Duminica la balcon
Observ o chestie foarte interesanta in ultima vreme. La mine. Un fel de mutatie psihologica. Un fel de detasare suspecta. Un fel de privire din avion, chiar daca in jurul meu se intimpla aceleasi rahaturi. Un fel de criogenare a fleacurilor care altadata ma scoteau din minti. Oi fi imbatrinit. Poate ca scriu carti pentru copii ca un fel de revolta. Apropo de asta am primit azi a treia plata pe niste carti mai vechi. sa nu uit sa ma duc miine dimineata sa-mi cumpar niste drajeuri si sa le impart pe la birou, ca tot a fost ziua mea.
oricum, ceea ce am facut in ultimele doua zile cred ca valoreaza cit drumul pina la santiago, nu chiar si pina inapoi, zau asa, prefer insa o oboseala fizica, decit una mentala. sint mai fericita pe cararile naturii, desi trebuie sa admit ca in ultima vreme, mai precis de vreo trei luni, le-am cam ignorat.
cineva mi-a spus intr-o zi, pe cind stateam de vorba tot pe un balcon, ca e mai bine sa ignor insa doar pe cei care cauta tot felul de modalitati sa priceapa ce mai pun eu la cale, fiindca pina la urma si asta duce la criogenare. numai ca de data asta va fi a lor, nu a mea. cale batuta, in a manner of speaking. ca e bine sa-i privesti doar cum se agita, ba sa te si amuzi. si omul ala a ris cind mi-a spus asta. stia el ce stia. si-apoi cind i-am aratat desenul unui resentiment al altcuiva fata de el, a ris din nou. numai ca a fost un ris amar, chiar daca e un om care nu poarta ranchiuna. de fapt cred ca nu are timp pentru asta. totusi oameni nu stiu sa joace teatru.
altcineva mi-a spus la un expresso, si cita dreptate are, ca totul cade in derizoriu in virtual, unde se aduna tot felul de lepre cu trei cuvinte in vocabular, si ca rareori vei reusi sa legi o discutie cap coada intre oameni, da, dar cind se intimpla it is a miracle, my friend. oare?? ei bine, in afara de citeva surprize neplacute, pina la urma orchestrate si alea, eu am cunoscut oameni misto. toata lumea insa ma ameninta ca asta e inceputul. pai ce inceput, mai nene, ca eu cred ca am cam ajuns pe la sfirsit, acum scriu si eu aici ca sa-mi vina somnul mai repede, nu ca n-as avea veioza aprinsa la capatul patului pentru ultimele pagini din cartea lui Eddie, cea cu castelul.
nimeni nu m-a intrebat de ce am scos “noptile” in doua parti, desi e si partea a doua terminata. ar fi fost singura intrebare inteligenta. nimeni nu s-a gindit ca poate am vrut sa verific ceva cu asta. si ca sint perfect multumita de ce-a iesit: frica, oh, tu matter explorarum… ca de n-ar fi, nu s-ar povesti…
au fost Floriile. o floare s-a bucurat, alta a amutit din senin. iar pe cea de-a treia am uitat-o complet. in continuare nu fac gesturi de complezenta. de asta n-o sa ma vindece nimeni.
anyway, noroc cu traducerea asta, mi-am reamintit toata franceza pe care credeam c-o uitasem. acum ma pot intilni in sfirsit cu prietenii si sa dezbat asa:
- cu mayra daca e mai bine sa ne luam palarii de soare sau sepci pe camino;
- cu cami, daca mai trimitem si anul asta acelasi scenariu de care cred ca s-au plictisit toti aia de la cnc; io zic sa faca ce vrea ca oricum nu ma mai intereseaza nici asta.
- cu pici care e mai treaba cu nunta ei si ce culoare vor avea invitatiile; desi nu stiu daca voi ajunge la paranghelie;
- cu fratelo de ce e mai bun rucsacul lui cu care a fost in afganistan decit janghina mea de rucsac tocit de atita carat hirtoage; ca are fund dublu, zice el, iar eu deja ma gindesc la altceva. fund dublu imi trebuie mie, cind eu nu stiu cum sa renunt la bagaje?
- cu oagamaga de ce nu ma deranjeaza pata alba de pe biroul care ma asteapta pe alt balcon;
- cu zan de ce mincarea mea de cartofi cu mazare si fara ceapa se numeste tocana si nu mincare de cartofi cu mazare si fara ceapa;
- si probabil de ce n-o sa schimb diacriticele lui harry potter in times new roman cind eu deja am scris vreo patru texte in helveticaro. ca vreau sa ma indragostesc, de-aia, si ca mi se pare acum mult mai important sa zdrangan la chitara la ragazza di bube, musai pe balcon, decit sa mai stau la calculator.
Of, revoltata mea. Lasa toate, fa-ti pelerinajul si da o fuga, apoi, pana la Paris. Merita cateva zile acolo. Ce m-a uimit a fost cat de politicosi sunt oamenii. Una peste alta pentru mine a cazut mitul ca francezii nu vorbesc engleza din cauza ca ar fi prea ”cocosi”. A fost minunat
ioi, ce rapid ai fost, nici n-am apucat sa-mi acordez instrumentul, musiu…
ai venit sa-mi faci in ciuda, da? bine, keloole, bine… iti dedic une romance d`amour, mon cher… las’ ca stiu si eu ca frantujii sint galanti, de nici nu-ti mai pare rau cind te parasesc…
bonne nuit!
batice, draga mea. batice rosii.
Detasarea nu stiu daca este semn de batranete, dar de intelepciune este sigur.Si este semn ca traim, ca ne pasa in primul rand de fericirea noastra, asa mica si nesemnificativa pentru unii din cei ce ne asalteaza cu asiduitate intimitatea.
In definitiv, Floriile sunt celebrarea primaverii in plenitudinea ei.Pentru fiecare inseamna ceva, pentru mine este ziua mamei mele(Floarea pe numele ei).Si este ziua tuturor florilor cre ne fac viata suportabila, daca nu reusesc sa o faca chiar frumoasa!
Doamne, cat de draga poti sa-mi fii!
apropos de balcon…..
“Cu Dumnezeu mă-ntâlnesc uneori
la o cană de ceai
în dimineţile absolute de vară,
eu – în balconul meu de sus,
de la etajul zece,
El, în firida Sa din al nouălea cer.
Ce zi perfectă, Doamne!
îi spun,
luând o înghiţitură de senin aromat
în vreme ce pădurile îmi stau înşiruite
pe marginea privirii,
ca nişte biscuiţi glazuraţi cu fistic.
El
tace
cu toate iernile-n gânduri,
porneşte o privighetoare şi dă ceva mai tare
trei grauri şi o adiere de vânt
în mâna stângă, ceaşca îi tremură
bătrâneşte
stârnind delfini şi ploi de meteoriţi
iar dreapta-i cumpăneşte
ciutura întâmplărilor
ori coboară
mirul uitării peste scrâşnetele unui soldat
domol mişcându-se,
să nu tulbure-n mers
stoluri de păsări oarbe, aţipite
în tivul destrămat al hainei Sale,
să nu se scuture cei atârnaţi de călcâiele Lui
cu cleştii rugăciunilor înfrigurate.
Da, e o zi frumoasă,
murmură El, a zâmbet,
mai apoi,
îndepărtând absent o cometă rebelă rătăcită în plete,
îţi mulţumesc, trecătorule,
pentru popasul tău
de trei cuvinte.”
ACEASTA POEZIE A FOST SCRISA DE O INTERNAUTA DIN BRASOV, CARE SEMNEAZA SANCHO PANZA.
oameni buni,nu a adus niciun drajeu la birou. femeia asta nu vorbeste serios, se joaca si ea pe aici.
nu te mai citesc pana nu apari cu drajeuri de cirese ( si nu din alea de import).
mayra: operatiunea “baticurile rosii”. ne dam drept calugaritele din rahova, remember? :))))
mathei: la multi ani mamei tale! sa-ti traiasca, sa infloreasca si sa-i faci bucurii multe multe…
asel: ce-am mai facut?
Edi: traiesc intr-o lume de piriciosi mici si-ai dracu. da` merele ce-s??? mere din bani de carti pentru copii… iote ca mai am doi biscuiti de la floarea biroului. ia-i si pe-astia. ia tu tot!
pe cand jeleuri??? eh..
bogdan, intotdeauna mi-a placut sancho panza… pentru fidelitatea lui si pentru ca l-a sprijinit pe don quijote, pentru ca n-a comentat, n-a cricnit, ci doar a fost acolo, umbra tacuta
iar poezia asta… mi-a linistit ziua care a inceput cam agitat pentru cit de frumos m-am trezit
mirela: gata, pauza de jeleu, merg sa cumpar de la coltu` strazii, ca m-ati zapacit, teroristilor!
femeie, batice! dupa vorba lui ulisse si telemac, de la rahova, care vindeau chiloti si telefoane furate. :)))
nu mai stiu al cui era ulise si al cui era telemac, (parca al tau si al alinutzei), dar stiu sigur ca ei vindeau chiloturi tanga, budigale tetra si era 5 lei carcasa de telefon furat…. si florile, mayro, si florile… si piata :))))))
jeleu de azi pentru toata lumea si pentru sancho panza sa traiasca de la nasa mare: http://www.trilulilu.ro/sor_23/6152f9a6f010e5
i-am ratat si p-astia, la dracu. :))) si piata, si florile, si raziile, si satra, si tot! n-o sa mai scrii cronica satrei, eu n-o sa mai ghicesc in cafea la coltu’ strazii, pici n-o sa mai aiba PR de facut, alinuta mancare de gatit, oagamaga cai de ingrijit.
cum mah! adica mi-au furat caii????!!!! aaa! adu’ pusca.
in viata poti sa ai si baticee si succesuri si esece. depande de care jeluri mananci si cu ce poti colora pata de pe biroul din balconul in care statea don quijote asteptandu/l pe sancho panza
Maa, crezi ca trebuia sa faci ceva anume? Mi-ajunge ca esti ceea ce esti.
hai la multi ani si-o sanatate, ca-i mai buna decit toate!
v: sa fie, sa fie!
asel: bine, nu mai pun intrebari de-astea atunci…
oaga: cin`sa-ti fure tie caii salbatici, femeie?
mayra: lasa premonitiile… oricum, eu cu papii, tu cu popii… se mai intreaba unii ce cautam pe camino :)))) cumce? tilhari la drumu` mare…
ce surpriza! :)) mi-a dat o prietena un link spre blogul tau si nu mi-a venit sa cred…daca ti-a placut poezia, ma bucur.
mai trec pe la tine.
mai treci :)… oricind e binevenit pe drum un tovaras frumos…
daca te indragostesti te iert de diacritice…de ce nu ai venit la pamuk? e un turc genial…
o fi genial si-mi pare al naibii de rau ca l-am ratat, macar asa de chestie, din pacate eram pe o plantatie minunata si dadeam de zor sa termin ceva. roadele muncii… bla bla… nu era de bumbac plantatia dar tot pe-acolo… neagra eram doar de suparare. noroc ca nu ma tine.