mai simt vreodata nevoia sa intilnesc alti oameni cunoscuti prin blog. Astia de pina acum, zic eu, imi sint de-ajuns si bine ca am avut noroc cu majoritatea, doua trei uscaturi acolo ce mai conteaza.

 

Acum stau si ma intreb de ce-oi fi pus definitia anacronismului mai sus. Precis am vrut sa zic altceva acum citeva zile cind ma apucasem sa scriu insemnarea asta. dar intre timp m-am vazut cu o canadianca super misto de-am intepenit cu ochii in ochii ei verzi, iar azi cu alta canadianca de n-am dormit toata noaptea cu gindul la intilnirea asta. nu se cunosc, s-au nimerit amindoua in tara in aceeasi perioada. Drept pentru care am chiulit din perioada de preaviz, ca sa umblu dilaila pe coclaurile capitalei, uite pomu, uite iarba, uite piata romana… cita bafta pot sa am la femei, aproape ca-mi doresc sa fiu barbat.

 

PS:  daca cineva care trece pe-aici (si are copii) vrea vreo patru rafturi de literatura pentru copii rog sa se anunte ca daca nu le donez unei biblioteci.