Zully’s Words

Blog de calatorit cu prietenii

Al treilea calator

Pe masura ce zilele trec si le numaram cu evlavie aproape, ca si cum in scurgerea lor ne gasim echilibrul, calatoria devine din ce in ce mai reala. E ciudat cum se aranjeaza lucrurile, cum unele dispar, cum altele sint aruncate, cum chemarea e din ce in ce mai puternica…

I-am spus Mayrei mai demult ca am ceva impotriva celor care vor sa ni se alature, fiindca stiu, din experienta, ca cineva nepotrivit iti poate rata insasi esenta calatoriei si pina la urma asta nu este o simpla calatorie, ca n-am chef sa car dupa mine pe cineva care o sa se vaicareasca tot timpul ba ca e prea mult soare, ba ca a obosit, ba ca ploua prea tare, ba ca l-a apucat diareea, te caci pe tine, ba, n-ai ce sa faci. in nici un caz nu te poti opri, nici daca obosesti nu ai cum sa te opresti. pur si simplu nu ai cum, clar? trebuie sa mergi mai departe indiferent de bataturile din talpa, indiferent daca ai chef sau nu, daca te doare capul, daca esti lesinat de soare, daca mori de sete, crapi de foame, daca ramii fara bani… nu conteaza, urmatorul pas trebuie facut pina la urmatorul refugiu. trebuie sa lasi in spate orase, sate, paduri si vai, cimpii si izvoare, poduri, stinci si cascade, si-odata cu ele tot ce ne-a (fals) animat in cotidianul de-acum. stiu ca pentru unii parem inconstiente, iar pentru altii un pic cam curajoase pentru niste femei. mereu acelasi apelativ: slabanoage. de parca un om-sunca ar putea sa mearga 2 km macar fara sa-i iasa limba de un cot si sa i se urce singele la cap. zau daca-i inteleg pe unii cum gindesc. zau daca am vazut atleti cu celulita in valuri-valuri.

 

eu nu caut nimic, nu vreau intilniri de gradul 0 sau 3, asta nu inseamna ca nu ma voi uita la Razboiul Stelelor, nu ma intereseaza vietile anterioare, fiindca daca as incepe sa cred in asta, tot sistemul meu mental s-ar duce dracu, adica la ce mi-ar folosi sa aflu ca am fost un barbat curvar intr-o ancient life, daca eu oricum nu pot sa-i sufar pe-astia in this life, sau vreo sclava pe o plantatie de bumbac, daca eu nu suport acum sefia si controlul nimanui, sau Jack Spintecatorul, sau Ciopirtara din Brasov, chiar nu vad sensul. pur si simplu vreau sa merg pina nu mai stiu de mine, pina oasele-mi scrisnesc, pina mi se relaxeaza unele revolte, pina mi se fac nervii elastic, pina cind tot ce s-a intimplat in ultimul an cade in derizoriu, pina imi dau seama ca nu exista nimic mai important decit tovarasul de drum si bagajul pe care-l porti in circa, sau urmatoarea oprire. nu ma intereseaza sa aflu nici un raspuns cu privire la nimic. nu simt ca am la ce sa ma intorc, dar nu sint nici atit de extaziata ca Mayra sa las totul in urma, desi stie si ea cit este de greu, totusi am impresia ca niciuna dintre noi nu pricepe ca e mai greu decit ne inchipuim.

 

astfel a aparut al treilea calator. barbat, 28 ani, yoghin, vegetarian, maseur, astrolog, ochi foarte calzi, sclipitori. imi plac ochii sclipitori. ceea ce ma surprinde este ca am zis “DA!, sa vina”, inca inainte de a-l cunoaste, desi in privinta celorlalti care s-au mai oferit sau care au avut tentative de a ni se alatura am comentat si-am zis: “sa vedem”. sau am zis virulent: “NU!” pina la “renunt!” daca merge si ala/aia.

 

so… l-am insarcinat pe fratelo sa se ocupe de rucsacuri (ca la al lui cel din afganistan am renuntat, era prea de armata, si exact fermoarul principal stricat, ne luau astia cu puscociul la ochi, ma mai cheama si mustafa, deci e periculos, nene) sacii de dormit deja i-am cumparat, de pelerine de ploaie am facut rost, lista de vitamine si tot felul de creme cu plante nush de care (aici i-am lasat pe ei sa-si dea cu parerea) am scris-o, am impartit, am socotit bugetul pe zile, pe saptamini, am luat in calcul unele si altele si din cind in cind pauzele in orase si-am decis ca asa si pe dincolo ne vom descurca. mai avem de rezolvat problema incaltarilor, care e cea mai importanta. incheiatul socotelilor pe aici in timp record de 33 de zile si pe urma in sfirsit… camino.

am stat vreo trei sau patru ore si-am discutat despre toate astea pe o terasa in Cismigiu, unde am lins doua portii de inghetata, doua cappuccino, si astia ca nu-s asa viciosi si nici asa cappucinosi au dat pe git niste apa plata si niste kinley. pe Yoghinul de Duminica aveam impresia ca-l cunosc mai demult, asa de repede s-au infiripat discutiile, ca sa ne dam seama la sfirsitul intilnirii ca probabil sintem singurii oameni care merg spre Santiago de Compostella fara sa aiba resurse financiare prea mari spre zero, dar care sint mai motivati sa plece in lume decit sa-si trunchieze (pentru a nu stiu cita oara) chemarile dorului de duca. Yoghinul de Duminica va echilibra cred destul de bine pasaricile din capul unor femei “inconstiente” sau “un pic prea curajoase” si cel putin, daca ne vom rataci, vom avea pe cine sa dam vina. saracu`, mare responsabilitate si-a luat :D una peste alta Mayra mi-a bagat-o pe-aia ca am casa XII in rac, sau racu` in casa XII, si un Lilith tot in rac, deci n-am inteles nimic, ei vorbeau pe limba astroloaga, oricum mi-am dat seama ca e de rau. io i-am facut timpiti, si Yoghinul de Duminica m-a privit blind si ingaduitor si mi-a mai explicat el multe, drept pentru care mi-am dat seama ca pe drum voi afla ce zic stelele ce zic chakrele si visele, poate si extraterestrii, dar tot mai bine decit sa-mi beau cafelele degeaba cu niste loaze, mai aflu si eu cum se invirt motorasele prin alte dimensiuni. si la o adica poate scriu o carte SF despre fratia scheletronilor pe camino.

 

sincer a inceput sa nu-mi mai pese de cei care circotesc, bla bla bla, la fel cred ca cei care nu doreau iubire chiar nu doreau, ei bine, atunci sa n-o aiba, ca orice mi-ar spune acum cineva se va lovi de un zid al detasarii de interesele lor, de nervii lor, de dorintele lor, de rugaminti, sperante, abracadabra. in continuare am vreo doua mailuri pe care nu le-am citit, citeva sms-uri in mobil pe care nu le-am deschis, citeva telefoane la care n-am raspuns si alte apeluri pe care le-am dilit. stiu ce contin, ce spun, cit de jalnice sint vaicarelile lor. inchid usi, ferestre, balcoane. raspunsurile mele la toate acestea, oricare ar fi fost, n-ar fi fost auzite din cauza dopurilor din urechi. lumea vrea sa-i fii la dispozitie doar cind are ea chef. cind e o problema de viata si de moarte se retrage. nimanui nu-i plac problemele de viata si de moarte. povesti de contratimp, carora le facem vint cu evantaiul fustelor noastre tiganesti in culori vii, proaspete, ce sfideaza parcurile, terasele, oamenii in negru.

 

camino a inceput deja…   

May 17, 2008 Posted by zuleiha | jurnal de calatorie | , , | 26 Comments